Local

CNAIR a semnat contractul cu proiectantul centurii ocolitoare a municipiului Iași – varianta sud

Publicat: 03 mart. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
CNAIR a semnat contractul cu proiectantul centurii ocolitoare a municipiului Iași  varianta sud
Astăzi, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au semnat contractul cu NV Construct, firma care a câștigat licitația pentru proiectarea variantei de ocolire a municipiului Iasi - varianta Sud.

Astăzi, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au semnat contractul cu NV Construct, firma care a câștigat licitația pentru proiectarea variantei de ocolire a municipiului Iasi – varianta Sud.

Costel ALEXE, președintele Consiliului Județean Iași, alături de primarul municipiului Iași, Mihai CHIRICA și prefectul județului, Marian GRIGORAȘ au discutat cu directorul DRDP Iași, Dănuț PILĂ și reprezentantul NV Construct, Dan Radu SIMA despre detaliile tehnice ale proiectului, dar și despre posibilitățile de a accelera termenele de execuție, astfel încât acest obiectiv să intre la finanțare, iar lucrările să înceapă în cel mai scurt timp.

„Vom asigura tot sprijinul nostru, al autorităților locale, pentru a realiza acest obiectiv important pentru comunitatea noastră. Le urez mult succes proiectanților și mă bazez pe implicarea lor deplină pentru a reuși să avem în cel mai scurt timp posibil studiul de fezabilitate revizuit și proiectul și documentația tehnică finalizate. Am transmis atât DRDP, cât și proiectantului să trateze acest obiectiv cu profesionalism și maxim interes pentru că este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură rutieră din ultimii ani.

Ce ține de noi se va rezolva fără niciun blocaj, acum că, relația dintre Consiliul Județean, Primăria Iași și Prefectura Iași este deplin funcțională. Încă un lucru foarte important pe care l-am solicitat proiectanului este să identificăm o soluție care să corespundă nevoilor următorilor 20–30 de ani, astfel încât să oferim Iașului un proiect pentru prezent și viitor. Mărturisesc că pentru mine acest obiectiv reprezintă și o împlinire personală, fiind unul dintre proiectele de suflet din mandatul de deputat de Iași.

Iată că după 9 ani de blocaje, am reușit să finanțăm și să repunem pe făgașul normal acest obiectiv de investiții atât de necesar ieșenilor.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean.

Proiectul variantei ocolitoare face parte din centura ușoară a municipiului Iași, traseul având o lungime de 8,175 km și o valoare totală actualizată de 120.934 mii lei ( 28.937 mii euro) cu TVA inclus. Termenul de implementare este de 12 luni de la data ordinului de începere.

Adauga un comentariu