Un taram de tacere, Manastirea Cetatuia

• O zi si o noapte petrecute in Manastirea Cetatuia de unul dintre reporterii ZIUA de Iasi • Un reportaj captivant despre secretele care se ascund in spatele zidurilor manastirii, despre vorbele cu talc si traiul calugarilor de aici, care duc viata de pustnic in forfota orasului • Vorbe cu talc, povestiri care transcend lumea inconjuratoare si o viata in care nu grijile de zi cu zi sunt liniile directoare ale existentei

Un loc aparte de pelerinaj pentru crestini si nu numai, Manastirea Cetatuia, cucereste vizitatorul prin simplitate, armonia arhitecturii si ciudatul vant ce arareori conteneste pe varful dealului unde a fost inaltata. Manastirea poarta cu ea un aer vechi, tocmai din timpul domnitorului Gheorghe Duca, care este de altfel si ctitorul sau. Ridicat intre anii 1669 si 1672, complexul manastiresc imita modelul Bisericii Sf. Trei Ierarhi, din punct de vedere al structurii. Monumentul este reprezentativ pentru arta feudala moldoveneasca a sec. al XVII-lea. Aici a functionat si o tipografie greceasca. Zidurile au o inaltime de pana la 7 metri si o grosime de 1,40 metri. Sala gotica, cuhnea, clopotul mare si mic din anul 1669, casa domneasca si chiliile sunt punctele de atractie pentru pelerini, afara de biserica. Dintre toate, sala gotica se distinge. Luminata prin 11 ferestre, sala gotica are plasate in axul principal doua coloane octogonale din piatra, decorate la jumatate cu un brau brancovinesc. In prezent, s-a pastrat doar o parte dintr-o fresca. Prea putini stiu ca pe deasupra dealului Cetatuii Aurel Vlaicu si-a ales primul zbor.

Un domeniu bogat pentru autointretinere

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

Aproape toate cele necesare hranei sunt obtinute de pe domeniul manastiresc. Manastirea are, pe langa o gradina de legume si zarzavaturi pentru care se fac lucrari de irigare, o ciupercarie, dar momentan sistata, si o plantatie de 6 hectare de vita-de-vie, dar si cateva hectare destinate cultivarii cerealelor sau faneturilor pentru animale (vaci, pasari si porci). Pe viitor, se urmareste a se face o linie de imbuteliere a vinului cunoscut ca vin liturgic manastiresc. De altfel, in beciul de sub Sala Gotica, se afla Masa Tacerii, un loc impresionant pentru oaspetii manastirii. Mai mult, arata egumenul Arsenie Hanganu, in aceasta primavara se va inlocui iarba cu gazon si se va achizitiona un sistem de stropit. Deja s-a inceput plantarea de trandafiri, tuia si brazi argintii pentru a infrumuseta curtea manastirii. Lucrarile de primavara sunt in plina desfasurare. Pe de alta parte, s-a reusit construirea catorva camere pentru pelerini. Ospitalitatea manastirii se dovedeste indiferent ca esti cunoscut sau nu. Ajuns la manastire pe la orele amiezii, am fost indrumat imediat la bucatarie, sa iau mai intai masa si mai apoi sa intreb ce am de intrebat. O mancare de post foarte gustoasa, dar mai ales o paine atat de buna, coapta la manastire.

Paza Postului Mare

In Postul Mare la Cetatuia se fac slujbe speciale joi, vineri si sambata. Rugaciunile de joi seara sunt rugaciuni de dezlegare, sunt rugaciuni pentru cei bolnavi. Vineri dimineata se savarseste Sfantul Maslu iar sambata Sarindarele (pomenirea mortilor). Credinciosii, in numar tot mai mare, vin sa caute o povata si un ajutor spiritual sau sa se spovedeasca. Postul ii bucura pe calugari prin jertfa unei si mai atente vieti monahale. Este o paza stricta, „o fericire de-a vorbi cu Dumnezeu”, dupa cum rostise parintele Gheronte, cel mai varstnic calugar dintre cei 19 frati.

Apropierea de oras, privilegiu sau povara?

Soseaua ce urca spre manastire lasa in urma o lume sumbra, daca nu chiar hidoasa. Mizerie, baraci darapanate, blocuri fantoma, agitatia de la Siraj. Pas cu pas, aceasta priveliste dezgustatoare se inchide intre ramurile padurii ce inconjoara dealul manastirii. Aerul se curata, galagia inceteaza. Semeata, Cetatuia se iveste privirii la cateva sute de metri de poarta sudica prin care se face si intrarea in incinta manastirii. Dinspre podul de la CUG, manastirea domina imprejurimile precum o cetate ce-si vindeca, inca, vechile rani. Dar de sus, de sub foisor sau de langa clopotnita nu mai domina, ci troneaza. Troneaza asupra unui domeniu delimitat de zidurile groase de 1,40 metri tocmai pentru a inalta privirea spre ceruri sau a estompa orice incercare de invazie a mundanului. Si totusi, mundanul patrunde, insa numai ziua, in intimitatea Manastirii Cetatuia. Sunt tot felul de oameni cu tot felul de probleme. „Vin la noi oameni din toate colturile tarii. Si strainii ne viziteaza. Este o mare bucurie ca-i putem primi pe toti. Majoritatea au probleme nu neaparat de ordin religios, ci indeosebi dintre cele ce privesc lumea asta trecatoare. Probleme de mariaj, de adaptare la viata, tentative de sinucidere, si cate altele… In acelasi timp, multi crestini vin la noi pentru spovedanie. Il avem pe parintele Gheronte, cel mai in varsta dintre noi, care are 81 de ani. Lumea asteapta sa-i vina randul la spovedanie, parintele Gheronte are un har nemaipomenit”, a marturisit calugarul Dimitrie. La randul sau, egumenul Manastirii Cetatuia, Arsenie Hanganu, arata cum, prin pozitionarea manastirii, este imposibila izolarea de lume. Ba mai mult, aceasta determina din partea staretiei o atitudine mai deschisa decat la alte manastiri. „Oricat ai incerca sa te izolezi, nu se poate. E greu sa te izolezi, mai ales ca noi trebuie sa atragem lumea. Trebuie sa o sfatuim, sa o povatuim, atat cat ne sta in puteri. Pe de alta parte, prin pozitia geografica a manastirii, nu putem fi asemanati ca una dintre munti. Eu mi-am petrecut multi ani la o manastire izolata, dar ajuns aici, mi-am dat seama ca trebuie sa avem o anumita atitudine fata de pelerini. Este vorba de o atitudine ceva mai deschisa, nu foarte restrictiva. Apropierea aceasta de oras ne impune, oarecum, sa fim mai vigilenti. Poate fi un punct forte al nostru ca avem multi credinciosi la slujbe si ne bucura, dar in acelasi timp este si o povara in sensul ca, pe langa indatoriri, rugaciuni, trebuie sa fim mai multa vreme sa-i ascultam pe ei, iar adunate toate sunt uneori istovitoare”, a spus egumenul Manastirii Cetatuia, Arsenie Hanganu. In fond, Cetatuia este un amestec de civilizatie si arhaic, un amestec atat de bine construit incat nu se poate sa i se aduca acuze, ba ca ar fi prea conservatoare, ba prea aliniata la trendul civilizationist.

„Dumnezeu n-a murit. Omul L-a omorat”

Parintele egumen, Arsenie Hanganu, este suflul innoitor al manastirii. In fapt, prin el manastirea poate fi atat de primitoare si de bine organizata. Mereu in criza de timp, si-a gasit totusi un rastimp pentru a-si prezenta locasul bisericesc. Jovial, dar si sobru, mai uman decat ar lasa sa se creada, egumenul Arsenie iti inspira incredere si un fel greu de explicat de usuratate. S-a calugarit la varsta de 19 ani la Horaita. Dupa 4 ani, in 1997, a ajuns la Manastirea Cetatuia, unde devine egumen. A absolvit Facultatea de Litere si de Teologie, in prezent fiind masterand la teologie si asistent universitar. „Daca ar fi sa fac altceva, as alege tot aceasta cale. De fapt, n-am ales, ci am fost chemat. Stiam despre viata monahala doar din carti. Dar pana la realitate… Cand traiesti tu, totul se schimba, vezi altfel, intelegi altfel. Viata manastireasca este foarte frumoasa, dar sunt si multe incercari grele. Prin chemare, acea pornire interioara, invingi orice obstacol. Cine-L are pe Hristos in inima trebuie sa fie vesel. Cum scria Blaga, «Salt si joc pentru ca nu-L pot tine pe Dumnezeu incatusat». Adica, acea fericire in duh, fericire, inaltare a sufletului, inegalabila a nimic in aceasta lume. Eu mi-am spus tot timpul, fiind un fel de deviza, sa nu vad greutatea, ci sa vad portita spre bucurie. Putem sa ne schimbam soarta prin credinta”, a aratat parintele egumen Arsenie Hanganu. Greutatile vietii, incercarile la care suntem supusi, mai preciza parintele Arsenie, trebuie, si sunt o punte catre lumina. In Postul Mare, un post indeosebi al sufletului, al inimii, apropierea de divinitate se arata ca o terapie atat de necesara pentru a recrea sensul vietii. Sens al vietii, care daca nu-l raportam la transcendent, se incurca prin itele neincrederii, abandonului, resemnarii. „Vedeti, ati remarcat bine faptul ca nu Dumnezeu a murit. Asa este, Dumnezeu n-a murit, omul l-a omorat. Frica, nelinistea de a merge inainte, au dus spre acest suicid. Cumva, omul l-a omorat pe om. Indepartarea de Dumnezeu te face sa fii ca o frunza-n vant. De aici si goana dupa senzational, placerea de a scoate la iveala sau de a inventa o serie de lucruri care sa zdruncine crestinismul. Dar acolo unde este credinta, nimic nu poate distruge. O credinta ce este vie va da nastere mereu la o lume vie. Credinciosul autentic nu se poate clatina. Si va fi fericit. Chiar in aceasta lume”, a aratat parintele Arsenie.

Manastirea in noapte

Arterele orasului se preschimba, in prag de noapte, in cortine largi de tacere. Luminile ce vin dinspre centrul Iasului sunt doar pete moi, de necunoscut, restul se opreste la poalele dealului de peste care vegheaza zidurile manastirii. Turnurile bisericii, ascunse in intuneric, taie cerul si pamantul, lasand o cuta mare, luminoasa, crescuta din carnea Bisericii. Tot ce-i vietate straina manastirii amuteste. Dupa masa de seara de la ora 17.00, timpul se imputineaza tot mai repede. Reperul timpului, umbra lasata de zidurile vestice, se taraste impasibil pana ce cuprinde intreaga manastire. De acum, noaptea coboara peste duhurile sale. Zilierii se retrag pe nevazute de la plantatul trandafirilor sa-si odihneasca trupurile. Orele acestea dintre zi si noapte sunt nefiresti de trecatoare. Maicuta de la bucatarie isi duce cu greu trupul spre chilie, un calugar se iveste pentru ultimele pregatiri de noapte. Linistea de mormant apasa tot mai tare. Calugarii s-au adunat la slujba de Miezonoptica si Utrenie. Aproape de 22.00, cate o stihie neagra, cu hainele batand in vantul puternic, iese din manastire si se indreapta cu pasi grabiti catre chilii. E foarte greu sa obtii cateva cuvinte afara de „blagosloveste”. Purtati pe ganduri, dupa slujba, calugarii, par mai mult niste aparitii din cealalta lume. Te infioara. Te fac sa crezi ca tot ce exista se afla intre tine si sfichiuitul vantului ce-i invaluie din toate partile vestmintele. Ciudate taine mai poarta. Dar noaptea inainteaza. Nu se mai aud usi inchizandu-se. Cainii din rapele dinspre CUG latra a pustiu. O noapte cu un vant tot mai intens. Tabla acoperisului de la dormitoarele pentru pelerini pocneste, usile de la grajduri se aud cum se izbesc de pereti. Voci infundate de la camerele zilierilor (in aceasta seara, cinci mai erau), strabat prin curtea anexei exterioare manastirii unde sunt o parte din camerele calugarilor tineri, camerele pentru pelerini iar la mai bine de 20 de metri incep alte anexe, cele ale animalelor. Pe aleile din curtea manastirii, dupa miezul noptii, vajaitul crucilor de pe turnurile Bisericii, apele ce parca se revarsa din brazii ce o inconjoara, dupa atata vant ce-i cern, cate un latrat infundat, te coboara in timpuri de demult sau pur si simplu te infioara ca, la cateva sute de metri de civilizatie, asa cum e ea in Iasi, poate exista o asemenea intruchipare a credintei nestingherite. Chiar daca numai in noapte, deplinatatea aerului monahal se creeaza ca o stergere a tuturor urmelor zecilor de vizitatori de peste zi. Este o odihna in care lucreaza spiritul, repara, reface. Doar noaptea manastirea este deplin departata de orice apropiere umana. O lumina slaba poti zari la fereastra unui calugar. Aproape ca ii poti auzi vocea din gand cand citeste, dar rafalele de vant o alunga imediat in necunoscut. Insa ciudateniile de acum incep. Insa ele nu vin decat dintr-o mare tacere, cu greu descifrabile pentru profani. O ciudatenie ce starneste smerenie si, mai ales, bucuria minunii de a fi.

„Cred Doamne, ajuta necredintei mele”

Dupa o zi si o noapte, parasesc manastirea. O port, in schimb, in mine prin cuvintele ce le-au rostit slujitorii ei. O port cu mine prin vantul ce s-a zbuciumat o noapte intreaga prin istoria ei, printre cruci, turnuri, amintiri. Dar, mai ales, port tacerea ei. As vrea sa-i port si statornicia. In drum, in loc de ramas-bun, parintele Arsenie mi-a dat cateva indemnuri. „Oamenii cred ca lumea e mai rea, ca sunt mai multe probleme decat oricand. Nu este chiar asa. Lumea, oamenii se pot schimba. Totul este sa creada ca se poate schimba ceva in bine. Oricat de greu ar fi, sa nu cedezi nici o secunda. Sa crezi ca nu esti sortit esecului prin incercarea ta. Eu am crezut si cred ca pot reusi. Cred Doamne, ajuta necredintei mele”, a adaugat egumenul Arsenie. Zorile au ramas tot sus, la manastire. Ajuns la poalele dealului, a reinviat lumea ce-o credeam un vis urat. Pungi goale se aburcau in aer, praful intepa privirea. Claxoane, foiala, nervi. Arterele orasului m-au adus repede de unde plecasem cu o zi in urma. Cat de greu este aici, jos, sa privesti acolo, sus!

Cuvinte cu talc

Calugarul Dimitrie, pe numele de mirean Daniel Galca, nascut la Harlau in 1975, este o alta prezenta placuta si sfatuitoare de la Manastirea Cetatuia. Desi e zgarcit la vorba, cand il intrebi de cele bisericesti, nu mai conteneste. Iti explica termenii ce vin din greceste, iti canta versete, intr-un cuvant, te cucereste. Dar nu trebuie sa-l tii prea mult la vorba. Nu refuza, insa subtil se retrage. Pe el l-am gasit in curtea manastirii, prasind trandafirii. „Doamne ajuta! Ce te miri tinere? N-ai vazut calugari muncind? Ehei, ia vino mai aproape. Ce vant te aduce? (incepe sa cante)”, sunt primele cuvinte ale calugarului Dimitrie. S-a calugit in 1993 la Poiana Arsitei, manastire unde a stat 4 ani si Parintele Cleopa. N-a intentionat sa se calugareasca, dar, cucerit de aceasta manastire, a imbracat rasa. „Initial n-am vrut sa fiu la manastire. Dar asa a vrut Domnul. Am ales sa fiu calugar. A fost o chemare, altfel n-as fi facut acest pas. La cat de greu a fost la inceput, la cate ascultari trebuia sa ma supun neconditionat sau cate ispite se aratau mai ales atunci, daca n-ar fi fost o chemare, toata incercarea de a ma calugari se zadarnicea demult. Ispitele pentru un calugar apar mai grele si mai multe atunci cand el isi urmeaza chemarea. Este o lupta mare. Cu cat vrei mai mult sa te pocaiesti, cu atat esti mai incercat dar asta da fericirea in viata. Sa poti lupta pentru lumina”, mai povesteste fratele Dimitrie. Cuvintele calugarului te duc repede cu gandul la cele ale dramaturgului si poetului german, Bertolt Brecht (1898-1956), „Cine lupta, poate sa piarda. Cine nu lupta, deja a pierdut”. Daca in trecut canta la acordeon, acum canta la strana, fapt ce-l bucura nespus de mult. Placerea cantatului, pacea sufleteasca de la Manastirea Cetatuia ii confera o aura joviala, la fel ca a egumenului, Arsenie Hanganu. „Fericirea inseamna batranete. Calugar inseamna a fi batran, iar batranetea inseamna intelepciune. Dar nu este vorba, cum s-ar crede de batranete fizica. Un calugar fericit, intelept poate fi si unul tanar, ca varsta. Aici e un mare talc. Sa-l afli”, a continuat Dimitrie. Dupa o succinta poveste, sfios a lasat de inteles ca trebuie sa-l las singur.