Eveniment-Social

Concert la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, susţinut de liceenii Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi cu ocazia Zilei de 1 Decembrie

Publicat: 25 nov. 2021
Liceenii de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași vor susține un concert de Ziua Națională a României

Hrestic Nichifor, preot/ profesor de Educaţie muzicală şi profesor de cor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi a transmis faptul că liceenii de la unitatea de învățământ enunțată vor susține un concert la Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.

„Momentul muzical de 1 Decembrie pe care îl pregătim (l-am pregătit) reprezintă o ofrandă pe care tinerii liceeni ai Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” îl aduc eroilor țării noastre de pretutindeni și din toate timpurile, aducând totodată un mesaj către tânăra generație a acestor vremuri: „Avem datoria de a nu-i uita!” Câteva chestii despre importanţa activităţii corale dintr-un liceu cu profil: Studiul disciplinei Ansamblu coral reprezintă una dintre disciplinele importante pentru formarea viitorilor muzicieni.

Acest fapt îi conferă profesorului un instrument de lucru care permite deplasarea accentului de pe acumulările sterile de cunoştinţe pe utilizarea lor în practică muzical-instrumentală, de pe caracterul informativ al pregătirii de specialitate, pe cel formativ, aplicativ, centrând procesul didactic pe elev şi pe opţiunile sale. Activităţile specifice Ansamblului coral îi vor ajuta pe copii să se descopere pe ei înşişi, în ceea ce priveşte aptitudinile cultural-artistice, contribuind la o dezvoltare armonioasă a tinerei generaţii; elevii vor putea alege profesii legate de cântul vocal și vor contribui astfel la existenţa fenomenului cultural dedicat Filarmonicilor, Operelor, Învățământului, Teatrelor, Muzeelor, Expoziţiilor etc”, a transmis Hrestic Nichifor, preot/ profesor de Educaţie muzicală şi profesor de cor la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi.





Comentarii
  • Colegiul de Arta „Octavian Băncilă” ar trebui desfiinţat, ca de altfel toate liceele de artă din România. Nu de lăutari, cobzari şi concurenţi la showuri de „talente” are nevoie ţara asta.
    Puneţi mâna şi învăţaţi o meserie serioasă, că 90% dintre voi v-aţi înscris din orgoliul părinţilor, care văd în progeniturile lor nu ştiu ce mare geniu care le satisface mândria, sau fiindcă nu aţi putut intra la un liceu serios.

Adauga un comentariu