Eveniment-Social

Sechestrati pe drumurile judetene – FOTO, VIDEO

Publicat: 03 nov. 2010
_____ Vizualizări 0 Comentarii

@ O lucrare facuta in deradere de firma Viarom Construct pe Drumul Judetean 248 a starnit furia celor care locuiesc la sosea @ Firma a asfaltat o portiune de drum fara a tine cont de anumite prevederi, iar oamenii sunt nevoiti sa suporte zi de zi aceasta bataie de joc pe bani publici

Nu trece o zi fara un scandal legat de Drumul Judetean 248 Iasi – Vaslui. Dupa ce sefii judetului s-au aratat nemultumiti de ritmul de melc in care lucreaza cei care reabiliteaza drumul, a venit randul locuitorilor de pe traseul soselei sa blameze lucrarea. Drumul ar trebui asfaltat de asocierea de firme Jaop Sociedad de Empreidatas Portugalia si Moldotrans SA Auto Iasi, insa in baza unui contract de prestari servicii, firma Viarom Construct reabiliteaza si ea o portiune din drum. Pana aici nu ar parea nimic in neregula. Insa aceasta societate pare sa-si bata joc de banii publici. O mostra a lucrarii facute de aceasta firma arata totala lipsa de interes a constructorului. Imediat la iesirea din municipiul Iasi, in localitatea Lunca Cetatuii, Viarom Construct a asfaltat o portiune de 200 metri ca asfalt de proba.

Totusi, firma a asfaltat atat de bine, incat cei care au casele de-a lungul portiunii lucrate abia mai pot iesi cu masinile din curti. Viarom a turnat un strat de asfalt mai inalt cu 30 centimetri decat linia carosabilului, iar posesorii de autoturisme abia pot sa-si mai scoata masinile din curti pentru a iesi la sosea. Cu toate ca au facut numeroase sesizari la Consiliul Judetean, oamenii nu au primit nici un raspuns, ba mai mult, au fost tratati cu dezinteres de toti cei la care au apelat. „Nu-mi vine sa cred ca am ajuns pana aici. Adica ei fac un test cu banii nostri, ce inseamna asta? Eu imi rup masina zi de zi numai daca vreau sa ies din curte. De zece zile ma chinui sa dau de cineva, fie el de la constructor, de la Drumurile Judetene sau de la Consiliul Judetean, care sa vina sa vada aceasta bataie de joc„, a spus Ioan Sorocan, locuitor in zona Lunca Cetatuii, comuna Ciurea.
Oamenii au ajuns la capatul rabdarii si sustin ca isi vor face singuri dreptate daca cei implicati in reabilitarea drumului nu vor lua masurile necesare.

Daca nu se face nimic, o sa ajungem sa ne facem singuri dreptate. Eu m-am gandit la mai multe variante, pun mana pe tarnacop si sparg asfaltul asta, pun un sac de ciment sa fac o punte sau ii dau in judecata pentru bataia de joc pe care au facut-o. A inceput sa se crape asfaltul de cand ies cu masina. Este anormal sa nu vegheze nimeni, nici un inspector, aceasta lucrare„, a adaugat Ioan Sorocan.

Sedinta cu usile inchise

Sefii Consiliului Judetean Iasi sustin ca, in urma numeroaselor plangeri depuse impotriva constructorilor, s-a luat decizia organizarii unei sedinte cu usile inchise la care vor participa consilierii judeteni si reprezentantii celor doua firme implicate in reabilitarea drumului respectiv. „Nu am primit nici un raport pe aceasta tema. Nu ma pot pronunta pana nu vad situatia concreta. Deja am convocat o sedinta cu usile inchise, la care am convocat toti consilierii judeteni, alaturi de reprezentantii constructorilor. As fi dorit sa fac aceasta intalnire pentru vineri, insa liberalii sunt plecati la congres si, de aceea, am amanat sedinta pentru ziua de luni„, a declarat Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean Iasi.

Poveste veche

Reabilitarea Drumului Judetean 248 care leaga judetul Iasi de judetul Vaslui, facuta din fonduri europene, a doborat orice record in privinta scandalurilor. Desi au termen de executie opt luni pentru a reabilita portiunea de drum, cele doua firme nu au miscat nici un deget. Ba mai mult, nu s-au tinut nici macar de graficul de lucrari, iar in loc sa reabiliteze cel putin zece la suta din lucrare, nu au ajuns la nici unu la suta. Victor Chirila, vicepresedintele Consiliului Judetean, a sustinut, in urma cu doua zile, ca in acest caz s-ar impune rezilierea contractului si reluarea procedurilor de licitatie. Oficialul judetean a sustinut ca in situatia in care cele doua societati nu se tin de lucrare si fac totul in bataie de joc, aceasta ar fi si cea mai buna solutie.

Adauga un comentariu