News Flash:

Comunicat de presa

24 Iulie 2005
987 Vizualizari | 0 Comentarii
Grupul Omega-Tehnoton trimite la Comanesti Ajutoare umanitare de peste jumatate de miliard lei Angajatii firmelor din cadrul Grupului Omega-Tehnoton si cele zece companii ale grupului trimit astazi, 23 iulie, in zona Comanesti, ajutoare umanitare in valoare de peste jumatate de miliard de lei. Este vorba despre produse de stricta necesitate - apa, paine, sapun, detergent, conserve de legume si fructe - dar, mai ales, de lucruri care ii vor ajuta pe sinistrati sa-si recladeasca gospodariile: cherestea, caramizi, ciment, mobila, produse electrocasnice. Acestor produse oferite de firmele din cadrul Grupului Omega-Tehnoton li se alatura cateva sute de colete cu haine, incaltaminte si jucarii pe care le-au strans angajatii firmelor. "Imaginea caselor inghitite de ape, asa cum le-am vazut la televizor, zecile de mii de suflete zdrobite de suferinta si disperare ne-au impresionat la maximum. La sfarsitul saptamanii trecute insa, cand agentii nostri de vanzari au inceput sa se intoarca acasa si sa ne povesteasca ce-au vazut si ce-au simtit trecand prin zonele afectate, am decis sa ne implicam direct si consistent in sprijinirea acestor oameni. In zonele Comanesti, unde firma Omega is Comunications are o filiala, au ramas pe drumuri zeci de oameni cu care colaboram constant, iar gospodariile si viata unora dintre colegii nostri s-a schimbat radical dupa acest potop. Totul trebuie luat de la zero", marturiseste omul de afaceri Maricel Popa, presedintele Grupului Omega-Tehnoton Iasi. Cele 7 camioane incarcate cu ajutoare se alatura convoiului umanitar organizat la nivelul judetului Iasi care pleaca spre zonele sinistrate astazi dimineata la prima ora, din fata Prefecturii. "Nevoile in zona sunt uriase, vor trece luni si luni pana cand oamenii vor reusi sa-si refaca viata. Suntem convinsi ca efortul nostru e doar o picatura in acest ocean de urgente si nevoi, dar speram ca gestul nostru sa ofere, in primul rand, un pic de alinare in sufletele sinistratilor. Acesti oameni au acum mai mult ca oricand nevoie sa simta solidaritatea noastra pentru ca sa-si recapete increderea si sa o ia de la capat", conchide Maricel Popa.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1326 (s) | 24 queries | Mysql time :0.023580 (s)