News Flash:

Echipa de handbal feminin este in pragul desfiintarii

20 August 2007
1315 Vizualizari | 1 Comentarii
• La inceputul acestei saptamani, va fi decisa soarta echipei de handbal feminin de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) • Antrenorul Veniamin Lupan a intrerupt pregatirile, din cauza ca la sala nu veneau decat 3-4 fete • In liga a doua feminina, campionatul incepe pe data de 8 septembrie
Situatie critica la formatia de handbal feminin a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Iasi. Soarta echipei infiintata in urma cu un an de zile de antrenorul Veniamin Lupan va fi decisa la inceputul acestei saptamani, dupa o discutie intre tehnician si directorul institutiei de invatamant, Ilie Gheorghica. Suma de 70 milioane lei (7 mii RON) lunar, primita de la Fundatia Sportului Iesean (FSI) este insuficienta pentru a mentine echipa in esalonul secund si a salva handbalul feminin din Iasi de la o noua disparitie de pe harta sportului romanesc. In plus, antrenorul Lupan este convins ca banii de la FSI au fost alocati prea tarziu, astfel ca nu a mai apucat sa transfere nici o jucatoare in pauza competitionala. "Alte echipe au facut transferurile in luna mai, cand s-a terminat campionatul, nu acum, in luna august", a declarat, cu naduf, tehnicianul Veniamin Lupan. Desi campionatul ligii secunde va debuta pe data de 8 septembrie, LPS nu a efectuat decat cateva antrenamente in cursul saptamanii trecute. Seful bancii tehnice de la LPS a luat insa decizia sa intrerupa pregatirile din cauza numarului mic de fete care participau la antrenamente. Astfel, la primele sedinte de pregatire au participat doar 4 handbaliste, si anume Zaborila, Alexa, Apostol si Asofiei. Din lotul cu care Lupan a plecat la drum anul trecut, nu mai fac parte Obada, care se va opera la genunchi in perioada urmatoare, Lupescu, care a anuntat ca nu mai vine la antrenamente, Obreja, operata la genunchi, Daninfield, care nu mai este lasata de parinti sa vina la handbal, dar nici Lenuta Lupan, care si-a anuntat inca din finalul sezonului trecut retragerea din activitatea competitionala. "Campionatul va incepe pe data de 8 septembrie, noi ne-am scris in competitie, dar nu stiu daca vom putea participa. Nu am avut un buget pentru a aduce jucatoare, iar sprijinul din partea autoritatilor locale a venit tarziu, abia in luna august. Problema este ca nici macar pe lotul din sezonul trecut nu ma mai pot baza, pentru ca multe dintre fete si-au gasit deja servicii, pentru ca nu mai sunt la vremea junioratului si au si ele alte cheltuieli", a mai declarat antrenorul Veniamin Lupan. La randul sau, directorul LPS, Ilie Gheorghica, este constient ca situatia echipei de handbal feminin este grava, dar recunoaste ca, in acest moment, nu are foarte multe solutii. "Vom analiza situatia echipei de handbal feminin, pentru ca ar fi pacat sa se desfiinteze iarasi acest sport la Iasi. Din pacate, nu prea avem solutii pentru ca atunci cand puteam aduce jucatoare nu am avut bani, iar acum dupa ce Fundatia ne-a acordat niste bani nu mai avem pe cine transfera", a declarat si Ilie Gheorghica.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

nu conteaza  | #17269
naspa profff ka asta nu am mai vazut X(X(X
Introduceti comentariul dumneavoastra
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2468 (s) | 23 queries | Mysql time :0.135715 (s)