News Flash:

Crima descoperita dupa cinci luni

29 Martie 2004
1177 Vizualizari | 0 Comentarii
•Descoperire macabra la Vladeni •In timp ce pasteau oile la marginea comunei Vladeni, copiii au descoperit cadavrul unui barbat, pe care localnicii il credeau plecat din localitate •Medicii legisti au stabilit ca victima a fost ucisa in luna octombrie 2003 Timp de doua zile, politistii de la Serviciul de Investigatii Criminale, din cadrul Inspectoratului Politiei Judetului Iasi, si procurorii criminalisti de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au stat in comuna Vladeni, pentru a dezlega itele intr-un caz de omor, care s-a petrecut anul trecut. In cursul diminetii de sambata, cativa copii din Vladeni, care erau cu oile la pascut, au vazut un picior de om. Imediat dupa macabra descoperire, copiii au cerut ajutor la prima casa pe care au intalnit-o in cale. Vestea ca un barbat a fost ucis si ingropat s-a raspandit cu repeziciune, iar la fata locului si-au facut aparitia mai multi localnici, care au anuntat Politia. Cadavrul a fost scos la iveala de politisti. Asupra victimei a fost gasit si buletinul de identitate, astfel reusindu-se identificarea barbatului. Satenii din comuna Vladeni stiau ca victima, Constantin Sava, era plecat in comuna Durnesti, judetul Botosani. Acesta isi facuse aparitia in Vladeni in urma cu sapte ani, dupa ce in prealabil o cunoscuse pe Doina Cocos. Pentru a fi alaturi de iubita sa, barbatul de 44 de ani si-a vandut bunurile din Botosani si si-a construit o coliba la marginea comunei Vladeni. Corpul barbatului a fost gasit la cativa metri de locul in care-si construise casa. "A fost ingropat ca un caine. Cu mainile si picioarele legate si aruncat in groapa", a declarat Constantin Gimiga, un apropiat al victimei. Poveste de dragoste cu final neasteptat Localnicii spun ca, in urma cu sapte ani, Constantin Sava, de 44 de ani, a cunoscut-o pe Doina Cocos, de 43 de ani. Femeia obisnuia sa consume alcool, iar pe acest fond intra in gratiile barbatilor din localitate. In acest fel a cunoscut-o si Constantin Sava pe Doina Cocos. Barbatul tocmai divortase de prima sotie si, pentru a-si reveni, a venit la rudele din comuna Vladeni. Dupa ce a cunoscut-o pe Doina, Constantin Sava a decis sa se mute in comuna ieseana. In consecinta, barbatul s-a dus la Durnesti, a vandut bunurile pe care le avea, iar la Vladeni si-a ridicat o casuta. La scurt timp dupa ce s-a mutat in comuna, Constantin Sava s-a angajat la familia Gimiga, de unde mai primea mancare si bani pentru a putea supravietui. "Era un om extrem de muncitor, insa trebuie sa recunosc ca avea darul bauturii. Lucrul acesta l-a deprins de la iubita lui", a declarat Constantin Gimiga. Din 1997 si pana in primavara anului 2003, barbatul a incercat sa-si tina iubita in frau. Asta deoarece Doina Cocos nu reusise sa renunte la obiceiul sau de a merge la barurile din localitate si de a pleca de acolo in compania altor barbati. Din aceasta cauza, intre Constantin Sava si Doina Cocos aveau loc numeroase certuri. Scandalurile au culminat in vara anului trecut, cand, pentru a-i plati o polita iubitei, Constantin Sava a dat foc la casa. Autor necunoscut Inca de la inceputul anului 2003, Doina Cocos si-a gasit un nou iubit. Vasile Arnautu, de 70 de ani, era cumatrul mamei sale, insa Doina Cocos nu a pierdut ocazia de a se muta la noul sau iubit, in comuna Andrieseni. Disperat, Constantin Sava s-a dus pana la Andrieseni, pentru a-si aduce iubita acasa. Insistentele lui Sava s-au terminat insa cu o bataie pe cinste. "In primavara anului trecut, in plina noapte m-am trezit la poarta cu el. Era cu o camasa rupta pe el si plin de sange. Mi-a spus ca Doina a venit cu cativa indivizi din Andrieseni si l-au batut. Am iesit repede din casa si am fugit catre locuinta lui. Nu am mai reusit insa sa-i prindem pe agresori", a mai declarat Constantin Gimiga. Vazand ca nu-si mai poate aduce acasa iubita, Constantin Sava a dat foc la locuinta si a plecat din Vladeni in comuna natala, pentru ca in luna octombrie sa revina. "Ultima data l-am vazut in octombrie. Era beat si urma sa plece la Andrieseni. De atunci nu l-am mai vazut, decat ieri, cand l-au dezgropat", a concluzionat Constantin Gimiga. Localnicii nu si-au facut prea multe probleme in privinta disparitiei lui Constantin Sava, deoarece l-au crezut plecat in judetul Botosani. De sambata, anchetatorii ieseni au demarat cercetarile pentru a afla cine este autorul omorului in acest caz. Printre cei cu care s-a discutat se numara si Doina Cocos. Dupa ce a fost audiata de politie, femeia a fost gazduita in comuna Vladeni, de mama sa. In cursul diminetii de ieri, Doina Cocos a fost transportata la Spitalul de Urgente, ca urmare a ingerarii de soda caustica. "Toata seara a stat cu mine in camera si s-a rugat ca politistii sa-l prinda pe autorul faptei. Duminica dimineata a iesit din casa, iar de cand a revenit varsa intr-una. Cand mi-a spus ca a baut soda caustica, am dus-o la dispensar", a declarat Maria Bura, mama Doinei Cocos. Pana la aceasta ora, politistii si procurorii au un cerc de suspecti, urmand ca in cel mai scurt timp sa-l prinda si pe autorul faptei. Angela MAFTEI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1682 (s) | 21 queries | Mysql time :0.037449 (s)