News Flash:

Come alcoolice si injunghieri de Sf. Dumitru

28 Octombrie 2005
1670 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aproximativ zece pacienti au fost aproape de a intra in coma alcoolica •In seara Sf. Dumitru, consumul excesiv de alcool a fost si cauza a trei agresiuni Sarbatoarea Sf. Dumitru a dat de furca medicilor de garda de la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Sf. Spiridon din Iasi, care au trebuit sa ingrijesca zeci de pacienti care au suferit diferite afectiuni pe fondul consumului excesiv de alcool. Astfel, aproximativ zece pacienti au fost la un pas de a intra in coma alcoolica, un tanar de 19 ani reusind chiar sa atinga aceasta performanta. Ioan Anghelescu, de numai 19 ani, domiciliat in Botosani, a fost adus cu Salvarea in coma alcoolica dupa ce a baut la un chef alaturi de prietenii sai. "Baiatul a fost adus de la o petrecere, de la o aniversare a unui prieten, unde a baut atat de mult incat, in momentul in care a ajuns la noi, intrase deja in coma alcoolica", a declarat medicul Iulian Coca. In seara Sfantului Dumitru, consumul excesiv de alcool a fost si cauza a trei agresiuni in urma carora persoanele implicate au ajuns la spital. Valentin Nicu Buiceag, de 18 ani, din comuna Golaiesti, judetul Iasi, a fost implicat intr-o bataie care a avut loc in incinta barului din localitate. Dupa primele analize, medicii de garda de la UPU au constatat ca baiatul a suferit o plaga injunghiata in piept. "Tanarul prezenta o plaga toracica stanga anterioara si contuzii. A fost adus de SMURD dupa ce s-a batut la barul din comuna si, bineinteles, avea un nivel ridicat de alcool in sange. A fost dus la Chirurgie Toracica", a declarat medicul Diana Cimpoesu, purtator de cuvant al Spitalului Sf. Spiridon. Un caz asemanator a fost si cel a lui Vivian Buhaiescu, de 28 de ani, din comuna Popricani, care a ajuns la UPU dupa ce a fost batut de niste prieteni alaturi de care bause o cantitate importanta de alcool. Si in cazul acestuia medicii de garda au hotarat transferul la Clinica de Chirurgie Toracica din cauza ca a fost injunghiat. Vasluianul Ionel Haman, de 23 de ani, a necesitat o interventie chirurgicala de urgenta dupa ce a fost taiat cu un cutit la mana stanga. "Baiatul de 23 de ani prezenta multiple plagi taiate la bratul stang, dar mai grav a fost faptul ca i-au fost sectionate tendoanele", a precizat Cimpoesu. Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1463 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028637 (s)