Prima pagină » National » Coliziune devastatoare pe Centura Capitalei. O persoană a murit și o alta este în stare gravă, după ce o cisternă și un TIR s-au izbit – FOTO

Coliziune devastatoare pe Centura Capitalei. O persoană a murit și o alta este în stare gravă, după ce o cisternă și un TIR s-au izbit – FOTO

18 mai 2023, 12:11,
în National

O cistenă a fost implicată într-un grav accident rutier, astăzi, 18 mai 2023, pe Centura Bucureşti, între Jilava şi Măgurele, iar imediat după impact a luat foc.

„Până în acest moment au fost identificate două victime: o victimă conștientă care va fi transportată la spital, iar cea de-a două găsită decedată. Din informațiile preliminare cisternă transporta furaje, iar TIR-ul deșeuri metalice”, transmite ISU.

Accident rutier mortal pe Centura Capitalei: cisternă incendiată, după o coliziune impresionantă

Potrivit primelor informaţii, cisternă, care ar fi încărcată cu furaje, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt camion care transporta deşeuri metalice.

Imediat după impact, cele două autovehicule au fost cuprinse de flăcări. Unul dintre şoferi a fost rănit şi va fi transportat la spital, în timp ce al doilea a fost găsit mort.

„La data de 18 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB Măgurele Jilava, Km 44, arde o cisternă, posibil transport de mălai și un alt autotren de transport marfă. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele și ai Serviciului Rutier Ilfov pentru efectuarea activităților din competență. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și echipaje SMURD și ambulanțe.

Polițiștii rutieri au asigurat perimetrul locului unde s-a produs evenimentul. În urma evenimentului, a rezultat rănirea unei persoane, care, la acest moment, primește îngrijiri de la echipajul medical sosit la fața locului. Se efectuează activități pentru identificarea și a altor posibile victime”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

De asemenea, la faţa locului au intervenit şi pompierii, precum şi echipaje SMURD.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs ca urmare a unui accident rutier de pe Șoseaua de Centură între un TIR și o cisternă. Alertate 5 autospeciale de stingere cu apa și spumă, echipajul special de Salvatori, o autospecială de descarcerare, echipajul CBRN și o ambulanță SMURD și un echipaj SABIF. Autovehiculele implicate în accidentul rutier ard în totalitate, în acest moment se lucrează la localizarea incendiului. Până în acest moment nu avem informații privind conținutul transportului. Traficul în zonă este restricționat”, au anunţat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`