News Flash:

Colaps la CET

11 Octombrie 2007
4899 Vizualizari | 6 Comentarii
Dorin Ivana
• Criza de la CET este pe cale sa devina un colaps • La o saptamana dupa revenirea din concediul medical, Dorin Ivana, directorul SC CET Iasi SA, si-a dat demisia, iar atributiile sale au fost preluate de actualul director tehnic al termocentralei iesene, Didi Melinte, pe o perioada de sase luni • Demisia directorului vine pe fondul unei crize financiare acute prin care trece termocentrala de ani de zile • Anul acesta, E.ON Gaz Romania a sistat furnizarea gazului catre termocentrala, orasul a ramas fara apa calda, iar problema nu s-a rezolvat definitiv, ramanand o restanta la factura de gaz de 60 de miliarde lei (6 milioane RON) • Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iasi, a sustinut ca Ivana a cerut sa fie eliberat din functie ca urmare a unor conflicte dintre conducerea societatii, sindicate si unii membri ai Consiliului de Administratie, in ceea ce priveste managementul unitatii • Exista informatii potrivit carora ar exista unele probleme si la proiectul de modernizare de 30 milioane Euro, care ar putea fi finantat printr-un imprumut de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare


Criza la termocentrala SC CET Iasi SA. La o saptamana dupa revenirea din concediul medical, Dorin Ivana, directorul SC CET Iasi SA, si-a dat demisia, iar atributiile sale au fost preluate de actualul director tehnic al termocentralei iesene, Didi Melinte, pe o perioada de sase luni. Conform oficialilor din cadrul SC CET Iasi SA, Ivana si-ar fi dat demisia din motive personale si din cauza unor divergente de opinii aparute in Consiliul de Administratie (CA) al termocentralei iesene. Acesta a fost eliberat din functie in conditiile in care termocentrala ieseana se afla in colaps financiar si nu si-a rezolvat inca problema datoriilor catre E.ON Gaz Romania SA, avand in continuare o factura restanta de 60 miliarde lei (6 milioane RON). In sedinta Consiliului de Administratie care a avut loc la primarie, s-a stabilit ca Didi Melinte va prelua functia de director al SC CET Iasi SA pe o perioada de sase luni. "In aceasta dimineata, a avut loc la primarie, la initiativa domnului primar Gheorghe Nichita, o sedinta a Consiliului de Administratie, care a aprobat demisia depusa de domnul Dorin Ivana. Astazi, eu am fost numit director general pentru urmatoarele sase luni. Oricum, Ivana va ramane alaturi de noi pentru ca avem nevoie de experienta si de sfaturile sale. Deocamdata, el este inca in concediu", a declarat Didi Melinte, directorul SC CET Iasi SA.

Dorin Ivana a vrut sa demisioneze inca de la inceputul lunii septembrie, insa demisia sa nu a fost aprobata de conducerea primariei. Primarul Gheorghe Nichita a sustinut ca Ivana a cerut sa fie eliberat din functie ca urmare a divergentelor dintre conducere, sindicate si unii membri ai Consiliului de Administratie, in ceea ce priveste managementul unitatii. "Domnul Ivana a invocat, ca motive ale demisiei sale, motive de ordin personal, dar si aparitia unor divergente mai vechi intre conducere, sindicate si unii membri ai Consiliului de Administratie. Avand in vedere aceste lucruri, domnia sa a cerut sa fie eliberat din functie. Azi dimineata i-a fost aprobata cererea de a fi eliberat din functie", a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iasi. Didi Melinte, noul director al termocentralei iesene, a sustinut ca pentru inceput vrea sa diminueze pierderile SC CET Iasi SA si va incerca sa rezolve definitiv criza gazului metan. De asemenea, acesta va numi un nou director tehnic dupa ce se va consulta cu oficialii termocentralei. "Voi incerca sa diminuez pierderile si sa rezolv o data pentru totdeauna problema gazului metan, asta cu atat mai mult cu cat vom avea o iarna foarte grea pentru societate din punct de vedere financiar. Totodata, in urma unor consultari pe care le voi avea cu cei din conducere, voi numi un nou director tehnic", a mai spus Didi Melinte. Exista unele informatii potrivit carora termocentrala ieseana intampina unele probleme si in ceea ce priveste demararea proiectului de modernizare de circa 30 milioane Euro, care ar urma sa fie finantat cu ajutorul unui credit finantat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD).



Debransari ilegale

Termocentrala ieseana a constatat in ultima perioada un alt fenomen ingrijorator, foarte multi ieseni se debranseaza ilegal de la sistemul centralizat. Acest fenomen face ca investitiile in vederea modernizarii sa devina inutile deoarece se reduce numarul clientilor. Sefii termocentralei spun ca debransarile fara autorizatie se fac si in cardasie cu administratorii. Astfel, administratorul strange semnaturi de la locatari si cheama o echipa privata pentru a efectua debransarea de la reteaua de termoficare. Locatarii se prezinta ulterior la E.ON Gaz Romania si solicita instalarea centralei termice. Conducerea SC CET Iasi SA nu poate interveni deloc. "Mai avem cazuri de acest gen, de debransari ilegale. Din pacate, noi nu avem nici un control asupra asociatiilor. Exista doar o relatie contractuala. Ce se intampla in interiorul asociatiei este treaba administratorilor. Cei care trebuie sa fie atenti sunt ceilalti locatari", a declarat Ovidiu Mihaiuc, purtatorul de cuvant al SC CET Iasi SA. Conducerea E.ON Gaz Romania sustine ca nu exista o evidenta comuna a cererilor de debransare depuse la termocentrala ieseana si a solicitarilor de instalare de centrala termica depuse la E.ON Gaz. De asemenea, sefii E.ON Gaz spun ca nu fac decat sa respecte legea. "Intre noi si SC CET Iasi SA exista doar o relatie contractuala de furnizari servicii. Nu exista o evidenta comuna a cererilor de debransare depuse la CET si a solicitarilor de instalare de centrale termice de la noi. Noi respectam legea si le asiguram servicii tuturor consumatorilor care solicita instalarea de centrale", a declarat Corneliu Zait, purtatorul de cuvant al E.ON Gaz Romania SA.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

debransari ilegale
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

Mircea  | #20098
Ha! Auzi, debransari ilegale. Dar de cand oamenii sunt obligati sa ramana la CET? Cata nesimtire in mentalitatea comunista acestor domni de 2 bani de la CET.
marius  | #20099
cet-ul asta ar trebui sa-si inchida portile si sa ne lase in pace cu serviciile lor.iar in al doile rand ar trebui sa-si ceara scuze pentru disconfortul creat prin saparea santurilor pentru conducte inca de acum 2 luni de zile. de atunci nu au facut nimic . pai daca in halul asta se rezolva o lucrare, bravos. Mai exact in Alexandru zona Zimbru este un calvar cu masinile. si asa nu sunt locuri de parcare, au mai sapat si astia transeele lor incat acum , este un cosmar. au distrus copacii din zona , pe care noi i-am sadit, primaria nu a pus un pom acolo. acum au spart in mod periculos fundatia blocului pentru a baga tevile lor.domnilor astupati odata tevile alea, sau asteptati pana la primavara incolo? Nesimtitilor
marius  | #20100
sa dea naiba sa platesc ,acum ca mi-am pus centrala, pentru tevile lor care trec pe la mine desi le-am izolat corespunzator. imediat bag faiu-n ele..
TOMA  | #20101
Dl.IVANA si de acum,Mlinte,au dus CET-ul la faliment,incasand luna de luna,zeci si zeci de milioane salarii si prime,iar apoi se dau "loviti".Auzi,obraznicii:debransarile se fac in cardasie cu administratorii;in timp ce ei si Nichita,Ciofu si ceilalti parveniti traiesc in vile incalzite cu centrale proprii,noi sa suferim de frig si sa le platim salarii uriase.Mi-am instalat centrala proprie si cui nu-i convine sa-si scoata tevile pe casa scarii,fiindca altfel,cele care trec prin casa mea vor fi taiate.
gigel  | #20102
De la CET mai primeste Primarul bani pentru fotbal , daca toata lumea va avea centrale ciuciu bani de pleasca
oana  | #20103
nu vad de ce ar trebui investita o suma de 30 de milioane de euro in ceva care nu functioneaza. CET-ul trebuie desfiintat, e ca o lipitoare care suge bani, fara a fi rentabil. Iar oamenii nu sint maritati cu CET-ul, ca nu mai e timpul lui ceausescu. E o aberatie investitia, la fel cum e o aberatie si sprijinul de la buget (tot de la oameni) al parazitilor care nu-si achita facturile. Ca sa nu mai vorbesc de toate salariile directorimii, personalului tehnic, repararea tevilor etc. Pagubos. Sintem in 2007.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1601 (s) | 22 queries | Mysql time :0.037973 (s)