Local

Firma Eurobeton isi tepuieste partenerii de afaceri

Publicat: 15 ian. 2010
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Firma Eurobeton isi tepuieste partenerii de afaceri
1

• Dupa o serie de afaceri incurcate si accidente mortale, Eurobeton SRL a intrat in insolventa • Dosarul cauzei incepe sa devina din ce in ce mai gros, in conditiile in care creditorii de-abia de acum se aduna

Dupa o serie de afaceri incurcate si accidente mortale, Eurobeton SRL a intrat in insolventa. La sfarsitul anului trecut, dupa ce administratorii firmei nu au mai stiut pe unde sa scoata camasa, instanta a decis ca firma nu se mai poate recupera si a declansat procedura insolventei. Eurobeton SRL a ramas datoare catre o firma din Baia Mare cu nu mai putin de 700 milioane lei vechi, bani pe care Izoterom SRL inca ii asteapta. Mai mult, dosarul cauzei incepe sa devina din ce in ce mai gros, in conditiile in care creditorii de-abia de acum se aduna. Eurobeton SRL a inceput sa aiba probleme acute de la mijlocul lui 2009, cand a ramas cu prima restanta, de 200 milioane lei. „In urma relatiei comerciale pe care am desfasurat-o cu Eurobeton SRL, a ramas un debit neachitat in cuantum de 72.363 lei (720 milioane lei – n.r.)”, se arata in cererea de deschidere a procedurii de insolventa depusa de catre Izoterom SRL Baia Mare. In document se mai precizeaza si faptul ca administratorul firmei, Bogdan Savoaia, a incercat sa isi salveze afacerea printr-o serie de masuri nu prea curate. „La rugamintea lui Savoaia Bogdan, avand in vederea calitatea de director general al societatii Hidrotermiz SRL si de administrator al societatii Eurobeton SRL, s-a anulat o comanda emisa de Hidrotermiz si s-a emis o noua comanda de catre Eurobeton. Relatiile comerciale dintre parti s-au desfasurat in continuare in aceleasi conditii, emiterea comenzilor de catre Hidrotermiz SRL si facturarea pe numele Eurobeton SRL”, se mai arata in dosar. Statia de betoane din apropierea localitatii Dumesti este cunoscuta ca fiind cauza unor tragedii rutiere. Pentru o buna perioada de timp, zecile de curse auto facute de soferii betonierelor de la Eurobeton SRL puneau in pericol viata miilor de soferi care circula pe drumul european dintre Targu Frumos si Iasi. Un exemplu concret este cel al accidentului mortal in care un iesean si-a pierdut viata din cauza faptului ca unul dintre soferii unei betoniere a virat brusc, fara a mai lasa timp acestuia sa reactioneze pentru a-si salva viata.

Adauga un comentariu