Update: Primarul comunei Bârnova, Mihai Bălan, a transmis un mesaj în urma acuzațiile aduse de viceprimarul Luca Constantin.
„Dragi bârnoveni,
Ieri a circulat pe facebook o postare a viceprimarul Constantin Luca, pe care a distribuit-o de mai multe ori, precum că aș fi luat piatră și balast de la primărie pentru a o împrăștia pe un drum privat din Municipiul Iași. Aveți link-ul postării acestuia atașat: https://www.facebook.com/constantin.luca.96/posts/2704405166330136
Nu am motive să mă feresc în a răspunde în fața unor afirmații de acest gen, mai ales când tot ce fac este legal.
Îmi pare rău că activitatea anumitor persoane din această comună este de a căuta orice subiect de orice natură pentru a mă pune într-o lumină proastă. Din păcate pentru ei, de-a lungul timpului prin maniera mea de lucru în comuna Bârnova am demonstrat că sunt un om de cuvânt și cinstit. Prin urmare sfatul pe care îl pot oferi acestor persoane, care nu fac decât să se plimbe după mine prin toată comuna, este să se implice activ în dezvoltarea comunei și să contribuie în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru anumite persoane campania electorală a devenit o luptă prin care doar se aruncă cu noroi, ceea ce demonstrează cât de slab pregătite sunt astfel de persoane.Viceprimarul Constantin Luca, prin postările sale, încearca doar să îmi prejudicieze imaginea, oferind informații eronate în ceea ce mă privește.
Pentru a vă demonstra onestitatea mea o să public dovada achiziționării balast-ului din banii personali, închirierea tot din banii personali a tractorului de la primăria Bârnova și dovada faptului că persoanele care conduceau nu erau în timpul programului de lucru al primăriei.
Vă asigur de toată transparența mea și am rugămintea să nu dați curs la astfel de informații eronate.
Vă mulțumesc tare mult pentru susținere!”, a transmis Mihai Bălan.
Conflict aprins în Bârnova. Viceprimarul aduce acuzații grave primarului. Acesta a depus și o plângere împotriva lui Mihai Bălan, după ce, afirmă acesta, l-a surprins cum dirija un buldoexcavator la încărcarea unui tractor și a remorcii cu balastru și piatră. Atât materia primă cât și vehiculele ar aparține instituției pe care o conduce Mihai Bălan. Luca Constantin a menționat că nu ar fi pentru prima dată când primarul abuzează de funcția pe care o are.
„Astazi, 1 iulie 2020, inspectând în interes de serviciu teritoriul comunei Bârnova, în jurul orei 9.00, l-am susprins pe domnul primar Mihai Bălan cum asistă şi dirija un buldoexcavator Volvo, la încărcarea tractorului şi remoricii ÎS 21 PR* a Primăriei Bârnova, cu balastru şi piatră (din depozitul cu piatra aparţinând Primăriei Bârnova) de pe domeniul public al comunei Bârnova. Menţionez că Buldoexcavatorul Volvo şi tractrul New Holland erau conduse de angajaţii Primăriei Bârnova”, se arată în plângerea făcută de viceprimarul comunei.
Dezastru ecologic pe lacul de la Bârnova. Moșia unui mare ministru liberal a devenit o sursă uriașă de poluare
Localitatea Bârnova a fost lovită de un dezastru ecologic de proporții. Zeci de pești morți au apărut la suprafața lacului din dreptul sediului Primăriei, spre nemulțumirea localnicilor din comună. Lacul apărut în vremea marelui om politic Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării din Basarabia și membru în guvernul liberal din perioada interbelică, a devenit un focar de infecție printre localnici. Au fost prelevate probe din apă și trimise spre analiză
Comuna ieșeană Bârnova se confruntă cu un accident ecologic uriaș. Lacul din apropierea sediului Primăriei Bârnova a ajuns plin de gunoaie și alte reziduri, spre nemulțumirea locuitorilor din comună. Lacul a fost creația marelui om politic Ion Inculeț (1884-1940) în perioada interbelică și ani la rând a fost un loc de promenadă pentru localnici și turiști. În ultima vreme însă, lacul nu a mai fost îngrijit, decolmatat, iar asta a făcut ca apa să fie poluată. De altfel, localnicii au sesizat problema și au cerut explicații de la autoritatea locală.
„Pe parcursul ultimelor zile am observat o creștere îngrijorătoare a mizeriei și a neglijenței acordate lacului de lângă Primăria Bârnova. Pe lângă faptul că nimeni nu se ocupă de îngrijirea acestui lac de lângă terenul de fotbal al comunei noastre unde se adună echipa de fotbal și mulți dintre noi pentru recreere, distracție sau socializare, și pe lângă faptul că prezența mizeriilor și pet-urilor este constantă din cauza lipsei de implicare a autorităților locale, acum au apărut pești morți la suprafața lacului. Acest fapt indică o cantitate ridicată de poluare”, a spus Ștefan Budu, locuitor din Bârnova.
Localnicii acuză Primăria Bârnova de indolență
Lacul de la Bârnova nu a mai fost curățat de ani buni, iar oamenii se tem că va ajunge o sursă de poluare pentru toți locuitorii din zonă.
„Patrimoniul ecologic al comunei noastre și ecosistemele sale sunt în pericol și nu prezintă o prioritate pentru instituțiile publice, respectiv edilul nostru și funcționari. Subliniez faptul că este un pericol mai ales pentru cetățenii ce stau în jurul acestui lac, pentru familiile ce vin cu copiii să se joace pe marginea lacului și pentru oamenii ce vin să desfășoare activități pe terenul de fotbal al comunei. Lacul și oamenii din zona lacului au și o fântână funcțională în curte, iar dacă această apă poluată sapă în pânza freatică și se răspândește, am putea avea chiar și la robinetele noastre apă contaminată cu cine știe ce e acolo”, a mai spus Ștefan Budu.
Au fost prelevate probe din apă
Conf. univ. dr. Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, a fost la Bârnova unde a prelevat probe din apa contaminată pentru a o analiza. Lacul de la Bârnova ar trebui însă curățat de urgență.
„În data de 5 mai mi-a fost semnalat de la mai mulți localnici că pe suprafața lacului din Bârnova plutesc mai mulți pești morți. Temerea persoanelor era dacă în lac nu sunt deversări sau dacă în zonă nu sunt poluatori care ar fi putut afecta și calitatea apei din fântâni. La fața locului am găsit un lac plin de mizerii, neîngrijit și, într-adevăr, mai mulți pești încă pluteau la suprafața apei. Era ora 19:00. Mulți pești morți au fost hrană și pentru rațele localnicilor care erau «la pescuit». Am prelevat apă din acest lac și urmează să efectuez analizele necesare. Dacă identific probleme de poluare severă, le voi comunica populației și autorităților să ia măsurile care se impun”, a menționat conf. univ. dr. Silviu Gurlui.
Mihai Bălan, primarul comunei Bârnova, nu a răspuns apelurilor telefonice ale redactorilor BUNå ZIUA IAȘi pentru a comenta situația.
Istoricul conacului lui Ion Inculeț a cuprins și lacul
Ion Inculeț a ridicat în perioada interbelică un conac în zona respectivă. În octombrie 1919, omul politic Ion Inculeț, fost președinte al Sfatului Țării din Basarabia, participant la Unirea cu Patria Mamă și ministru în guvernele liberale din perioada interbelică, s-a căsătorit cu principesa Ruxanda Cantacuzino, unica fiică a boierului Anastase Dumitru Miltiade Cantacuzino. În satul Bârnova, pe valea pârâului cu același nume, principesa Ruxandra moștenise un castel din piatră de la rudele sale din familia Bașotă. În anul 1920, Ion Inculeț a demolat castelul din piatră de Repedea și a construit un conac după gustul său. Conacul respectiv a devenit o reședință de vară, unde Ion Inculeț își petrecea toate vacanțele. Domeniul era străbătut de către pârâul Bârnova, Ion Inculeț construind un mic baraj și un lăcușor cu stuf și papură, unde se pescuia odinioară. Pe teritoriul domeniului erau plantate specii rare de arbori și arbuști.