News Flash:

Companiile aeriene americane ar putea interzice alunele la bord

17 Iunie 2010
700 Vizualizari | 0 Comentarii
Alunele ar putea fi interzise pe toate cursele comerciale americane, din cauza numarului tot mai mare de pasageri cu alergii.
Multi evita sa mearga cu avionul tocmai de frica alunelor, ei sau copiii lor avand alergii, a anuntat recent Departamentul american de Transport. Din moment ce reactiile alergice pot fi chiar fatale, departamentul ia in considerare la modul cel mai serios interzicerea acestora la bord.
O alternativa ar fi cursele speciale unde alunele sunt interzise, la cererea pasagerilor, sau asigurarea unei zone, in aparatul de zbor, unde sa nu se gaseasca coaja de aluna, in jurul pasagerului alergic, a anuntat agentia, citata de mainstreet.com.

Discriminarea celor cu alergii

Faptul ca nu exista reguli legate de prezenta la bord a alunelor este in sine o discriminare, afirma oficialii din cadrul agentiei. Chiar daca o persoana cu alergii nu este considerata cu dizabilitati, daca aceasta alergie impiedica respiratia, de exemplu, sau alte functii, alergia este considerata dizabilitate. Iar liniilor aeriene le este interzis sa faca discriminare in cazul persoanelor cu dizabilitati.
Nu s-a decis inca daca toate alimentele care contin alune sa fie interzise si nici cum se va proceda in cazul in care un pasager aduce cu el la bord alune, particulele din aer putand fi potential periculoase pentru cei din jur.
Deja pasagerii cu astfel de alergii se pot interesa despre astfel de zboruri, pot anunta aceasta alergie ca si dizabilitate cand se isi fac rezervare online.
Oficialii Delta Air Lines, de exemplu, spun ca, la cerere, pot crea o "zona tapon", inumand trei randuri in fata persoanei cu o astfel de alergie si trei randuri in spate, in care nimeni sa nu consume alune, insa nu pot garanta un zbor in care nimeni sa nu consume acest aliment.
Reprezentantii American Airlines au transmis ca nu servesc alune la bord, dar ca nu pot garanta ca alte alimente nu pot contine urme de alune si nici nu pot impune celorlalti pasageri sa nu ia alune la bord.
Si compania aeriana JetBlue a transmis ca va face tot posibilul sa-i protejeze pe cei cu alergii, schimbandu-le zborul daca este nevoie sau creand, de asemeni, o zona tampon in jurul lor, specificand ca la bordul aparatelor sale nu se servesc alune.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1431 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019971 (s)

loading...