Titlurile zilei

Condamnați la sărăcie! Județul Iași a fost exclus din PNRR! Decizia care a îngropat proiectele pentru milioane de locuitori din regiunea Moldovei. Parlamentarii aflați la putere și-au bătut joc de voturile primite

Publicat: 15 mai 2021
Porțiune din autostrada A7, prinsă în centura municipiului Bacău si cu fețele parlamentarilor Cosette Chichirău, Marius Bodea, Iulia Scântei, Monica Berescu
Județul Iași nu va beneficia de fonduri majore prin PNRR, Guvernul urmând a aloca mult mai puține fonduri pentru Regiunea de Nord-Est față de alte zone din țară. Parlamentari ca Marius Bodea, Cosette Chichirău sau Cristian Berea nu contează la București, iar singurul lor scop este să își facă selfie-uri prin Casa Poporului.

Județul Iași va beneficia de praful de pe tobă în urma alocărilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Din cele 29 de miliarde de euro, în toată Regiunea de Nord-Est vor ajunge circa 2,3 miliarde de euro. Numai în județul Cluj vor fi alocate 3 miliarde de euro pentru proiectele girate de autoritățile locale. Parlamentarii ieșeni ai arcului de guvernânt au ajuns să tacă mâlc. Șefii consiliilor județene din Moldova mai au un dram de speranță că nu vor fi uitați

Dezastru pentru toate județele din Regiunea de Nord-Est. Guvernul PNL – USR/PLUS – UDMR a reușit performanța de a îngropa dorințele de investiții ale județelor din Estul țării prin fondurile propuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Planurile guvernanților par a fi tot mai clare, iar fondurile alocate prin PNRR să fie împărțite fix după criterii politice și nu după nevoi. De exemplu, județul Cluj ar urma să beneficieze de fonduri în valoare de 3 miliarde de euro pentru derularea investițiilor în inima Ardealului. În tot acest timp, județele din Moldova vor beneficia, în total, de fonduri de numai 2,3 miliarde de euro. Suma este insuficientă în raport cu nevoile de dezvoltare ale județelor din Estul țării.

Doar municipiul Iași a propus investiții de 2,1 miliarde de euro, însă și de această dată se va alege cu praful de pe tobă. Educația, sănătatea, transportul, toate acestea sunt incluse în PNRR, însă marile investiții vor ajunge în alte zone din țară! La capitolul infrastructură de transport, în zona Moldovei vor beneficia de o mică finanțare prin PNRR sectoarele din A7 Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani. Mult prea puțin pentru nevoile moldovenilor. Sectorul A8 din Iași va mai avea însă de așteptat. Nici nu e de mirare că județul Iași este „sărit” la finanțarea proiectelor, din moment ce parlamentarii ieșeni aflați la putere sunt unii dintre cei mai slabi din istoria recentă a democrației. De exemplu, parlamentari ca Marius Bodea, Cosette Chichirău, Iulia Scântei sau Cristian Berea nu contează la București, iar singurul lor scop este să își facă selfie-uri prin Casa Poporului.

PNRR: Cluj-Napoca versus Iași

Autostrada A8 Iași – Târgu Neamț nu va beneficia de finanțare, în vreme ce situația autorutei A7 este la fel de neclară. Mai mult, investițiile cerute de autoritățile județene din Moldova au trecut la capitolul diverse, Guvernul preferând să aloce fonduri pentru chestiuni minore și nu pentru marile obiective de investiții. Metroul din Cluj se numără printre proiectele care vor beneficia de finanțare de 1 miliard de euro prin PNRR.

„Clujul are în pregătire proiecte de 3 miliarde de euro: centură metropolitană, tren metropolitan, metrou, 100 ha de noi spații verzi, transport nepoluant, digitalizare administrație publică, reabilitare termică clădiri, școli, creșe, grădinițe, culoare de mobilitate verde, alternative la mașină și locuințe sociale”, susținea Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca în urmă cu câteva săptămâni.

Municipiul Iași propunea proiecte de 2,1 miliarde de euro pentru transporturi, sănătate, digitalizare etc. Cu toate acestea, proiectele care vor ajunge la Iași vor fi infime.

Dumitru Buzatu, președinte CJ Vaslui: „Noi trebuie să ne susținem autostrada noastră, A8”

Redactorii cotidianului „BZI” au încercat să ia legătura cu șefii consiliilor județene din Moldova pentru ca aceștia să comenteze toate detaliile legate de finanțările prin PNRR. Unul dintre aceștia este Dumitru Buzatu, președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui. Acesta a arătat că PNRR are multe lacune și că acesta va trebui avizat într-o formă clară odată cu discuțiile între grupurile politice parlamentare.

„Pentru PNRR trebuie un consens între partidele cu reprezentare în Parlamentul României. Planul a fost retrimis de Bruxelles pentru a fi revizuit și este o chestiune proviziorie în prezent. Noi trebuie să remontăm efectele negative pe care le avem și vom vedea cum vor decurge lucrurile. Sigur că vor mai fi critici și nu trebuie să ne așteptăm la minuni. Acest PNRR, în actuala formă, este și inegal printre regiunile țării și trebuie revizuit pentru că a fost făcut în conformitate cu nevoile cauzate de pandemie și nu cu nevoile reale.

Vom vedea dacă unele aspecte vor face obiectul consensului politic. Noi trebuie să susținem autostrada noastră de exemplu, un proiect important pentru dezvoltarea zonei. Avem linii strategice de dezvoltare, asfaltarea drumurilor județene, apă și canalizare, altele în afara POIM. Actualii guvernanți, care în anii trecuți se băteau cu pumnul în piept că susțin proiectele Moldovei, acum nu mai fac absolut nimic”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

Doina Fedorovici, președintele CJ Botoșani: „Guvernanții habar nu au cum va arăta acest Plan Național de Redresare și Reziliență”

Și președintele CJ Botoșani, Doina Fedorovici, a fost foarte vehementă la adresa guvernanților români.

„După cum se vede, guvernanții habar nu au cum va arăta acest Plan Național de Redresare și Reziliență. Guvernul a trimis la Bruxelles tot felul de schițe de PNRR, care, însă, nu au primit notă de trecere la examenul Comisiei Europene, iar oficialii de la București sunt nevoiți să se ducă din ce în ce mai des să-și susțină restanțele. Este clar pentru toată lumea că Planul Național de Redresare și Reziliență este pastila de care are nevoie România pentru a se pune pe picioare. Deci autoritățile care doresc să-și finanțeze proiectele prin PNRR trebuie să fie foarte atente, să aibă în vedere gradul de îndatorare, dar mai ales să analizeze foarte clar eficiența utilizării acestui instrument.

De exemplu, una este să finanțeze prin PNRR introducerea metroului și alta e să finanțeze piste de bicicletă prin Munții Călimani. Utilitatea proiectului pentru dezvoltarea regiunii, folosirea eficientă a fondurilor publice, să spunem mai pretențios «Return on investment», ar trebui să fie un criteriu prioritar pentru proiectele ce vor fi alese să fie finanțate prin PNRR. Moldova reprezintă, în acest moment, cea mai importantă resursă de creștere a economiei României, iar guvernanții ar trebui să înțeleagă acest lucru și să o plaseze printre prioritățile lor. Pentru dezvoltare, Moldova are nevoie de infrastructură, iar primul pas îl reprezintă realizarea celei rutiere. Din acest motiv, cred că finanțarea din PNRR a autostrăzilor A7 și A8 ar fi cea mai potrivită soluție pentru situația actuală a regiunii. Noi asta vom susține mereu, pentru că și Moldova, dacă vrem să aibă viitor, trebuie racordată la polii de putere economică ai Europei.

La nivelul Consiliului Județean Botoșani, am pregătit mai multe proiecte mature pentru a aplica în cadrul PNRR, dar, repet ceea ce spuneam la început, trebuie să vedem cum arată acest PNRR, unde suntem noi, UAT Botoșani, eligibili și care este utilitatea pe care am aduce-o județului prin accesarea planului. În concluzie, sper ca și guvernanții să realizeze că Moldova are nevoie de acest PNRR, să-i acorde maximă atenție, pentru a reduce decalajele dintre regiunile țării”, a declarat Doina Fedorovici, președintele CJ Botoșani.

Reacție slabă a aleșilor ieșeni din coaliția de guvernământ

Unii parlamentari din arcul guvernamental au menționat că lista PNRR nu este finalizată și că o parte din eșec o poartă și autoritățile locale care nu reușesc să facă proiecte fiabile.

„Premierul Florin Cîțu a fost alături de ceilalți miniștri la Bruxelles. Proiectele PNRR nu sunt încă definitivate, practic sunt anumite estimări. Este adevărat că proiectul trenului metropolitan de la Cluj se va face prin PNRR. Este o opțiune viabilă, însă în același timp nu putem să-i acuzăm pe cei de la Cluj că au mai multe fonduri, în momentul în care noi avem un primar care nu este capabil să facă un contract cu o firmă serioasă pentru un studiu de fezabilitate în așa fel încât să avem și noi un proiect de asemenea anvergură. La momentul actual, tot ceea ce înseamnă PNRR și atragere de fonduri prin acest program, din păcate, cade pe incapabilitatea primarului nostru de a avea o viziune asupra Iașului”, a precizat Monica Berescu, copreședinte USR-PLUS Iași.

Ceilalți parlamentari ieșeni ai PNL și USR-PLUS din arcul guvernamental au preferat să nu răspundă apelurilor telefonice, în ciuda mesajelor repetate. Se pare că aceștia au preferat să stea la cutie și să nu riște să își arate nemulțumirea față de liderii centrali ai partidelor pe care le reprezintă și care au uitat de zona Moldovei.

Petru Movilă, președintele PMP Iași: Iașul nu există pentru USR-PLUS

Politicianul ieșean care a inițiat legea pentru Autostrada Unirii, A8, Petru Movilă, a precizat că pentru actuala coaliție de guvernământ, județul Iași nu a existat. Toate dezbaterile despre PNRR au ocolit zona din Sud-Estul României.

„Ar fi un lucru extraordinar de grav ca Iașul și Moldova, din cei aproximativ 30 de miliarde de euro prin PNRR, să nu aibă investiții măcar de 5 miliarde de euro. Oricum se vede foarte clar că pentru parlamentarii de Iași, mai ales cei de la USR-PLUS, care au ministrul Fondurilor Europene și pe cel al Transporturilor, Iașul nu exisă. Singurul lor scop a fost să se omoare cu Mihai Chirica. Indiferent câte greșeli a făcut primarul, proiectele orașului și cele ale județului sunt ale ieșenilor, și nu ale primarului sau ale șefului CJ.

De aceea, cu atât mai grav este faptul că niciunul dintre parlamentarii de Iași nu au depus niciun efort pentru a susține proiectele județului, ca PNRR să fie un buget global ce aduce bani și pentru Iași. Este rușinos acest comportament, iar răspunderea morală nu este doar a lor, ci și a celor care i-au creat și care îi prezintă ca fiind «luptătorii luminii». Sunt doar niște neputincioși, care nu își știu nici rolul lor ca parlamentari de Iași”, a menționat Petru Movilă, președintele PMP Iași.

Alexandru Muraru, deputat PNL: „Moldova va avea investiții consistente“

„Încă de la momentul conceperii lui, PNRR s-a axat pe progresul regional echitabil, dând șansa tuturor regiunilor țării și, în general, ale statelor participante la fondul de reziliență, să aibă o șansă egală la dezvoltare.

După cum știți, o altă particularitate a PNRR a fost susținerea financiară a proiectelor de investiții aflate într-un anumit stadiu de maturitate și cu șanse reale și argumentate de realizate în orizontul de timp al anului 2026. Faptul că regiunea Moldovei se află în postura pe care o menționați, se “datorează” baronilor mediocri și lipsiți de viziune care au ținut, în trecut, majoritatea județelor din Regiunea Moldovei, în sărăcie și izolare, la care se adaugă foști parlamentari PSD, trași acum pe linie moartă, și care, așa cum ați relatat și dumneavoastră, prin votul lor în Parlament au tergiversat fără justificare proiecte ample de dezvoltare, cum este Autostrada A8.

Vă pot spune, din discuțiile pe care le-am avut, spre exemplu, la nivelul Consiliului Județean Iași, că fosta conducere, în persoana lui Maricel Popa, nu a lăsat nici măcar un proiect care poate fi admisibil în PNRR.

Pe de altă parte, vă asigur că Regiunea Moldovei nu va rămâne doar o pată gri pe harta României și, independent de alocările prin PNRR, Guvernul României a făcut pași consistenți în direcția proiectelor regionale de dezvoltare, care vor continua în următorii ani atât prin alocările planului de reziliență, dar și prin sursele de finanțare guvernamentală și alte surse europene.

Mai mult, ieri la Suceava, premierul a anunțat extinderi de investiții pentru A7, transformarea drumului expres ce urma sa lege Pașcani de Siret, în sector de autostrada.

Sub nicio forma nu rămânem în urmă. Cu cât avansăm pentru aprobarea și implementarea PNRR, vă pot garanta că Moldova va avea investiții consistente. Comisia Europeană nu vede PNRR ca un program pe regiuni sau pentru autoritățile locale, ci vede pe prioritățile strategice. Aduceți va aminte ca în fiecare exercițiu financiar, în regiunea de Nord Est absorbția pe proiectele regionale era excelenta. Gândiți-vă, iarăși, ca 27% din PNRR va merge pe infrastructură. Iar A7, A8 sunt aici! A7 probabil complet și A8 parțial. Sunt convins că în 2026, când PNRR se va finaliza, Moldova va avea un loc privilegiat“, a spus Alexandru Muraru.

Reacția acidă a aleșilor PSD Iași

Deputatul PSD Vasile Toma a menționat că actualul guvern PNL – USR/PLUS a gestionat PNRR după cum a dorit și nu după interesele regiunilor țării.

„Observ cum, ca în cazul tuturor aspectelor ce țin de guvernare, prin PNRR se înțelege USR-PNL. Mai precis, interesele lor directe care nu au nicio legătură cu România și românii. La fel cum manifestarea statului și a poporului român se vor a deveni expresia voinței exclusive a USR-PNL, Planul Național de Redresare și Reziliență a devenit reflecția nu doar a incompetenței și iresponsabilității, ci și planul guvernanților de a-și atinge propriile ținte politico-economice”, a spus deputatul PSD Vasile Toma.

Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași: Moldova nu trebuie să primească firimituri din PNRR

Marius Ostaficiuc, deputat PSD de Iași, a acuzat lipsa de implicare a Guvernului pentru proiectele Iașului.

„Dacă Guvernul va ocoli Iașul și Moldova în urma alocării fondurilor prin PNRR, atunci situația devine una extrem de gravă. De altfel, s-a văzut clar modul de lucru al Executivului pentru întocmirea Planului, ceea ce a făcut ca reprezentanții de la Bruxelles să întoarcă toată documentația pentru a fi revizuită. Guvernul nu a dorit nici măcar să discute planul în Parlament, sperând că va da lovitura la Comisia Europeană.

Cum nu au reușit decât să se facă de râs, acum premierul Florin Cîțu anunță că PNRR va fi analizat și alături de PSD. Iașul, Vasluiul, Botoșaniul nu trebuie ocolite de finanțările prin acest program. Întreaga zonă a Moldovei are nevoie de sprijin, are nevoie de fonduri pentru a recupera decalajele față de celelalte regiuni ale țării. Nu avem nimic cu locuitorii Clujului, însă nu trebuie să fim părtași la astfel de alocări discreționare, iar Moldova să primească firimiturile de la masa bogaților”, a spus Marisu Ostaficiuc, deputat PSD de Iași.

Motivele care au îngropat din nou Iașul și Moldova

De ce s-a ajuns ca cel mai mare județ din țară (1 milion locuitori) și chiar întreaga zonă a Moldovei, cu o populație de peste 4 milioane de locuitori, să fie lăsate din nou la coada investițiilor? Să fie oare faptul că atât primarul Iașului, cât și șeful CJ, oameni vocali, să fie reduși la tăcere prin acele dosare penale pe care le au în prezent? S-a ajuns la o asemenea situație tocmai pentru a se abate atenția opiniei publice asupa decalajelor pe care le-a făcut actuala clasă politică asupra regiunilor țării. Dacă județele Moldovei nu vor beneficia de proiecte consistente prin PNRR, lucrurile pot căpăta într-o anumită proporție și o latură penală.

Peste ani se pote ajunge la tragerea la răspundere a celor care au decis sabotarea Moldovei. Mai mult, populația este divizată din cauza manipulărilor, a partidelor neocumuniste, precum USR – PLUS, cei care urmăresc pas cu pas anihilarea valorilor omenești de orice tip. Aceste tipuri de politicieni cred că în Iași, în Moldova în general, sunt destui oameni proști pe care îi pot manipula. Dacă oamenii responsabili nu gândesc la viitorul copiilor lor, asta arată o atitudine limitată. Se poate ajunge într-o etapă mai rea decât cea trăită în regimul comunist.





Comentarii
  • Pai nu pnl-ul este la putere si conducerea orasului este pnl-ista? Inca odata se demonstreaza ce primar bun avem.. La gargara!

  • @Ciuciu Muciu vezi ca o dai cu mucii in fasole. Primaria Iasi nu are nici o legatura cu faptul ca iasul a peimit mia putini bani de la PNRR, ci deputatii si senatorii de Iasi care trebuie sa se zbata in Parlament pentru prioritatile pentru Regiunea Nord Est.

  • Așa se întîmplă pentru că ieșen au votat toate șmelțurile pulitice pentru a ne reprezenta în parlamentul rușini unde werner și-a făcut curaliția lui de șmelțuri pulitice slugi

  • Din punctul meu de vedere oricine ar fi fost la putere Nu ar fi facut nimic pentru Moldova..de la unire incoace mereu am fost sariti la bani sau investitii …majoritatea resurselor au mers in Bucuresti,´in Olltenia sau mai nou in Ardeal……Nu exista nici un fel de solidaritate pentru nimeni si absolut nimic fiecare vrea doar pentru el….

  • Degeaba incearca USR sa dea vina pe primar, cartile se fac in comun la Bucuresti cu liderii politici Barna si compania de vice premieri. USR-ul a fost un partid votat de multinationale, cu promisiuni catre acesti copii ce sunt dusi de nas si nu are nicio putere in fata lui Iohannis.

  • Cand trimiti la Bucuresti senatori si deputati ca Iuliana Scanteie din PNL care vine in Iasi doar inainte de alegeri desi este la al doilea mandat de senator, cu oameni ca Sosoaca, Vosganian, Tudor Ciuhodaru, Maricel Popa si altii care primesc salarii si pensii speciale ca sa doarma in post si sa cumpere reclama in presa.
    Asta este Iasul, un oras condus de condamnati penali care nu stiu cum sa-si mai doseasca averile pe numele copiilor si zero proiecte pentru oras.

  • @Anonim
    Banii nu pica din cer . Trebuiesc depuse proiecte. Daca boc are proiecte poate sa faca si cosmodrom. Ai depus proiect corect intocmit ai primit banii Daca orasul acesta e condus numai de spagari si de penali ce sa depuna ? Zi tu un singur proiect facut in Iasi in ultimii 8 ani inceput de Chirica.De Alexe nu ma leg ca asta a inceput un proiect mare la Sculeni, invarte tabla pe degete…..
    S-au uitat oamenii aia de la „Bucale” si ce au vazut ? In 8 ani nu a pus decat gazon . Si pe buna dreptate au considerat ca are primarul bani din bugetul local pentru gazon nu sunt necesare alocari de fonduri prin PNNR. Pe de alta parte nici Chirica nu e prost . Ca sa nu-si mai bata capul cu gazonul, planteaza blocuri peste tot. In felul asta nu mai e nevoie nici de gazon Ai prins ideea ?Si castiga toti … Bam Bam Bam . In timp ce scriu in dreapta la rubrica economic local tocmai este un articol in care primaria cumpara rulouri de gazon de 100.000 euro.
    Asta e valoarea orasului si a conducatorilor sai. Articolul oricum e pe langa subiect.De ce nu ne prezinta o lista cu proiectele cu care au fost cei doi penali la Bucuresti ? Proiecte intocmite , nu titluri de proiect (vise). Nu vezi ca astia nu sunt in stare sa lege doua cuvinte de unde dracu sa mai intocmeasca si proiecte. Nu mai departe vezi bugetul aprobat pe smenuiala. E un buget facut in principal pe plata salariilor bugetarilor ,nimic la capitolul investitii. Doar schite care se schimba de la un an la altul . Cu asta Ramane orasul asta dupa anii cu Chirica : Un dosar plin cu schite , un oras cu trafic blocat si un oras incaput pe mana mafiei imobiliare.Atat avem dupa 8 ani de Chirica.
    Ma rog , ne si meritam soarta …. Cu astia cu gleznele goale care fumeaza vapori nu ai sanse …..

  • Ce nesimțiți sunt cei de la USR domnle, din cauza lor nu creste Iasul ca valoare, ca nu vor ei sa accept ca PNL și PSD sa nu arate la nimeni cum cheltuie banii, sa fure liniștiti.
    Pentru cine nu știe, USR a cerut ca banii publici cheltuiți, sa poată fi urmăriți de orice Ieșean, așa cum se întâmpla in Cluj de exemplu.

  • @Rau de mic
    Bine punctat , fara proiecte nu se poate face nimic ,la noi daca de poate cat mai multe studii de fezabilitate si multe complexe rezidentiale!

  • Un fruntas unionist iesean, dupa „unirea” din 1859 : „Am voit voit unire si am capatat anexiune”.
    Are dreptate, dar prea tarziu i-a venit mintea la cap. Inainte de „unire”, Moldova avea o situatie economica si sociala mai buna decat Valahia. Dupa „unire”, Bucurestiul a avut grija ca lucrurile sa se inverseze.
    Revenind la situatia de astazi, singura solutie este FEDERALIZAREA. Dupa modelul Scotiei. Cu parlament propriu, cu buget propriu. Comune pot ramane : apararea, externele si moneda. Deocamdata.

  • Sa ne amintim cum era pe vremea guvernarilor PSD.
    Curgeau valuri, valuri, fara numar, fara numar banii spre Iasi. Iar autostrada A8 era mereu prioritate lui Dragnea si ai lui.
    Ce mai…curgea lapte si miere pentru Iasi si Moldova!
    P.S. ZBI – Ziar de Bisnita Imobiliara, nici o veste de la Zoiosu’?

  • 1×2.. Alooo pe vremea PSD la Iadi au fost facute foarte multe investitii, vezi linii tramvai, pasaje, subpasaje, Pallas, Metro, etc
    Acu ai auzit de investitii importante???

  • PSD a votat impotriva A8 si acum face scandal? Asta jefuiesc Moldova, alaturi de PNL, de 31 de ani, tin regiunea asta in saracie ca sa mulga voturi, si au tupeul sa dea vina pe USR?

  • Palas e investitie importanta? E cel mai mare jaf facut la Iasi. Dascalu ia tot profitul pentru zecile de hectare date moca, orasul nu ia nimic!
    Metro? Esti nebun?
    Unde-s spitalele (inclusiv alea 8 regionale), autostrazile (A7, A8 – PSD a votat impotriva lor), scolile etc? Alea-s investitii importante!
    Va alege prosti si nesimtiti ca sa postati pentru PSD sau urmati o scoala ca sa deveniti asa?

  • @PSD.
    Las-o mai moale cu Palas-ul. Iepurasul nu a platit taxe la primarie de ceva ani .Anul trecut a pierdut procesul si are de platit 3.65 mil ron.si sa nu-ti imaginezi ca a vrut primaria sa-l dea in judecata . A fost fortata……
    Dupa ce ca a luat terenul gratis ne mai si …. pe toti pe fata . Asta e Patriciu doi . Toti ajung miliardari pe banii statului si apoi iti si predau lectii de economie, Cum a avut el o idee deosebita si a dezvoltat-o.Ca si cu Iulius din Tudor. A disparut cantina studentilor. Acum trage sforile sa i-a tot terenul de pe Splai si din parcare. Cred ca nu doarme noaptea ca nu poate pune bariere sa ia bani pe parcare si acolo. Mai cititi putin si apoi behaiti .Toate cladirile din Palas sunt impartite fiecare cladire pe firme diferite ca sa nu plateasca partea din profit la primarie . El plateste doar pe Mall redevente la primarie si cota din profit . Restul le-a scos usor si cu grija si banutul e a lui (Parcarea si cladirile Business Center . Chirica se uita in gol : daca veneau banutii cat gazon planta el . Acoperea tot Iasul.A parut si omenos cu Primaria ,cand a propus sa ii de-a cladirea in care a fost sediul EON. Cladire construita cu autorizatie provizorie Showroom pentru apartamentele initiale . Apoi pe provizoratul ala a luat chirie 10 ani. Parca as face si eu ceva provizoriu pe spatiul verde langa Dosoftei.Nu vrerau decat 10 ani ,sa ma chivernisesc putin ….

  • SARACIA E CEA MAI BUNA
    CE PARERE AVETI?
    OAMENII SARACI SUNT FERICITI SI SANATOSI
    OAMENII SARACI MUNCESC
    OAMENII SARACI SUNT OK
    SARACIA E BUNA PT. ROMANIA OAMENII DEVIN HARNICI SI FRUMOSI

  • Moldova va fi mereu ocolită și din motive interne(ranchiuna-vezi bacaoanii împotriva Iasului, tradarea, nevolnicia și analfabetismul celor din politica locală, lipsa de implicare a celor ce ii duce capul, migrarea creierelor etc.) și externe(cu cât decalajul între provinciile istorice este mai mare, cu atat vrajba și nemulțumirile sunt mai mari și…ramai o colonie). Am mai zis, garnizoana de la Târgoviște nu-i încape nici în picioare pe cei ce merita trimiși acolo, în ultimii 30 de ani.

  • Vad niste incompetenti.
    Una impusa de la centru. Aia si-a platit locul.
    Un transfug intre partide. Luat in barca in speranta ca aduce voturi. N-a adus.
    O scandalagioaica inselata de propria lista impusa in CL. Dupa tot circul si presiunea, unul a fost mai destept decat toti si i-a lasat in curul gol in fata lui borno si a lumii politice. A propriilor alegatori.
    Restul din poza chiar nu mai conteaza.
    Tragem linie: noua garnitura aleasa continua impotenta ai reaua vointa a celor din 90 incoace. Pacat si de Bacau, au o conducere idem si la fel. Macar aia au parcari plutitoare.

  • Cum cine Angelina, MihaiChirica si CostelAlexe sunt exemplul ca orasul Iasi se dezvolta sub conducerea PNL, nu ai vazut ce flori frumoase sunt in centru? cate cladiri au fost renovate sub conducerea lui Chirica, cate proiecte au fost incepute de Alexe, ar dori Boc sa detina in Cluj oamenii capabili din PNL IASI.
    PNL IASI este garantia ca orasul se dezvolta.

  • De la USR doar domnul BACIU merita respect si felicitari el a salvat Iasul. In rest USR o adunatura de nulitati in frunte cu Chichirau si Bodea.Au cersit voturile nostre au promis multe ca sa si atinga interesele lor dar sint impotriva noastra.De ce?

  • Cichirea asta nu este bună decât pentru a se impune în fața sclavilor din CL, că la București o lălăie…doar încasează

  • Cozet !
    Povesteste cum te-a pozat desculta in parlament.
    Pentru conformitate, intr-un ziar local la o rubricuta de mistouri gasiti poza.
    Iata pe cine avem deputat. Adica o au aia de-au ales-o. S-a descopitat in timpul sedintei.

  • lasati can canurile de 30 de ani cel putin suntem condamnati la saracie ,de solcanu et compani si altii ce spuneti dragi ziaristi tot bagati in curul usr ului

  • O rusine de plan PNRR respins de trei ori de la Bruxelles! Parlamentarii si europarlamentarii Iasului, cu precadere cei din arcul guvernamental, nu sunt interesati decat de propria persoana. Moldova parca e condamnata la saracie pe veci…

  • Cand europa priveste spre solutii eco, si le finanțează, noi am mers cu un pnrr cu solutii bune acum 20 ani (autostrăzi si conducte de gaz pt comune)…. Europa finanțează sisteme eficiente de transport in comun (trenuri) si sisteme alternative de incalzire. (Un pas mai in spate propuneam sa facem incalzire cu carbune a locuințelor)… Lipsa de viziune a celor care au facut pnrr-ul, nu au înțeles regulile UE pt asta.

  • Rau de mic… In sfarsit cineva care vede realitatea! Cand ai un primar care sta ca statuia in fata unui patron de ziar si este sluga imobiliarilor, asta se intampla… Ai proiectte viabile, vei primi si bani pentru ele!

  • Sa nu uitam un mic amanunt.Palatul Roznovanu și Casa Pătrată sunt pline de directorași și șefi de departamente unde ar trebui ,,clocite” proiecte de tot felul.90 la sută din ei sunt numiți politic ori prin concursuri aranjate+ țiitori,amante,veri,verișoare,cumetri s.a..Ce muncesc?Program 9-17.Leafa merge.

  • Sa nu uitam un mic amanunt.Palatul Roznovanu și Casa Pătrată sunt pline de directorași și șefi de departamente unde ar trebui ,,clocite” proiecte de tot felul.90 la sută din ei sunt numiți politic ori prin concursuri aranjate+ țiitori,amante,veri,verișoare,cumetri s.a..Ce muncesc?Program 9-17.Leafa merge.Și cate sporuri și-au mai tras??

  • Cica scria cineva ca Chirica nu are legatura ci Pnnr , bine ca Boc poate face investitii care e tot primar . Ok avem un oras frumos , dar vrem investitii care cu adevarat sa conteze , reabilitare cladirilor istorice de pe Cuza Voda ,un stadion , un bazin olimpic , continuarea centurii ocolitoare spre Bucium si Tomesti , nimic nimic nu aud
    Tot suntem pacaliti de la un partid la altul cu autostrada si spitalul regional care nici nu au început .

  • Dacă greșesc,corectati-ma!Avem 17 parlamentari de Iași, 5 senatori,12 deputați de la 4 -5(?) partide.Tot atâtea cabinete parlamentare în teritoriu.Cheltuieli de la întreținere până la carburant și salarii pentru 17 mașini,șoferi,secretare ,consilieri personali și draq știe câte ori mai fi.Cine plătește?Turcu!!.Pe de altă parte avem în oraș cateva zeci de clădiri ,,in conservare”.Fostele camine internat de la liceele locale.Reabitati ,domnilor,2-3 nivele de la una din aceste clădiri și avem toate cabinete ale stimabililor aleși la o singura adresa.Si dacă distinșii aleși fac parte din 4-5(?) partide,ajung o secretara,un șofer,o mașină pe cap de partid,întreținerea-un singur imobil.Dae,cum e Turcu,și pistolu’.

  • A8 a fost votată. E momentul sa ne gândim la A 9 chiar 10 daca vrem sa ne dezvoltam. De metroul ieșean care sa lege copoul de podul ros și Nicolina nu se mai aude nimic, stațiile tesla de purificare a aerului, un nou aeroport in Miroslava, pasajele subterane pe sub Bahlui, deja ceapa verde nu se mai găsește.

  • Haideti cu totii sa scoatem senatorii si deputatii de Iasi din birourile lor parlamentare, sa ii stropim cu cerneala si sa-i aruncam in strada. Niste puturosi netrebnici care nu fac nimic pentru oras. Sa ne piiișăăăăm pe ei de slugoi corupti.

Adauga un comentariu