News Flash:

Condamnat pentru o crima comisa in somn

9 Martie 2010
956 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis condamnarea unui barbat care sustine ca a comis o crima in timp ce dormea. Ioan Luca, de 40 ani, sustine ca atunci cand s-a trezit a gasit casa plina de sange si pe prietenul sau mort. Ieri, judecatorii au stabilit pedeapsa de sapte ani si jumatate de inchisoare. Mai mult, magistratii au schimbat incadrarea juridica din omor in lovituri cauzatoare de moarte. Victima poarta tot numele de Ioan Luca, insa are 57 ani. Incidentul a avut loc pe data de 7 iulie 2009, in casa agresorului. Barbatul de 57 ani era angajat cu ziua pentru a-l ajuta pe Ioan Luca la treburile gospodaresti. Dupa fiecare zi de munca, primea bani, bautura sau mancare. Barbatul de 40 ani este cunoscut in localitate ca fiind un individ foarte violent, care sare la bataie din orice. Acesta a fost casatorit de doua ori si a avut trei femei cu care a trait in concubinaj. Toate au fugit de el pentru ca le batea si era foarte autoritar. Pe data de 7 iulie, barbatul de 57 ani a venit, ca de obicei, acasa la Ioan Luca. Cei doi au inceput sa bea inca de dimineata. Dupa ce s-au imbatat bine cu tuica, cei doi au inceput sa se uite la televizor. "In jurul orei 13.00, eu am adormit si l-am lasat acolo in casa. Nu stiu ce a facut el acolo cat am dormit eu. M-am trezit in jurul orei 18.00 si l-am gasit jos, intr-o balta de sange. Eu am dormit in tot acest timp si nu stiu cine l-a ucis. Este foarte posibil ca eu sa fi facut ceva in timpul in care am dormit. Nu bag mana in foc ca l-am omorat eu", a precizat barbatul. Potrivit anchetatorilor, victima a fost lovita de 30 de ori cu pumnii si cu picioarele si a murit din cauza loviturilor aplicate in zona fetei. A avut si noua coaste rupte.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3994 (s) | 22 queries | Mysql time :0.267216 (s)

loading...