International

După condamnarea lui Alexei Navalnîi s-a lăsat cu arestări în masă

Publicat: 03 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
După condamnarea lui Alexei Navalnîi s-a lăsat cu arestări în masă
Dupa arestarea lui Alexei Navalnîi mai multe persoane au fost arestate in Rusia

După condamnarea lui Alexei Navalnîi aproximativ 1.400 de persoane au fost arestate în zece oraşe din Rusia. La Moscova, unde sute de susţinători ai lui s-au adunat să aştepte verdictul în proces, forţele de ordine au fost filmate lovind manifestanţii cu bastoane.

1.116 oameni au fost reţinuţi în Moscova,iar 246, în Sankt Petersburg, al doilea cel mai mare oraş al ţării. Alţi 15 oameni au fost reţinuţi în oraşe mai mici din Rusia.

Arestări în masă, în Rusia, după condamnarea lui Alexei Navalnîi

Luna trecută, mii de oameni au fost arestaţi pe parcursul a două zile de proteste care au avut loc în întreaga ţară. Astfel de manifestaţii sunt ilegale în Rusia.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi Marea Britanie au condamnat, marţi, verdictul de la Moscova şi au cerut la Navalnîi să fie eliberat imediat.

Instanţa de la Moscova i-a comutat lui Navalnîi pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare în pedeapsă cu executare în august anul trecut, în Siberia, şi de a fi transportat în Germania pentru tratament.
El va trebui să execute acum 2 ani şi 8 luni de închisoare, după ce tribunalul a decis să reducă termenul cu timpul petrecut anterior de Navalnîi în arest la domiciliu.

Marţi, avocatul opozantului a spus că va face apel în cazul deciziei.

La finalul lunii trecute şi soţia lui Alexei a fost arestată, prezenta fiind la protestele de susţinere a acestuia.

Alexei Navalnîi a aflat cine l-a otrăvit: „Am aflat cine a încercat să mă ucidă. Ştiu unde locuiesc şi unde au locul de muncă”

Alexei Navalnîi explică, într-un film de aproape o oră, cum au încercat mai mulţi agenţi FSB cu pregătire medicală să îl asasineze în mod repetat, de ce s-a apelat la o otravă neurotoxică atât de atipică.

„Salut, sunt Navalnîi. Am aflat cine a încercat să mă ucidă. Ştiu unde locuiesc şi unde au locul de muncă. Le ştiu numele reale, le ştiu numele false şi am fotografii cu ei. Vă rog să priviţi filmul până la capăt. Am nevoie de ajutorul vostru pentru a-l distribui, pentru că este vorba despre un grup secret de ucigaşi din FSB care include medici şi chimişti, despre cum au încercat să mă omoare de câteva ori şi o dată aproape că au omorât-o pe soţia mea. Nu veţi auzi despre asta la televizor, având în vedere faptul că cel care dă ordine acestui grup este preşedintele rus, Vladimir Putin”.

Aşa începe confesiunea lui Alexei Navalnîi. De la bun început, politicianul, aflat în Germania, precizează că meritul dezvăluirilor detalate aparţine instituţiilor media care au pus cap la cap informaţiile obţinute, uneori, din surse „neortodoxe”.

Adauga un comentariu