News Flash:

CONEL nu stie nimic despre stalpii "crescuti" langa mosia lui Puiu Constantinescu

13 Februarie 2000
661 Vizualizari | 0 Comentarii
•Sunt indicii ca stalpii au fost livrati de CONEL •Oficialii CONEL Iasi nu stiu nimic despre aceasta operatiune •Asta inseamna ca racordarea la reteaua de distributie a energiei electrice a mosiei lui Puiu Constantinescu se va face ilegal •Costurile retelei sunt de 90 de milioane de lei •Cine va suporta aceste cheltuieli?

Despre mosia de la Probota a familiei fostului comandant adjunct al Politiei Rutiere Iasi s-a scris si se va mai scrie. Mai ales ca modul in care a fost obtinuta a stat la baza propunerii Consiliului de onoare al Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi de trecere in rezerva a lt.col. Constantin (Puiu) Constantinescu, lansata acum trei zile. Desi lt.col. Puiu Constantinescu este pe cale sa piarda proprietatea de la Probota in urma procesului intentat de Prefectura Iasi, el a incercat sa-si modernizeze mosia. In apropierea perimetrului pe care intentioneaza sa ramana stapan cu drepturi depline, pot fi remarcati cativa stalpi care sunt utilizati la retelele de medie tensiune. La mica distanta de acestia se pot zari alti doi stalpi, de aceleasi dimensiuni, care au fost deja plantati. Faptul ca in acel loc se afla doua tipuri constructive de stalpi (produsi la Somaco Iasi si la Roman) indica faptul ca ei au fost transportati impreuna dintr-un stoc deja existent.

CONEL utilizeaza frecvent aceste tipuri de stalpi, dispunand si de utilajele pentru transportarea lor. Distanta de la reteaua de tensiune pana la proprietatea lt.col. Puiu Constantinescu este de aproximativ 300 de metri. Costurile estimate, potrivit tarifelor CONEL, pentru montarea unei retele pe aceasta distanta se cifreaza la aproximativ 90 de milioane de lei. Oficialii CONEL au mentionat ca nu cunosc nimic despre derularea unor lucrari de racordare in zona amintita, ceea ce conduce la suspiciunea ca acestea au fost incepute fara existenta documentatiei de rigoare, deci ilegal. In zona nu se mai afla nici o constructie care sa necesite racordarea la reteaua electrica. In mod firesc, prezenta stalpilor respectivi in acel loc ridica unele semne de intrebare. Intentioneaza lt.col. Puiu Constantinescu electrificarea mosiei sale?

Daca da, de ce nu detin oficialii CONEL nici un indiciu asupra lucrarilor demarate? Din moment ce nu poate fi atestata existenta unor forme legale, pe banii cui va fi facuta lucrarea? Va cotiza CONEL din incasarile populatiei sau nota de plata va fi inaintata ofiterului Puiu Constantinescu?

puiu prefectura iasi somaco iasi roman conel
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1458 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015275 (s)

loading...