News Flash:

Concurentii la reality show-uri au dreptul la sporuri si bonusuri

6 Iunie 2009
577 Vizualizari | 0 Comentarii
• Incercarea de seductie a unei persoane de sex opus necesita concentrare si atentie


Concurentii unui reality show difuzat in Franta au obtinut dreptul de a fi tratati ca salariati, beneficiind de sporuri pentru ore suplimentare si alte beneficii, in urma unei decizii a Curtii franceze de Casatie, informeaza BBC News Online. Curtea franceza de Casatie a confirmat decizia unei instante inferioare in procesul deschis de trei persoane care au participat la jocul-concurs televizat "L`Ile de la Tentation/ Insula Tentatiei". In urma deciziei Curtii, concurentilor trebuie sa li se plateasca o suma de 11.000 Euro cu titlu de compensatii. Programul de tip reality show a prezentat cupluri care au fost separate pe o insula tropicala, asupra lor fiind exercitate tentative de seductie de catre persoane straine. Instanta franceza a confirmat, intr-o decizie data joi, principiul potrivit caruia concurentii nu erau supusi unor teste prin avansurile primite de la reprezentanti ai sexului opus aflati pe o insula din apropierea coastei mexicane, ci munceau efectiv. "Insula Tentatiei implica munca si de aceea se justifica existenta unui contract de angajare. Incercarea de seductie a unei persoane de sex opus necesita concentrare si atentie", a decis Curtea franceza de Casatie.
Decizia instantei franceze inseamna ca participantii la emisiunea reality show au dreptul la toate beneficiile unui contract de angajare, inclusiv la saptamana de lucru de 35 ore. Cei trei concurenti, care au luat parte la emisiunea difuzata de postul de televiziune TF1, au primit fiecare compensatii in valoare de 11.000 Euro, din care 8.176 Euro pentru orele lucrate suplimentar, 817 Euro pentru ca li s-a refuzat dreptul la vacanta, 500 Euro pentru concediere incorecta si 1.500 Euro pentru incheierea incorecta a contractelor.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1327 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018188 (s)

loading...