News Flash:

Colaborare europeana la Liceul G. Ibraileanu

8 Decembrie 2004
1040 Vizualizari | 0 Comentarii
•Acest liceu participa alaturi de unitati scolare din Italia, Polonia si Spania in cadrul proiectului "Migratia europeana in secolul al XX-lea" •In urma cu o luna a avut loc la Iasi prima intalnire de proiect Liceul teoretic Garabet Ibraileanu din Iasi este, alaturi de alte licee din Italia, Polonia si Spania, una dintre unitatile scolare in care se desfasoara proiectul "Migratia europeana in secolul al XX-lea". Este vorba de un studiu care urmareste constientizarea de catre elevi a implicatiilor fenomenului migratiei si, in acelasi timp, un indemn la promovarea interculturalitatii si la stabilirea de relatii de colaborare intre scoli din diverse tari europene. Dintre obiective mai enumeram cunoasterea valorilor educationale, sociale si culturale ale tarilor din Europa si educarea tinerilor in spiritul tolerantei si acceptarii diversitatii culturale. Proiectul face parte din actiunea Comenius 1 a Programului Socrates si urmeaza a se desfasura pe perioada a aproximativ trei ani de zile (in functie de finantari), data initierii fiind 1 septembrie 2004. Initial, trebuia ca in cadrul proiectului sa participe si licee din Finlanda si Germania, insa, din cauza faptului ca acesta nu a primit finantare in tarile respective, reprezentantii unitatilor scolare au trebuit sa renunte, sperandu-se ca totusi sa poata participa din al doilea an de desfasurare a proiectului. Liceele intre care are loc in prezent o colaborare sunt, pe langa Liceul G. Ibraileanu, Liceo Scientifico Statale "Leonardo" din localitatea italiana Giarre, Sicilia (ale carui cadre didactice coordoneaza proiectul), Ogolnoksztalcacych nr. 2 Gimnazium din localitatea Swietochlowice, Polonia, precum si Centro Social Bellavista, din Cantabria, Spania. Seminarii si atelier itinerant Prima intalnire de proiect a avut loc la Iasi, in perioada 3-9 septembrie, si au participat trei profesori si 4 elevi italieni, doua profesoare poloneze si trei cadre didactice din Spania. Astfel, au fost organizate seminarii de lucru la Casa de Cultura Municipala din Parcul Copou, in care au fost prezentate sistemele educationale din tarile participante, scolile in care se desfasoara proiectul, precum si principalele obiective urmarite. Organizarea intalnirilor a fost posibila datorita contributiei conducerii Liceului Ibraileanu, reprezentata de prof. Maria Lepadatu, a intregului colectiv de profesori si a personalului tehnic al acestui liceu, precum si datorita sprijinului directorului Casei de Cultura Municipale, scriitorul Nichita Danilov. Tot luna trecuta, a avut loc si un atelier de lucru itinerant, ce a constat in intalniri cu minoritatile etnice din zona Moldovei. Astfel, pe data de 7 noiembrie au fost vizitate comunitatea poloneza din Suceava, manastirile Dragomirna si Voronet. A doua zi, a fost vizitata comunitatea italiana ieseana, ce numara in jur de 400 de membri, care au fost incantati de prezenta partenerilor italieni ai proiectului. Urmatoarea intalnire se va desfasura in Sicilia, in aprilie 2005, cand vor fi discutate viitoarele activitati ale proiectului. Marius CUNA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1348 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016405 (s)