News Flash:

Comisarii europeni au revenit la Iasi

25 August 2000
971 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa trei saptamani, comisarii europeni Heinrich Schussler si Franz de Carne, ambii specialisti germani in implementarea proiectelor incluse in programul ISPA, au revenit la Iasi. La prima lor intalnire cu oficialitatile Consiliului Judetean au mentionat ca scopul vizitei l-a constituit finantarea unor obiective de investitii destinate infrastructurii localitatilor din Romania, in special in judetul Iasi. Cei doi comisari europeni sunt mediatorii unui grant american (fond), interesati in crearea unui fond de investitii in reteaua de distributie a apei potabile, canalizare, recuperarea deseurilor, dezvoltarea retelei de energie termica, alimentare gaze naturale, transport urban, mediu. Volumul acestui grant este de minimum 100 de milioane de dolari. Creditele pentru finantarea proiectelor ecologice sunt nerambursabile, iar celelalte sunt rambursabile in procent de 50%, dupa finalizarea investitiei, in conditiile unui profit. Perioada de achitare a imprumutului este cuprinsa intre 10 si 15 ani. Dobanda va fi depusa intr-un fond de investitii ce se va infiinta la Iasi, in moneda nationala. Conditia obtinerii imprumutului este garantia unei banci credibile, agreata de comisarii europeni fiind BCR, garantia guvernamentala sau scrisoarea de intentie a autoritatii administrative, care poate gaja creditul cu patrimoniul.
Ieri, in cadrul celei de a doua intalniri cu "purtatorii de cuvant" ai Comisiei Europene, primariile din Iasi, Pascani, Tg. Frumos si Hirlau au prezentat si solicitat finantare pentru proiectele care vizeaza realizarea unor depozite pentru deseuri menajere (groapa ecologica); reabilitarea retelelor de canalizare, extinderea si modernizarea statiilor de epurare din Iasi si Pascani; proiecte in valoare de 69,8 milioane de dolari privind modernizarea si extinderea retelelor de alimentare cu apa; lucrari de imbunatatire a furnizarii agentului termic in cartierele Dacia si Alexandru cel Bun din Iasi si din localitatile Hirlau, Pascani si Tg. Frumos, in valoare de 49,8 milioane de dolari; proiecte care au vizat infiintarea si extinderea unor retele de distributie a gazelor naturale; lucrari de drumuri; reparatii capitale a pistei la aeroportul iesean; modernizarea transportului urban de calatori in municipiul Iasi. Valoarea totala a proiectelor depuse a fost estimata la 216,26 milioane de dolari. "Comisarii europeni vor finaliza discutiile cu bancile finantatoare cam intr-o luna. Pana la sfarsitul anului, speram sa fie incheiate contractele", a spus presedintele Consiliului Judetean, Lucian Flaiser.
Marcela DONCIU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016856 (s)

loading...