News Flash:

Preotul din Valea Seaca face campanie electorala pentru PSD

6 Noiembrie 2009
3427 Vizualizari | 5 Comentarii
Preotul Vasile Alexa
Preotul din comuna Valea Seaca a dat sutana pe politica. In urma turului intai al alegerilor locale care au avut loc in comuna Valea Seaca, saptamana trecuta, in cursa pentru Primarie au mai ramas Mihai Miron, din partea PD-L, si Valerica Roman, din partea PSD. Interesant este faptul ca printre admiratorii candidatului PSD se numara si preotul Vasile Alexa. De cateva zile, preotul s-a apucat de campanie electorala, dar nu asa, oricum, ci a inceput sa bata in usi aproape din casa in casa pentru a le cere enoriasilor sa-l voteze pe candidatul PSD, Valerica Roman. Numai ca satenii nu au fost incantati de campania electorala facuta de preot. "Ma aflam in casa la o cunostinta de-a mea, mai exact o femeie mai in varsta cand a venit preotul din sat. Fara sa stea prea mult pe ganduri, preotul i-a cerut batranei sa-l voteze pe candidatul PSD. Mie nu mi s-a parut corect acest lucru, avand in vedere ca acest om este preot. El trebuie sa vada de altele, nicidecum de politica. De altfel, nu este prima persoana la care merge si ii cere sa-l voteze pe candidatul PSD", a spus Mihai Rusu, unul dintre localnicii nemultumiti. Indignat de atitudinea preotului s-a aratat si Fanica Sava. Acesta i-a reprosat preotului ca a uitat de cele sfinte. "Eu nu inteleg, ori este preot ori nu. Ori in altar cu Dumnezeu, ori in iad cu dracul. Nu se poate ca acest om sa faca campanie electorala. Este preot si trebuie sa-si vada de biserica", a declarat Fanica Sava. De partea cealalta, fiind cel mai probabil si sub influenta bauturilor alcoolice, deoarece tocmai plecase de la un praznic, preotul recunoaste fara nici o ezitare ca este un simpatizant al candidatului Valerica Roman. Mai mult, acesta a afirmat ca are o influenta asupra alegatorilor din comuna. "Eu le-am spus in fata oamenilor ca voi vota cu Valerica Roman pentru ca mi-a promis ca ma ajuta. El a venit primul la mine si de aceea am decis sa votez cu el. Au fost si cei de la PD-L, dar au venit mai tarziu. Oricum, o influenta discreta am asupra alegatorilor", a spus cu nonsalanta preotul Vasile Alexa.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (5)

opinia  | #86175
Rusine!
opinia  | #86176
Dar de ce nu pomeniti si de preotul de la Contesti ca din portbagajul masinii sale personale imparte ulei enoriasilor sai impreuna cu invitatia de a vota cu Miron Mihai?
de altfel Doamna e consilier PDL.
Rusine!
stiati ca ...  | #86177
D-l Cristi Ungureanu a fost vizitat de persoane nemultumite ca acesta s-a alaturat PSD-ului care i-au rascolit curtea in seara zilei de 05.11.2009?
La sosirea acestuia la domiciliu din Valea Seaca a constatat ca cineva i-a calcat proprietatea in lipsa lasandu-i un mesaj clar de intimidare:banci rascolite,rasturnate,portile mari deschise si usa beciului deasemeni..
minti  | #86178
Daca Preotul face campanie intre cele doua tururi de scrutin ,cum vine da la praznic in cursul saptamanii si ,colac peste pupaza,sub influienta bauturilor alcoolice?
Preotul e suferind de ceva boli si nu consuma alcool sub nici o forma !
Halal intervievati! Cine nu-i cunoaste?
Pleava satului !
STIATI CA???  | #86179
DOMNUL CRISTI UNGUREANU A DEVALIZAT TABARA DE LA VALEA SEACA!?STIATI CA A FURAT PANA SI GARDUL DE LA TABARA?STIATI CA NU LE PLATEA BANII ANGAJATILOR< DESI DE LA IASI EI ERAU PRIMITI...
Introduceti comentariul dumneavoastra
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1396 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017009 (s)