Eveniment-Social

Conferință-premieră, în limba engleză, la Universitatea Tehnică din Iași

Publicat: 13 mai 2022
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va organiza a cincea ediție a Conferinței Școlii Doctorale. Ediția din acest an va fi organizată în format on-line, la fel ca cea de anul trecut, urmând ca în anul 2023 să se treacă într-un format hibrid, profitând de experiența căpătată în ultimii ani

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași va organiza a cincea ediție a Conferinței Școlii Doctorale. Ediția din acest an va fi organizată în format on-line, la fel ca cea de anul trecut, urmând ca în anul 2023 să se treacă într-un format hibrid, profitând de experiența căpătată în ultimii ani. Manifestarea oferă studenților doctoranzi un cadru favorabil comunicării rezultatelor cercetărilor lor, schimbului de idei și inițierii unor noi colaborări, fiind încurajate și prezentări ale unor cercetări interdisciplinare. Aceasta va începe miercuri, 18 mai 2022, și va dura trei zile

Începând de miercuri, 18 mai 2022, timp de trei zile, Universitatea Tehnică (TUIASI) „Gheorghe Asachi” din Iași va organiza a cincea ediție a Conferinței Școlii Doctorale (CSD). Ediția din acest an va fi organizată în format online, la fel ca cea de anul trecut, urmând ca în anul 2023 să se treacă într-un format hibrid, profitând de experiența căpătată în ultimii ani.

„Manifestarea oferă studenților doctoranzi un cadru favorabil comunicării rezultatelor cercetărilor lor, schimbului de idei și inițierii unor noi colaborări, fiind încurajate și prezentări ale unor cercetări interdisciplinare. Programul conferinței cuprinde și un număr de expuneri în plen, susținute de cadre didactice de la universități de prestigiu din țară și din străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Minea, director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD).

Conferință, în limba engleză, în premieră la Universitatea Tehnică din Iași

Lucrările propuse de către studenții doctoranzi au girul conducătorului de doctorat și sunt redactate în limba engleză, urmând ca întreaga conferință să se desfășoare în limba engleză, ceea ce este o noutate pentru un eveniment dedicat exclusiv studenților doctoranzi. Conferința Școlii Doctorale s-a dezvoltat în ultimii ani, această ediție având un număr de 199 lucrări primite și participanți din 11 țări, precum Italia, Spania, Germania sau Grecia.

Invitații speciali la a cincea ediție a CSD sunt: prof. Dominique Adolphe, University of Haute-Alsace (UHA), École Nationale Supérieure d’Ingénieurs Sud-Alsace (ENSISA), Mulhouse, Franța, prof. Karsten Berns, Technische Universität Kaiserslautern, Germania, prof. Romeo Cristian Ciobanu – TUIASI, prof. Liviu Marsavina, Universitatea Politehnică din Timișoara, prof. Eugen Victor Cristian Rusu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prof. Monica Siroux, University Strasbourg, National Institute of Applied Science (INSA), Strasbourg, Franța.

Evenimentul pune în valoare excelenţa în studiile doctorale la TUIASI

Deschiderea oficială a celei de a cincea ediții a Conferinței Școlii Doctorale va avea loc miercuri, 18 mai, la ora 09:00, utilizând platforma ZOOM.

„Programul evenimentului este destul de încărcat, în fiecare zi debutând la ora 9:30 cu două lucrări în plen, urmând a se continua cu lucrările pe secţiuni, lucrări ce au fost repartizate în patru sesiuni ce se vor desfăşura în paralel, până la ora 18:00. Prin continuarea acestui eveniment ne dorim să punem în valoare excelenţa în studiile doctorale în TUIASI şi cercetările studenţilor doctoranzi care au determinarea şi vocaţia să producă plus valoare, atât în domeniul lor de cercetare, cât şi, de ce nu, la nivel personal. Aceşti oameni sunt creativi şi pasionaţi şi se dezvoltă în cadrul TUIASI”, a mai precizat prof. univ. dr. ing. Alina Minea.

Așadar, este vorba de o conferință-premieră, în limba engleză, găzduită de Universitatea Tehnică din Iași.




Adauga un comentariu