News Flash:

Concediatii de la Tomiris au facut plangere in justitie

30 Aprilie 2002
1304 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, salariatii care au fost concediati ca urmare a ultimei greve spontane au inaintat plangere in justitie impotriva masurii luate de conducerea Tomiris. Pentru a protesta impotriva conditiilor nesatisfacatoare de lucru si salarizare, angajatii de la sectia de confectii a societatii Tomiris au decis sa recurga la ultima forma de protest - greva. Desi fostul lider de sindicat Vasile Aradoaie si-a manifestat neincrederea in sprijinul autoritatilor, acestea au facut totusi unele demersuri pe langa conducerea Tomiris pentru a da dovada de intelegere pentru salariatii disponibilizati. "Am discutat cu patronii de la SC Tomiris si i-am rugat sa fie mai putin duri cu angajatii care au facut greva si sa gaseasca o modalitate de a micsora numarul disponibilizatilor. La interventia mea, am primit asigurari ca se vor face calcule prin care se va reveni asupra numarului de disponibilizati. Sper ca aceste promisiuni se vor materializa si vor fi cat mai putini oameni ce vor ramane fara serviciu", a declarat Corneliu Rusu Banu, prefectul judetului Iasi.
De asemenea, salariatii beneficiaza si de ajutor din partea marilor confederatii sindicale care au promis ca ii vor sprijini pentru a li se acorda drepturile legale. "Vazand ca nu gasim intelegere din partea conducerii societatii, am hotarat sa luam lucrurile ca atare si sa consideram decizia de concediere ca fiind definitiva. Pornind de la aceasta baza, am depus un numar de peste 230 de plangeri in justitie. Speram ca, pana pe data de 10 mai, cand este data limita pentru contestatie, sa se depuna si celelalte dosare. Vom cauta ca toate aceste dosare sa fie reunite intr-un dosar unic care sa faca o cauza unica de aparare. Noi vom pune la dispozitia celor disponibilizati un avocat care sa pledeze cauza lor in justitie. Speram ca, pana la urma, sa se faca dreptate", a declarat Ioan Pascal, liderul CNSLR Fratia.
Doriana SAMATARU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1349 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018764 (s)

loading...