News Flash:

Comitetul Olimpic Roman pune piciorul in prag - Cazul atletului iesean Stefan Vasilache lasa urmari

28 Martie 2003
637 Vizualizari | 0 Comentarii
•Baremurile pentru Jocurile Olimpice pot fi stabilite doar la Campionatele Nationale sau la concursuri internationale

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic Roman (COR) a hotarat ca baremurile pe care sportivii trebuie sa le indeplineasca pentru calificarea la Jocurile Olimpice sa fie stabilite doar in cadrul campionatelor nationale sau la competitiile internationale. Aceasta decizie este o consecinta a suspiciunilor care planeaza asupra rezultatelor obtinute de atletii Bogan Tarus (saritura in lungime), Stefan Vasilache (saritura in inaltime, cu dubla legitimare Politehnica Iasi - Steaua Bucuresti) si Gheorghe Guset (aruncarea greutatii) intr-un concurs de verificare de la inceputul acestei luni, unde acestia si-au indeplinit baremurile pentru a putea participa la recentele Campionate Mondiale de sala de la Bimingham. Patru angajati federali, Traian Badea, Ion Buliga, Nicolae Curta si Cristian Barbu au fost gasiti apoi vinovati de FR Atletism in cazul rezultatelor falsificate cu ocazia concursului de verificare desfasurat la Bucuresti. In plus, Ministrul Tineretului si Sportului, Georgiu Gingaras, a suspendat temporar finantarea FR Atletism. Membrii Comitetului Executiv al COR au amanat luarea unei decizii in ceea ce priveste eventualele sanctiuni in cazul atletilor si antrenorilor acestora pana la definitivarea verificarilor efectuate la Federatia Romana de Atletism de o comisie a Ministerului Tineretului si Sportului. Presedintele COR, Ion Tiriac, a declarat recent ca nu doreste sa se pronunte in acest caz pana pe data de 28 martie (NR - astazi), cand comisia MTS va prezenta concluziile verificarilor. "Nu pot face speculatii pe aceasta tema, dar sunt sigur ca Federatia de Atletism va lua masurile care se impun. Nu putem accepta frauda in sport. Daca se va dovedi frauda in acest caz, atunci suspendarea finantarii acestei Federatii este doar un prim pas. Ar fi vorba de o frauda atat de vulgara incat nici nu o pot califica. Mi-ar place sa cred, insa, ca nu este nimic adevarat", a precizat Ion Tiriac. Tot in cadrul Comitetului Executiv s-a stabilit ca Adunarea Generala a COR sa se desfasoare pe data de 29 mai.
(D.T.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1265 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014052 (s)