Magazin

Colesterolul, mit si realitate

Publicat: 04 iun. 2012
1

@ Cea mai mare parte a colesterolului din organism este de origine exogena (introdus prin alimentatie), si provine din alimentele de origine animala @  Cand este in exces se depune pe peretii vaselor sangvine sub forma de placi de aterom sau sub forma de calculi in vezicula biliara @

Colesterolul este un compus organic care face parte din grupa lipidelor si care detine multiple functii in organism: regleaza permeabilitatea membranelor celulare fata de anumite substante; sintetizeaza corticosteroizii, hormonii sexuali (progesteron, estrogen si testosteron) dar si acizii biliari; asigura metabolismul vitaminelor liposolubile: vitamina A, vitamina D, vitamina K si vitamina E. Cand este in exces se depune pe peretii vaselor sangvine sub forma de placi de aterom sau sub forma de calculi in vezicula biliara. Cea mai mare parte a colesterolului din organism este de origine exogena (introdus prin alimentatie), si provine din alimentele de origine animala. Dupa absorbtie la nivel intestinal, colesterolul ajunge in sange, de unde este preluat de catre ficat si metabolizat, apoi este eliberat in circulatie legat de lipoproteine. In functie de cantitatea de proteina si de grasime continuta, acestea au densitate ridicata sau densitate scazuta.

Lipoproteinele cu densitate scazuta (LDL) sunt alcatuite in cea mai mare parte din grasimi si o mica parte de proteine. LDL este tipul daunator de colesterol, datorita faptului ca determina ateroscleroza (obstrueaza arterele). Lipoproteinele cu densitate ridicata (HDL) ajuta la eliminarea colesterolului rau din sange si la prevenirea aterosclerozei, acesta fiind considerat tipul bun de colesterol. Colesterolul a fost subiectul multor articole de presa, studii sau lucrari stiintifice, dar dupa un anumit punct nu se mai stie ce este fictiune si ce este realitate. Dar sa aflam mai multe despre acest compus din organismul nostru si sa incercam sa imbunatatim sanatatea inimii noastre!

1. Anxietatea si stresul afecteaza sistemul cardiovascular si nivelul de colesterol! – Realitate. Potrivit studiilor, cu cat o persoana este mai stresata, cu atat creste consumul de alimente, iar de cele mai multe ori se opteaza pentru produse de  tip fast-food. Anxietatea si stresul conduc la cresterea nivelului de colesterol din sange.

2. Se recomanda numai consumul produselor alimentare pe a caror eticheta este precizat un continut scazut de colesterol! – Realitate si mit. Orice produs alimentar care contine o cantitate scazuta de colesterol, in realitate trebuie sa detina mai putin de 20 mg colesterol per portie si 2 g sau mai putin de grasimi saturate. Totusi, daca nu sunteti atenti, per ansamblu puteti consuma mai mult colesterol si puteti asimila mai multe grasimi saturate, decat daca ati consuma alimente obisnuite. Potrivit medicilor cardiologi, persoanele care sufera de diferite boli cardiovasculare trebuie sa isi limiteze aportul zilnic de colesterol la mai putin de 20 mg, iar persoanele sanatoase nu trebuie sa consume mai mult de 300 mg.

3. Pot renunta la exercitii fizice pentru scaderea nivelului de colesterol numai daca adopt o alimentatie sanatoasa, nu consum alcool si nu fumez – Mit. Sedentarismul este principalul factor de risc pentru bolile cardiovasculare. Potrivit specialistilor, pentru mentinerea conditiei fizice si a sanatatii organismului trebuie sa practicam cel putin 30 de minute de exercitii fizice, in fiecare zi. Daca suntem presati de timp, cele 30 minute de exercitii se pastreaza, dar vor fi impartite in sesiuni de cate 15 minute.

4. Toate produsele alimentare din magazine au un continut ridicat de colesterol – Mit

Intr-adevar, in magazine se gasesc mai multe alimente care contin o cantitate ridicata de colesterol, dar pe langa acestea, se afla si cele benefice inimii. Alimente cu un continut scazut de colesterol sunt: ovaz, somon, ton, nuci, produse lactate degresate, legume, fructe, cereale integrale etc. Un meniu care combina toate aceste alimente are rol de medicatie in mentinerea colesterolului in limite normale.

5. Nivelul colesterolului variaza numai in cazul adultilor, pentru copil nu trebuie sa-mi fac griji. – Mit
Depunerea colesterolului pe peretii vaselor sanguine, sub forma de placi de ateron, incepe inca din copilarie. Mare atentie in cazul familiilor cu copii supraponderali sau obezi, deoarece acestia trebuie sa urmeze un program alimentar sanatos si sa le fie testat periodic nivelul de colesterol din sange. Ca si in cazul adultilor, regimul alimentar sanatos si exercitiile fizice ajuta la scaderea nivelului de colesterol, astfel se recomanda 30-60 minute de activitate fizica, cel putin patru zile pe saptamana, si consumul zilnic a cel putin cinci portii de fructe si legume. Chiar daca nu exista un istoric medical in familie, in ceea ce priveste aparitia bolilor cardiovasculare, se recomanda testarea valorilor de colesterol o data la cinci ani.





Comentarii
  • colesterolul rau este un mare pericol pentru inima. mare atentie la ce mancam. e important sa incercam sa prevenim bolile de inima care sunt un cosmar. sotul meu a ajuns la Clinicco din Brasov.a facut infarct.noroc ca am dat de oameni extraordinari.

Adauga un comentariu