Eveniment-Social

Conducerea USLIP IAȘI reacţionează la declaraţiile făcute de Mircea Miclea și Daniel Funeriu

Publicat: 06 dec. 2019

Conducerea USLIP IAȘI – sindicat județean cu aproximativ 9.000 de membri – a luat act cu profundă surprindere și îngrijorare de afirmațiile făcute de către doi foști demnitari ai Statului Romȃn. Ne referim la domnul Mircea Miclea și domnul Daniel Funeriu. Declarațiile acestora au fost realizate în spațiul public, inclusiv pe rețeaua de socializare – facebook.
În ceea ce îl privește pe domnul Daniel Funeriu, acesta a făcut următoarele postări și declarații: ,,Văd că sindicatele – de fapt structuri paralele de putere în sistem, cvasi-mafiotizate în România” – postare pe pagina Daniel P. Funeriu (facebook) din 4.12.2019. La Radio Guerilla, în 5.12.2019, a folosit sintagme jignitoare și ofensatoare precum ,,deparazitarea sindicatelor” și ,,sindicatele din Romȃnia nu se ocupă de lucruri de bună-credință, ci pentru interese ilegitime”. Precizăm că sindicatele reprezintă instituții protejate ale statului de drept și care au ca principal obiectiv promovarea și apărarea intereselor socio-profesionale și economice ale membrilor. A se vedea Constituția Romȃniei, articolul 9.
Prin urmare, îi solicităm domnului Funeriu, să fie foarte explicit în ceea ce privește sensul afirmațiilor ,,structuri paralele de putere” sau ,,cvasi-mafiotizate”. Sperăm ca domnul fost Ministru va fi foarte detaliat în ceea ce va spune, în caz contrar, ne simțim obligați moral pentru a ne apăra reputația afectată de aceste aserțiuni – să ne adresăm instanței.
Referitor la domnul Mircea Miclea pentru care aveam o deosebită considerație, ținem în primul rȃnd să îi amintim motivul invocat pentru demisia din anul 2005 – lipsa fondurilor alocate Educației.
Pe fond, domnul profesor universitar, face afirmații ce vin în contradicție cu pregătirea sa și cu profesionalismul pe care l-a demonstrat de-a lungul mandatului de Ministru.
Cȃnd inciți la ură socială declarȃnd la Radio Guerilla că ,,trebuie să fie cu siguranță un Guvern, un Ministru, care să accepte schimbarea, din păcate, se va face prin conflict! (…) Trebuie să ne asumăm tensiuni dacă vrem să schimbăm țara. Dacă nu vrem conflicte, vom fi ca apa sfințită” îți asumi și niște consecințe.
Această declarație sună chiar mai șocant prin comparație cu afirmațiile domnului Funeriu, de la care, recunoaștem, nu avem foarte mari așteptări. Folosirea termenului de ,,conflict” ne arată desconsiderarea dialogului social și a instituției sindicale, dar ne mai spune ceva – faptul că singurul adevăr care contează este cel perorat de către domnia sa.
Ne vedem nevoiți să facem exact aceeași observație ca și în celălalt caz. Prin urmare, îi solicităm domnului Mircea Miclea, să clarifice sensul sintagmelor de mai sus. În caz contrar, vom realiza același demers legal.



loading...

Adauga un comentariu