News Flash:

Conditii mizerabile pentru bolnavii de hemofilie

30 Iunie 2005
1284 Vizualizari | 0 Comentarii
•Zilnic, viata a zeci de bolnavi de hemofilie este pusa in pericol, din cauza conditiilor de mizerie in care stau acestia •Oricand poate izbucni o infectie intraspitaliceasca •Clinica de hematologie nu indeplineste nici macar normele minime de functionare •Situatia exista de noua ani de zile, dar nu s-a gasit nici o solutie •Directorul spitalului si medicul epidemiolog au refuzat sa dea declaratii

"Bolnavii au niste conditii mizerabile. Lucram in conditii foarte grele", aceasta este afirmatia prof. dr. Cristina Burcoveanu, seful Clinicii de hematologie din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Conform celor declarate de medicul iesean, din cauza spatiului inadecvat si a supraaglomerarii clinicii, oricand poate izbucni o infectie intraspitaliceasca, iar viata bolnavilor poate fi pusa in pericol. Asta in conditiile in care aici sunt internati bolnavi de hemofilie in stare grava, din toate judetele Moldovei. De noua ani, clinica functioneaza intr-un spatiu inadecvat situat perete in perete cu Clinica I Chirurgie. In tot acest timp, conducerea spitalului nu a gasit o alta locatie pentru ca si acesti bolnavi sa beneficieze de conditii spitalicesti adecvate. Singura scuza a fost aceea ca nu sunt bani. "In momentul de fata se impune gasirea unui nou amplasament pentru clinica. La deschiderea clinicii, cazurile erau mai putin grave si nici atat de numeroase. In prezent numarul celor care solicita serviciile clinicii de hematologie este mult mai mare, iar cazurile sunt foarte grave. Din cauza aglomeratiei, microbii pot trece foarte rapid de la un pacient la altul si astfel se risca aparitia unor infectii", a declarat prof. dr. Cristina Burcoveanu.

Clinica ar trebui inchisa

In conditiile in care functioneaza la ora actuala Clinica de hematologie, aceasta ar trebui inchisa, deoarece nu sunt indeplinite nici macar normele elementare pentru functionarea unei astfel de unitati. Conform normelor in vigoare, un salon al Clinicii de hematologie trebuie sa aiba maximum sase pacienti. In clinica situatia este cu totul alta. "Din acest motiv, bolnavii sunt nevoiti sa stea cate 10-12 in salon, ceea ce este contrar normelor care se impun. In cazurile mai putin grave in salon trebuie sa fie sase bolnavi, iar cazurile grave trebuie sa stea la izolator. Noi nu avem asa ceva. Bolnavii au niste conditii mizerabile. Nu avem nici macar rezerva sterila. Medicii nu au decat un cabinet. Pacientii Clinicii de Hematologie sunt supusi unui dublu chin. Pe langa faptul ca ei sunt niste nenorociti ai sortii din cauza bolii incurabile de care sufera, mai trebuie sa suporte si conditiile supraaglomerate din salon. O caracteristica a acestor bolnavi este faptul ca au o rezistenta scazuta de aparare la infectii. Acestia sunt predispusi la orice fel de infectie, un pericol foarte mare fiind infectiile intraspitalicesti. Din acest motiv este nevoie ca acest tip de clinica sa beneficieze de caracteristici speciale de amplasare. Normele care se impun in astfel de cazuri sunt ca spatiile destinate tratarii bolnavilor de hemofilie sa fie curate, mergand pana la steril", a afirmat prof. dr. Burcoveanu. Fiind vorba de bolnavi aflati in stare grava si chiar foarte grava, acestia au nevoie oricand de terapie intensiva. Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva de la Spitalul Sf. Spiridon are o capacitate mica si nu intotdeauna se gaseste un pat disponibil pentru a transfera un bolnav de hemofilie aflat in stare critica.

Directorul spitalului tace

Epidemiologul spitalului, dr. Mihaela Prelipcean, a refuzat sa-si expuna punctul de vedere fata de situatia din Clinica de hematologie, pe motiv ca nu are acordul directorului. "Stiu situatia, o cunosc, dar nu va pot da nici o declaratie, pentru ca nu am acordul directorului", a declarat medicul epidemiolog. Reporterul cotidianului ZIUA de Iasi a fost insotit de purtatorul de cuvant al spitalului, dr. Iulian Coca, dar nici in prezenta acestuia, dr. Prelipcean nu a vrut sa ofere informatii. Conf. dr. Dragos Negru, directorul Spitalului Sf. Spiridon, a ramas surprins cand a auzit ca prof. dr. Cristina Burcoveanu a indraznit sa discute cu un reprezentant al presei fara ca acesta sa fie de fata si a refuzat sa comenteze situatia din Clinica de Hematologie. Reporterul cotidianului ZIUA de Iasi i-a solicitat directorului Negru doar sa-si exprime punctul de vedere in legatura cu faptul ca, zilnic, viata a zeci de bolnavi este pusa in pericol.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1363 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020970 (s)

loading...