Eveniment-Social

Clanul Macovei face legea la Cuza?

Publicat: 15 iul. 2010
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Clanul Macovei face legea la Cuza
1

@ Acuzatii dure si suspiciuni grave la Universitatea Cuza @ Astfel, la Facultatea de Drept, fiul fostului decan Ioan Macovei, Codrin, a devenit acum trei ani lector in timp ce tatal sau preda la Drept @ De asemenea, o situatie curioasa este datorata si faptului ca la disciplina pe care o preda tanarul Macovei ar fi cea mai scazuta rata a promovabilitatii la examen @ Pentru aceasta stare de fapt, sunt o serie de acuzatii dure la adresa acestuia cu privire la faptul ca ar conditiona absolvirea disciplinei de diverse foloase

O situatie suspecta la Universitatea Al. I. Cuza (UAIC). Astfel, in conditiile in care din anul 2008, la Cuza a fost adoptat un Cod Etic ce interzice angajarea in universitate a rudelor de pana la gradul IV, situatia continua sa fie flagranta. Exista situatii in care inclusiv tatal si fiul activeaza in aceeasi facultate. Astfel, la Facultatea de Drept de la Cuza, fiul fostului decan prof. univ. dr. Ioan Macovei, lect. dr. Codrin Macovei, a devenit, acum trei ani, lector in timp ce tatal sau preda la Drept. De asemenea, o situatie curioasa este ca la disciplina pe care o preda Codrin Macovei in cadrul Departamentului de Drept Privat ar fi cea mai scazuta rata a promovabilitatii la examen. Pentru aceasta stare de fapt, sunt o serie de acuzatii dure la adresa lui Codrin Macovei cu privire la faptul ca ar conditiona absolvirea disciplinei de anumite foloase. In plus, si in momentul in care Codrin Macovei a sustinut concursul pentru a intra in magistratura, au aparut speculatii ca Ioan Macovei ar fi intervenit. In pofida acestei situatii, profesorul Ioan Macovei sustine ca nu a influentat in nici un fel modul in care fiul sau Codrin a ajuns sa ocupe acest post didactic si a promovat in magistratura si nu intra sub incidenta codului anti-nepotism deoarece a promovat inainte de aplicarea acestuia si nu sunt prevederi care sa se aplice retroactiv. „Vreau sa va intreb daca este o «comanda» venita de sus in demersul dumneavoastra? Am dreptul sa ma intreb acest lucru… Vreau sa va spun ca este vorba de un tanar care a reusit prin propriile forte sa ajunga aici…”, a mai replicat Macovei. Pe de alta parte, si tanarul Macovei sustine ca activitatea sa poate fi masurata doar de catre colegii sai. „Faptul ca exista asemenea comentarii sunt doar elemente contrafacute de dumneavoastra si altceva nu comentez. De ce nu-i intrebati pe cei care au sustinut examenul la disciplina pe care o predau eu si sa va raspunda ei daca au fost nevoiti sa ofere ceva pentru a trece la examen? Repet, v-am raspuns la aceste intrebari doar din politete… Despre activitatea mea si profesionalismul meu pot fi intrebati colegii mei de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului…”, a declarat lect. univ. dr. Codrin Macovei.

Adauga un comentariu