News Flash:

Condamnati la lighean

14 Iulie 2010
615 Vizualizari | 0 Comentarii
• trei sferturi din oras a rămas fără apă caldă din cauza datoriilor adunate la întretinere • E-On Gaz ar trebui să primească de la Locato cîte 1,5 milioane de lei lunar • n-a primit nici jumătate pe luna trecută • Locato n-a primit subventia de la guvern anul acesta • „N-avem nici sperante, nici promisiuni că o vom primi; dacă asociatiile nu-si plătesc restantele, nu vor avea apă caldă pînă nu plătesc“, zice Nicolae Mazilu, directorul societătii pietrene de termoficare •
Nouă mii de pietreni se spală la lighean cu apă încălzită pe aragaz din cauza datoriilor proprii, dar mai ales din cauza datoriilor adunate de vecinii lor. Mai bine de trei sferturi din locatarii care primesc apă caldă de la Locato se uită la robinete în zadar în aceste zile, pentru că Locato nu mai are gaz în centrale ca să încălzească apa corespunzător. E-On Gaz a întrerupt gazul către toate centralele termice care deservesc asociatii cu datorii, pentru că Locato nu a respectat termenul scadent pe care-l primise pentru achitarea facturilor restante. Iar Locato nu a plătit pentru că nu a primit bani de la asociatii. Cum încă nu se poate debransa strict rău-platnicul, au fost pedepsiti la pachet si bun-platnicii. Asa se face că, din cele 165 de asociatii de proprietari din Piatra Neamt, numai 45 mai au apă caldă , restul fiind pe uscat. „Este cea mai gravă criză din ultimii ani“, spune Nicolae Mazilu, directorul de la Locato. „Au mai fost momente dificile, dar nu a fost niciodată atît de critic. E prima dată cînd ne confruntăm cu o situatie atît de gravă. Sînt 120 de asociatii debransate. Aproape trei sferturi din oras“, adaugă acesta. Motivul este simplu: nu sînt bani. Nu sînt bani de la pietrenii care nu-si achită întretinerea si nu sînt bani nici de la guvern, care nu-si achită obligatiile către autoritătile locale. „Nu am primit subventia pe anul acesta de la guvern. Vorbim de subventia de 45% din pretul gigacaloriei, adică de o sumă de aproximativ 600.000 de lei noi. Asociatiile nu se grăbesc nici ele să îsi achite debitele, asa încît ne-am văzut nevoiti să oprim apa caldă. Vor rămîne fără apă pînă cînd plătesc. Conventia de esalonare cu E-On Gaz era să plătim cîte 1,5 milioane de lei în fiecare lună. Pe iunie le-am dat numai 700.000 de lei. Luna aceasta ar trebui să le dăm diferenta si rata de 1,5 milioane de lei. Pînă pe 31 iulie. N-avem nici un ban. Primăria ne-a dat ceva, dar trebuie să vină subventia de la Guvern. Si n-avem nici sperante, nici promisiuni“, a mai spus directorul Mazilu.
(Sursa - Monitorul)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1269 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018265 (s)

loading...