News Flash:

Conditii favorabile vietii pe o planeta indepartata

11 Decembrie 2008
645 Vizualizari | 0 Comentarii
Telescopul spatial Hubble a descoperit dioxid si monoxid de carbon in atmosfera unei planete indepartate, fapt care ar putea constitui un prim pas in descoperirea vietii extraterestre, a anuntat ieri NASA, citata de France Presse. Descoperirea compusilor organici care pot rezulta din procese vii, pe o planeta similara Pamantului, ar putea furniza, intr-o zi, prima dovada a existentei vietii in afara planetei noastre, indica Agentia spatiala americana intr-un comunicat, comentand descoperirea dioxidului de carbon pe o planeta de marimea lui Jupiter, situata la 63 de ani lumina de Terra.

"Nu ne asteptam sa descoperim viata pe aceasta planeta in mod particular", a explicat Ray Villard, de la Space Telescope Science Institute, adaugand ca planeta, care a primit numele HD 189733b, avand o compozitie exclusiv lichida si gazoasa, are o temperatura prea ridicata pentru a permite vietii sa se dezvolte. "Insa are o compozitie chimica ce, pe o planeta potrivita, ar putea constitui un indicator biologic pentru prezenta vietii", a explicat acesta. Cercetatorii au identificat pe aceasta planeta existenta moleculelor organice de metan, dar si a vaporilor de apa, a adaugat Ray Villard. Prezenta dioxidului de carbon a fost detectata de Mark Swain, un specialist de la laboratorul Jet Propulsion al NASA, din California, care s-a servit de Hubble pentru a studia emisiile de lumina infrarosie ale planetei. "Dioxidul de carbon este aspectul cel mai pasionant al acestei descoperiri, pentru ca, in circumstante favorabile, ar putea fi asociat unei activitati biologice, asa cum este cazul Pamantului. Simplul fapt ca am fost capabili sa il detectam si sa evaluam concentratia lui este hotarator pentru eforturile noastre pe termen lung, in vederea caracterizarii planetelor, pentru a determina compozitia si a afla daca ele pot gazdui forme de viata", a adaugat acesta. Lansat in 1990, Hubble, aflat pe orbita, la 575 de kilometri altitudine, a revolutionat astronomia, aducand informatii vitale despre originile si evolutia universului.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1500 (s) | 24 queries | Mysql time :0.042592 (s)