News Flash:

Concluzii exotice la cel de-al IX-lea Congres National de Cardiologie de la Iasi

16 Iunie 2000
1009 Vizualizari | 0 Comentarii
Daca romanii ar manca serpi, scoici si broaste, ar scapa de boli cardiovasculare

•Alcoolul in cantitati mici este un aliat al bolnavilor care au suferit interventii pe cord deschis sau operatii de by pass coronarian

Cel de-al IX-lea Congres National de Cardiologie are loc la Iasi in aceste zile, sambata, 17 iunie, fiind deja "decretata" Ziua Inimii. Manifestarea a fost organizata in salile Palatului Culturii, pe mai multe sectiuni. La sectiunea "Preventie" au participat medici cardiologi, medici recuperatori, profesori de educatie fizica si reprezentanti ai Directiei de Sanatate Publica Iasi. "La noi rata morbiditatii la acest tip de boli este de 10%, dar cea reala se constata a fi mult mai mare, deoarece multi au aceste boli si nu stiu. Este important ca aceste boli sa fie prevenite. Profesorii de educatie fizica trebuie sa-si determine elevii sa nu lipseasca de la orele de sport, miscarea fiind o posibilitate de a preveni aceste afectiuni. Si alimentatia are o importanta aparte deoarece grasimile si dulciurile rafinate sunt cei mai mari dusmani ai inimii si ai sistemului circulator. Tutunul este si el foarte daunator, la fel si alcoolul", a declarat profesorul doctor George Ioan Pandele. O coincidenta destul de neplacuta a facut ca acest congres sa se desfasoare chiar in aceste zile, cand din cauza caniculei, incidenta afectiunilor cardiologice a atins maximul. Descoperirile de ultima ora indica faptul ca alcoolul baut in cantitati rezonabile, carnea de sarpe, de scoica sau de broasca sunt foarte bune pentru cei care au suferit operatii pe cord sau by pass-uri coronariene. "Se spune ca mai usor schimbi religia unui om decat alimentatia. Din cauza acestei alimentatii, dar si a unei organizari deficitare a sistemului medical in Romania, la noi este foarte dificila prevenirea bolilor cardiovasculare. Cert este ca unele alimente amelioreaza complet aceste afectiuni in prima lor faza, cum ar fi carnea de sarpe sau scoicile. Si se stie bine ca in cele mai bune clinici din lume, pacientii operati pe cord, cei care au suferit operatii de by pass coronarian primesc la fiecare masa cate un pahar cu vin, deoarece vinul are calitati extraordinare in circulatie. Cel mai elocvent exemplu al importantei alimentatiei este cazul japonezilor care au imigrat in SUA si au inceput sa manance alimente preparate acolo. Imediat au fost xatacatix de boli cardiovasculare, fapt rarisim in Japonia, unde alimentatia este foarte diferita si nu exista imperii de tip 'hamburger' sau 'hot dog' ", a marturisit dr. Pandele. Asa ca urmati exemplul daca doriti sa scapati de bolile de inima si schimbati-va alimentatia; nu uitati nici de paharelul cu bautura. Prin paduri sunt serpi, la fel scoici in mare si vorba aceea "lac sa fie, ca broaste sunt destule".
CC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1185 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014738 (s)