Actualitate

Sleahta lui Sinescu

Publicat: 27 sept. 2004
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Sleahta lui Sinescu
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:50810;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

•Privatizarea SC Iasicon SA sub un mare semn de intrebare •Mai multi salariati sustin ca au fost pacaliti de conducerea firmei de constructie •Societatea comerciala Cya Com SRL, un paravan pentru directorul Titel Sinescu •Cumetri, nasi, rude prin alianta, incununare de succes a actiunilor de privatizare

Societatea comerciala Iasicon SA este rezultatul privatizarii fostului Trust de Antrepriza Generala, Constructii, Montaj (TAGCM) prin metoda MEBO, metoda prin care fostul Grup 2 din acest trust s-a transformat in societate comerciala pe actiuni. Toti salariatii au primit actiuni, contravaloarea acestora achitand-o din salariu sau din banii personali. In acel moment, 1992-1993, multi dintre salariatii SC Iasicon SA nu aveau banii necesari achizitionarii de actiuni. Printre cei care detineau conducerea firmei era si Titel Sinescu, un inginer care nu iesise cu nimic in evidenta pe tot parcursul activitatii in trust si care a planuit, impreuna cu un grup de persoane din aceeasi societate comerciala, sa preia actiunile salariatilor. Prin diverse tertipuri, precum ca acesti salariati isi vor pierde locurile de munca daca o terta persoana ar cumpara actiunile, grupul de interese, folosindu-se de sefii de servicii, de cei de santier care lucrau direct cu personalul muncitor, a facut presiuni pentru preluarea actiunilor. Printre cei folositi se aflau ing. Stefan Sava (actualmente la RATEC), ing. Drobota (acum administrator la SC Cya Com SRL), ing. Stefan Petrescu (director tehnic la SC Iasicon SA), ing. Jianu (sef productie la SC Iasicon SA). Cei care au avut onoare si nu au vrut sa participe la golaniile si tertipurile lui Titel Sinescu au parasit societatea cu constiinta impacata ca nu au inselat oamenii cu care au lucrat. La scurt timp dupa privatizare, Titel Sinescu, director general la SC Iasicon SA, si Ioan Stoian, director economic la aceeasi societate comerciala, au acumulat majoritatea actiunilor salariatilor, facand legea la SC Iasicon SA. Cei care au participat cu zel la preluarea actiunilor au fost rasplatiti cu salarii pe masura. Din declaratiile unor muncitori care au fost nevoiti sa vanda actiunile conducerii SC Iasicon SA, acestia au fost pacaliti. Din acest motiv, unii dintre salariati au sesizat Inspectoratul de Politie al Judetului Iasi si Parchetul pentru a se efectua cercetari privind modul in care a avut loc privatizarea SC Iasicon SA. In prezent, tot ceea ce inseamna sediu al firmei de constructie sunt rude prin alianta, cumetri, nasi, incununare de succes a actiunii de privatizare si care „intareste” relatiile dintre acestia si foloseste telului comun de a incasa nejustificat bani pe lucrarile de constructie finantate din bugetul statului. Directorul Sinescu a obtinut foarte multe lucrari finantate din fondurile statului prin relatiile pe care le are acesta la Ministerul Transporturilor si Turismului, Ministerul Finantelor etc.

Cya Com, fiica SC Iasicon SA

Doar inginerul Drobota a ajuns la divergente cu directorul Sinescu, motiv pentru care si-a infiintat propria firma, SC Cya Com SRL, care comercializeaza materiale de constructie. Mai tarziu, aceasta societate a devenit „agreata” de Titel Sinescu, pentru a i se inchide gura lui Drobota. Majoritatea materialelor de constructie pentru Spitalul de Urgente au fost achizitionate de la SC Cya Com SRL. Dovada clara a orgoliului lui Drobota il constituie si copierea emblemei SC Iasicon SA, ca sigla a firmei sale. Mai mult, masinile SC Iasicon SA au numerele de inmatriculare cu CYA. Conform informatiilor detinute in prezent, cantitati importante de materiale de constructie au fost achizitionate de la SC Cya Com SRL si finantate din umbra de SC Iasicon SA. Institutiile de control ale statului pot verifica foarte usor provenienta banilor cu care SC Cya Com SRL a achizitionat materialele de constructie, in special pentru a le vinde SC Iasicon SA pentru constructia Spitalului de Urgente. Totodata, institutiile de control por verifica si cifrele de afaceri ale societatii administrate de Drobota chiar de la infiintarea firmei si pana in prezent. Un alt control ar trebui efectuat si in ceea ce priveste modul in care SC Iasicon SA a contractat si alte lucrari, cum ar fi blocurile ANL.

Cardasie de zile mari

Luind exemplu de la directorul Titel Sinescu, conducerea SC Incom SA, subantreprenorul principal al firmei de constructie la executarea lucrarilor de la Spitalul de Urgente, intocmeste in luna iunie 2000 o situatie de lucrari pentru suprastructura corp spital si bransare apa rece in valoare de 1,5 miliarde lei. Documentul nu are nici semnaturi, nici numere de inregistrare sau stampila. Desi era un document fara nici o valoare, ec. Florin Kolh, seful Serviciului de Aprovizionare si Investitie de la DSP, a avizat decontarea lucrarilor. Mai mult, Florin Kolh a pus si viza de control financiar, preventiv. Directorul economic al DSP, Ana Pintilie, colega de facultate cu Ioan Stoian, directorul economic de la SC Iasicon SA, onoreaza plata lucrarilor avizate de seful Serviciului de Aprovizionare si Investitii.
Magda OLTEANU

Adauga un comentariu