News Flash:

Veteranii Cehiei se pun in calea furiei lusitane

11 Iunie 2008
630 Vizualizari | 0 Comentarii
• Primul joc al zilei de astazi la Euro 2008 este Cehia - Portugalia, din cadrul Grupei A, o partida intre doua dintre favoritele la castigarea titlului continental

Dupa ce au facut spectacol in partida cu Turcia, lusitanii lui Scolari vor avea de infruntat un adversar mult mai matur, selectionata Cehiei. In primul joc al zilei de astazi la Euro 2008, ar putea fi desemnata prima echipa calificata deja in faza sferturilor de finala. Atat Portugalia, cat si Cehia si-au trecut in cont cate o victorie si cine castiga astazi obtine biletele pentru sferturi. Maniera in care cele doua formatii au debutat la Euro a fost insa total diferita. Pe de o parte, lusitanii au facut spectacol cu Turcia, au ratat o sumedenie de ocazii, dintre care si 3 bare, in timp ce batranii Cehiei au profitat de naivitatea Elvetiei si au tremurat serios pana la final, pentru o victorie la limita, scor 1-0. Chiar si asa, Karel Bruckner, selectionerul veteran al Cehiei, este convins ca nationala de la Praga isi va reveni treptat si va putea emite pretentii la calificarea in sferturile de finala. "E drept ca nu am facut un meci foarte bun in debutul Europenelor, cu Elvetia, dar am incredere in baieti ca se vor mobiliza in continuare si ca vom ajunge din nou in fazele superioare ale unui turneu final", spera Bruckner, aflat la ultima competitie majora pe banca tehnica a Cehiei. Nationala lui Bruckner va avea insa un adversar redutabil in persoana lui Felipe Scolari, tehnicianul brazilian al Portugaliei, care a si anuntat ca va parasi echipa lusitana la finalul acestui Campionat European. Si jucatorii celor doua echipe sunt concentrati la maxim inaintea jocului din aceasta seara. Mijlocasul reprezentativei Cehiei, Jaroslav Plasil, unul dintre fotbalistii care au alergat cel mai mult in primele zile la Euro (lider in clasamentul maratonistilor este Banel Nicolita) a declarat ca este nevoie de concentrare maxima in partida cu Portugalia pentru a obtine victoria si, implicit, calificarea in sferturile de finala ale turneului final. "Portugalia a oferit un fotbal de calitate pe faza ofensiva si nu pierde foarte multe baloane. Va fi important sa nu le dam spatii. Si noi, si Portugalia am castigat primele meciuri din grupa si acest lucru aduce putina liniste. Va trebui sa ne concentram la capacitate maxima, pentru ca ne dorim victoria si, odata cu ea, calificarea in sferturile de finala", a spus Plasil. De partea cealalta, internationalul portughez Deco sustine ca principalul pericol al adversarilor vine din linia ofensiva. "Nu am vazut evolutia Cehiei, dar cunoastem fiecare detaliu. Stilul lor este direct, ofensiv si au o linie de atac periculoasa. Va trebui sa fim precauti si sa intelegem ceea ce se intampla pe teren", a spus Deco. Inaintea acestui joc, in clasamentul Grupei A, Portugalia si Cehia sunt la egalitate de puncte (3), in timp ce Elvetia si Turcia au 0 puncte. In ultimele partide din grupe, pe data de 15 iunie, Portugalia va infrunta Elvetia, in timp ce turcii vor da piept cu Milan Baros si colegii sai din nationala Cehiei.

Clasament Grupa A

1. Portugalia 1 1 0 0 2-0 3p
2. Cehia 1 1 0 0 1-0 3p
3. Elvetia 1 0 0 1 0-1 0p
4. Turcia 1 0 0 1 0-2 0p
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (0)

Introduceti comentariul dumneavoastra
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2288 (s) | 23 queries | Mysql time :0.110449 (s)