Actualitate

„Taticii” fondurilor europene! Ei sunt cei care fac tot ce trebuie pentru ca iesenii ce vor sa devina afaceristi sa primeasca banii GRATIS!

Publicat: 10 mai 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Taticii fondurilor europene Ei sunt cei care fac tot ce trebuie pentru ca iesenii ce vor sa devina afaceristi sa primeasca banii GRATIS
1

@ Au niste meserii considerate a fi joburile momentului @ Au luat decizia vietii dupa ce si-au dat seama ca pe piata nu existau astfel de specialisti @ Acum au afaceri de succes si se lauda cu un portofoliu de clienti multumiti @ "Motivul principal a fost cel financiar. Era un domeniu nou pentru care exista putina expertiza la acel moment in piata", sustine unul dintre specialisti

Odata cu interesul crescut al iesenilor pentru investitiile in afaceri cu fonduri europene in mediul rural au aparut si specialistii care ofera consultanta in acest domeniu si redacteaza proiectele. Daca in urma cu zece ani acesti oameni erau numarati pe degete, in ultimii doi-trei ani, numarul lor a crescut surprinzator.

In Iasi sunt inregistrate acum zeci de astfel de persoane care s-au specializat numai pe acest segment al fondurilor europene prin Programul National de Dezvoltare Rurala. Unul dintre acestia este Andrei Teisanu, un tanar de 33 de ani care castiga numai din consultanta, proiectare si redactare proiecte pe fonduri europene. "Am plecat de la firma la care lucram dupa ce am vazut ca nu mai sunt tratati corespunzator clientii. Am vrut sa fac ceva diferit si am plecat", a declarat Andrei Teisanu.

Castiguri substantiale pentru consultanti

Aceasta decizie i-a adus insa noroc. Acum, tanarul se poate lauda cu un portofoliu de clienti multumiti care i-au platit zeci de mii de euro pentru realizarea proiectelor care au dus la obtinerea fondurilor europene.

"Eu am terminat studii economice si sunt multumit ca profesez in domeniul in care am studiat. Ma consider norocos din acest motiv. Dupa terminarea studiilor m-am angajat la o firma care oferea consultanta in proiecte europene. In 2013 s-a intamplat asta. Am lucrat acolo pana in 2016, cand am renuntat si mi-am deschis propria afacere tot pe acest segment. Efectiv am redactat proiectele in perioada 2017-2018. Am realizat numai proiecte pentru clienti care voiau sa acceseze fonduri nerambursabile de sute de mii de euro fiecare. Cel mai mare proiect a fost de 800.000 de euro. Toate proiectele pe care le-am facut sunt implementate deja. Am facut proiecte mari si foarte mari pe partea de procesare, modernizare ferme. In general nu accept niciun proiect care nu are 100 la suta sanse de a fi finantat. E o pierdere de timp atat pentru mine, cat si pentru client", sustine tanarul.

Valoarea proiectelor pe care acesta le-a realizat este de aproape 20 de milioane de euro. Astfel, consultantii in fonduri europene obtin maxim 5 la suta din valoarea totala a unui proiect. De exemplu, pentru un proiect de 800.000 de euro, suma acordata consultantului este de 16.000 de euro. In unele situatii, aceasta cheltuiala a beneficiarului este considerata eligibila, astfel ca banii pentru consultant sunt decontati de la Uniunea Europeana. De cele mai multe ori insa, clientii platesc pentru serviciile oferite.

Afacerea depinde de clientii multumiti

Pentru ca toate proiectele facute de Andrei Teisanu au fost implementate cu succes, acesta are un palmares care ii asigura viitorii clienti. "Nu vreau sa ma laud, dar am fost singura firma de consultanta din judet care in perioada 2017-2018 a obtinut aproximativ 70 la suta din finantarile selectate pe regiunea Nord-Est. Fac proiecte si pe Vaslui, iar uneori ma ajuta o colega sau diversi colaboratori. De obicei, clientii nostri sunt pregatiti pentru afacerea pe care vor sa o deschida cu fonduri europene. Nu vin si ne spun ca vor afacere cu bani de la Uniunea Europeana daca nu stiu cu exactitate si nu luam avansul decat dupa ce am discutat si suntem siguri ca poate sa obtina finantarea", spune consultantul in fonduri europene.

Proiecte de 160 de milioane de euro

Un alt iesean care s-a specializat in acest domeniu este Vali Tugui. Acesta a simtit ca exista potential financiar inca de la inceput, mai ales ca nu se stiau prea multe despre finantarea europeana. Astfel, s-a apucat de aceasta meserie pentru a castiga mai multi bani. "Motivul principal a fost cel financiar. Era un domeniu nou, pentru care exista putina expertiza la acel moment in piata. Putine persoane intelegeau domeniul si puteau acorda consultanta in vederea obtinerii de finantari nerambursabile la acel moment, asa ca exista cerere mare in piata, ceea ce automat ducea la venituri peste media acelor timpuri. In cei peste 15 ani de activitate am realizat peste 200 de proiecte cu finantare, atat in domeniul privat (proiecte orientate sectorului de business), cat si in domeniul infrastructurii publice. In domeniul privat, cel mai mare proiect din punct de vedere valoric a fost al unui incubator de afaceri de circa 12 milioane de euro, iar din domeniul public a fost un proiect de infrastructura in vederea reducerii riscului inundatiilor pe intreaga zona de Est a Romaniei, in valoare de peste 145 milioane de euro", sustine Vali Tugui.  

Vezi si: Aici au fost investiti cei mai multi bani din fonduri europene. Afacerile au inflorit in zona. Inca un milion de euro vor fi cheltuiti pentru o afacere cu gunoi de grajd

Clientii sunt mai pregatiti

Daca in primii ani cand se redactau proiectele europene firmele de consultanta nu faceau proiecte bune si clientii ii plateau degeaba, acum situatia s-a schimbat. "In primul rand, noi, consultantii, stim ca acest gen de afacere se promoveaza prin clienti multumiti. Ne asiguram ca ceea ce facem acum il multumeste pe client pentru ca de aici castigam. Noi ne luam marja de eroare la punctaj. De exemplu, daca un proiect trebuie sa aiba punctaj maxim de 75 la suta pentru a fi eligibil la finantare si selectat, noi facem proiectul cu o marja de 10 puncte in plus. Sesiunile de finantare se deschid tarziu, evaluarea proiectelor depuse dureaza foarte mult si exista riscul ca acel proiect sa nu mai fie depus niciodata: fie pentru ca nu mai sunt bani, fie pentru ca nu se mai deschid alte sesiuni de depunere a proiectelor", explica consultantul Iulian Bosanceanu, specialist in realizarea de proiecte europene cu 10 ani de experienta in domeniu.

Vezi si: Tanar cu buzunare adanci! La 25 de ani are o afacere de milioane! A platit 400.000 de euro doar pentru doua masini – FOTO, VIDEO

Sfaturi pentru viitorii beneficiari

Fiind consultanti cu experienta, cei trei ieseni care se ocupa cu realizarea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene au mai multe sfaturi pentru persoanele care vor sa le acceseze. "Daca nu te pricepi la afaceri sau nu ai cunostinte/experienta in domeniul in care vrei sa faci afaceri, fondurile europene nu te pot ajuta. Acceseaza fonduri europene doar pentru afaceri pe care le cunosti, le stii secretele si le-ai testat. Fondurile europene, desi nerambursabile, nu sunt gratis. Toti care doresc sa acceseze fonduri nerambursabile trebuie sa stie ca acestea vin la pachet cu o serie de conditii de respectat care nu sunt «negociabile». Inainte de a accesa un fond nerambursabil, afla toate cerintele si costurile acestuia. De asemenea, corectitudinea si legalitatea in orice actiune de obtinere de fonduri nerambursabile sunt obligatorii. Niciodata nu trebuie facute compromisuri, trebuie evitate situatiile sau solutii «lasa ca merge si asa» sau altfel spus, la reguli europene nu aplica solutii «romanesti»", sustine Vali Tugui.

Adauga un comentariu