Sfatul medicului

Colesterol si trigliceride: cum scadem nivelul acestora

Publicat: 19 feb. 2019

Auzim extrem de des despre colesterol si trigliceride. Şi asta nu doar in cabinetul medicului de familie sau al celui de diabet, nutritie si boli metabolice.  Ce sunt aceste substante, cum functioneaza ele in organism, de ce si cand este cazul sa ne ingrijoram de nivelurile lor crescute explica medicul Florin Ioan Balanica.

„Colesterolul este o forma de grasime regasita in numeroase parti ale organismului, necesar pentru digestia alimentelor, productia de hormoni si de vitamina D. In fapt, testosteronul se sintetizeaza din colesterol, acesta fiind motivul pentru care barbatii prefera grasimile, in detrimentul carbohidratilor“, explica medicul Florin Ioan Balanica, potrivit Adevarul. Aceasta substanta grasa este trasnportata prin sange de doua lipoproteine, mici pachete cu lipide in interior si proteine la exterior. „Sunt doua tipuri principale de lipoproteine care transporta colesterolul in corp. Primul tip este lipoproteina cu densitate mare  – HDL. Este numit colesterolul bun, intrucat transporta substantele grase catre ficat, acolo unde sunt eliminate din organism. Astfel, un nivel ridicat de colesterol HDL inseamna un risc redus de boli cardiovasculare.“ Al doilea tip este lipoproteina cu densitate mica – LDL. „Este intitulat colesterolul ra,  intrucat aceste lipoproteine faciliteaza depunerea lipidelor pe peretii arterelor. Nivelul ridicat de colesterol LDL in sange reflecta un risc seminificativ crescut de imbolnavire cardiaca.“

„Atunci cand surplusul de colesterol din organism se atasaza peretilor arterelor, se transforma intr-o placa tare, ce obstructioneaza treptat circulatia sangelui. Odata cu trecerea timpului, apare ateroscleroza sau intarirea arterelor, una dintre principalele cauze ale infarctului miocardic.“ Astfel, persoanele cu un nivel crescut de colesterol sunt expuse unui risc semnificativ mai mare de dezvoltare a bolilor cardiace. „Singurul mod de a depista nivelul ridicat al colesterolului este efectuarea analizelor de sange periodice, deoarece aceasta situatie este asimptomatica.“ Medicul face cunoscute valorile orientative ale colesterolului. Astfel, mai putin de 200 de miligrame/decilitru reprezinta nivelul optim; intre 200 si 239, nivel de risc crescut; iar peste 240, nivel de risc ridicat. In cazul HDL, mai putin de 40 de miligrame/decilitru la barbati reprezinta un nivel ridicat de risc pentru boli cardiace; mai putin de 50 de miligrame/decilitru pentru femei, de asemenea, nivel ridicat de risc pentru boli cardiace. Nivelul optim este 60 de miligrame/decilitru, cel care asigura protectie crescuta in fata bolilor cardiace.

Valoarea nivelului colesterolului rau – LDL – este cea mai importanta, in raport cu riscul de boli cardiace, principala cauza de mortalitate in UE si in lume conform statisticilor. Astfel, sub 100 de miligrame/decilitru reprezinta nivelul optim. Intre 100 si 129 reprezinta un nivel intermediar; intre 130 si 150, un nivel de risc crescut; in timp ce intre 160 si 189 este un nivel ridicat nivel ridicat. Peste 190 de miligrame/decilitru este un nivel foarte ridicat. „Din experienta clinica va spun ca aceste valori sunt orientative pentru populatia din Romania, majoritatea persoanelor care se prezinta in clinica prezinta valori ale colesterolului total si LDL adica colesterolul rau, peste nivelul optim, iar nivelul de colesterol bun HDL scazut sau la limita normalitatii. Acest lucru se intampla din cauza faptului ca romanii mananca pe fuga, la intamplare, in combinatii nepotrivite. Totodata, traditiile romanesti, frumoase si gustoase nu mai sunt adaptate omului modern care considera si acum “fast food’’-ul simbolul eliberarii de comunism.“ „Aceasta realitate nu trebuie sa ne faca sa ne culcam pe o ureche, valorile colesterolului trebuie sa fie in range-ul de normalitate pentru a preveni bolile cardiovasculare, mai ales ca noile ghiduri americane au modificat nivelul tensiunii border line de la 140/90 la 130/80, iar in primele stadii ale HTA, 1 si 2, stilul de viata face parte din terapia standard.“ Riscul crescut de boala cardiaca se stabileste in functie si de alti factori importanti: cel putin un atac cardiac sau un accident vascular in istoricul medical; blocajele arteriale de la nivelul gatului  – boala arterelor carotid: blocajele arteriale la nivelul membrelor superioare si inferioare  – boala arterelor periferice; diabetul. „In afara de acesti factori principali, mai exista cativa care plaseaza un pacient in categoria de risc foarte ridicat: fumatul; nivelul scazut de colesterol HDL; istoricul familial de boli cardiace; varsta de peste 45 de ani  – barbati –  si 55 de ani  – femei; nivelul ridicat al lipoproteinei in sange.“

„Trigliceridele sunt un tip de grasimi care se dezvolta prin consumului excesiv de dulciuri si alcool. Adica, cresterea valorilor sangvine inseamna un mod de viata, alimentatie nepotrivite persoanei respective. De cele mai multe ori, alimentatia adaptata si miscarea functionala corecteaza aceste valori. Şi aici putem discuta de tratament medicamentos specific, dar corectarea modului de viata rezolva situatia. De cele mai multe ori, oamenii prefera varianta aparent simpla, iau o bulina si nu schimba nimic.“

„Modul in care alegem sa ne traim viata este definitor raportat la patologiile pe care le experimentam. Dislipidemiile sunt frecvent intalnite in randul romanilor, in special al celor obezi. Dar nu numai obezii pot avea disfunctii ale metabolismului grasimilor, exista si dislipidemii mostenite/familiale.“ Obezitatea poate conduce la cresterea nivelului de colesterol rau LDL si la reducerea celui bun HDL, de aceea miscarea si eliminarea surplusului de kilograme ajuta la reglarea continutului de grasimi in organism, mai spune medicul, potrivit sursei citate. „Acest principiu este important, in special, pentru persoanele a caror talie depaseste diametrul de 97 de centimetri la barbati si 88 de centimetri la femei. In fapt, greutatea absoluta nu mai este importanta, conteaza procentul de grasime corporala, grasimea de pe organele interne si raportul cu apa si masa musculara.“ Obezitatea poate fi combatuta prin schimbarea stilului de viata. „Aceasta inseamna modificarea obiceiurilor alimentare; renuntarea la fumat; consumul sporti de fibre solubile – fasole verde, fulgi de ovaz, fructe cu o cantitate mica de zaharuri si legume de culoare verde;  reducerea aportului de grasimi animale din carne si lactate; scaderea in greutate si corectarea raportului grasime/muschi si apa si efectuarea de minimum 30 de minute de miscare functionala zilnic.“ „Daca modificarile in stilul de viata nu ajuta la reducerea nivelului de colesterol se pot recomanda  medicamente cu scopul de a scadea grasimile din sange, precum statinele. Chiar si asa, ele nu inlocuiesc necesitatea de a tine un regim alimentar potrivit  si de a face miscare functionala, pentru o protectie sporita a sanatatii cardiace.“ F.R.
 



loading...

Adauga un comentariu
Anunturi bzi.ro Adauga anunt gratuit