News Flash:

Coada la farmacie pentru medicamente gratuite

3 Mai 2007
2678 Vizualizari | 2 Comentarii
• Ieri dimineata, inca de la ora 5.30, sute de pensionari militari s-au adunat la usa unei farmacii din Pacurari pentru a putea sa-si ia medicamentele gratuite • Plafonul alocat de Casa de Asigurari de Sanatate de care apartin acestia este de 81.000 RON, foarte mic in comparatie cu cerea • Medicamentele gratuite se epuizeaza in primele zile ale fiecarei luni •"La noi ca la nimeni, suntem umiliti dar nevoia ne scuza", a declarat unul dintre pensionarii asezati la coada


Ieri dimineata, cu noaptea-n cap, sute de pensionari, foste cadre militare, avocati sau judecatori din sistem s-au asezat in fata usii inca nedeschisa, de la Farmacia Longavit din cartierul Pacurari, pentru a-si lua medicamentele gratuite. Cum plafonul rezervat pentru medicamentele gratuite este de doar 81.000 RON, in cateva zile, chiar fara aglomeratie, se epuizeaza. Ca atare, sute de pensionari care au lucrat in Ministerul Apararii si care apartin de Casa de Asigurari de Sanatate OPSINAJ si primesc medicamente gratuite s-au infatisat ,de cum s-au mijit zorile, pentru a beneficia de aceste facilitati.

"Eu n-am luat luna trecuta medicamente gratuite, pentru ca s-au terminat cand mai erau 4 oameni in fata mea. Am pensie de 4 milioane, iar medicamentele pe care trebuie sa le iau costa 6 milioane. Sunt bolnav de Parkinson, am iesit la pensie pe caz de boala si de asta am pensia mica. Daca nu reusesc nici luna aceasta sa le iau, am dat-o in bara rau", a declarat Mihai Iftim, fost colonel, unul dintre sutele de oameni ce ingrosau coada. Se pare ca farmacia din Pacurari dispune de fonduri mai mari, iar in consecinta beneficiarii vin din toate cartierele. Invatati cu disciplina, oamenii au facut liste cu cei prezenti la coada. Pana la orele 9.30, capatul listei ajungea la peste 100 de inscrisi. Multi, descumpaniti, au facut cale intoarsa. "Am ciroza hepatica, ascita. De fiecare data e aceeasi situatie. Nu stiu cum, dar de 1 mai, la PSD s-a intrat mai usor pentru un mititel si o bere decat putem noi intra sa ne luam medicamentele. Stiu ca e ca la pomana, dar nu-mi permit sa-mi cumpar toate medicamentele", arata un alt fost colonel, care avea numarul de ordine 63. Pentru Anton Guinea, ziua de ieri a fost una fericita. Tocmai si-a ridicat medicamentele, si nu era decat ora 10.00. "Am venit de dimineata pentru ca data trecuta am ratat. Mai erau cativa oameni si numai ce am auzit ca e gata plafonul. Acum am reusit", a spus bucuros Anton Guinea. Cat din partea farmaciei, situatia e clara. Cat e plafonul, atat dau gratuitatile. "In mod obisnuit, daca nu s-ar inghesui lumea, gratuitatile le-am da cam in 7-8 zile. Dar intotdeauna nu ajung pentru toti cei care au dreptul si se fac aceste cozi. Oricum la un plafon de 81.000 RON, nu pot sa ajunga, e prea mic pentru cate retete sunt", a declarat Dana Gradinaru, farmacista.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Iulian Serban director general CAS Iasi  | #11952
Din pacate, aceste lucruri se intampla din cauza unor greseli din trecut. La infiintarea Caselor de Asigurari de Sanatate s-a luat decizia ca anumite categorii socio-profesionale sa aiba case de asigurari proprii. Astfel, angajatii din justitie, ministerul de interne si alte cateva institutii au cotizat la Casa OPSNAJ nou infiintata. De mentionat ca, o perioada acestia au fost scutiti de plata acestui impozit numit CAS. Acum, CJAS Iasi are suficiente fonduri pentru retete gratuite si compensate pentru asiguratii sai, iar Casa OPSNAJ are mai putine fonduri si mai putine farmacii in Iasi cu care se afla in contract, astfel incat la aceste farmacii apar cozi formate din aceiasi angajati care la inceput au dorit o Casa de Asigurari de Sanatate numai a lor. Ar mai trebui amintit ca, in cursul anului 2005 guvernul a incercat sa desfiinteze cele doua case de asigurari paralele, OPSNAJ si MCTI, dar s-a lovit de refuzul ferm al angajatilor din aceste institutii si a abandonat ideea. De aceea am spus la anceput ca, greselile din trecut au efecte acum.
Mioara  | #11953
M-ar interesa daca stie cineva in ce zona e situata casa de asigurari OPSNAJ -Iasi sau un nr de telefon de la aceasta institutie daca stie cineva
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019855 (s)

loading...