International

Consiliul Constituţional din Franţa a validat utilizarea permisului sanitar COVID-19, în ciuda protestelor violente

Publicat: 05 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Consiliul Constitutional din Franta a validat utilizarea permisului sanitar COVID-19 în ciuda protestelor violente
Consiliul Constituţional a analizat mai multe măsuri restrictive, inclusiv legea aprobată de Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, la propunerea Administraţiei Emmanuel Macron privind obligativitatea vaccinării personalului medical şi utilizarea permisului sanitar (care atestă vaccinarea, vindecarea de COVID-19 sau un rezultat negativ la test).

Consiliul Constituţional din Franţa a validat, joi, utilizarea permisului sanitar COVID-19, dar a blocat prevederi privind izolarea persoanelor la domiciliu şi privind încetarea contractelor de muncă pe durată determinată în lipsa prezentării dovezii vaccinării.

Consiliul Constituţional a analizat mai multe măsuri restrictive, inclusiv legea aprobată de Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, la propunerea Administraţiei Emmanuel Macron privind obligativitatea vaccinării personalului medical şi utilizarea permisului sanitar (care atestă vaccinarea, vindecarea de COVID-19 sau un rezultat negativ la test).

Conform acestei legi, permisul sanitar COVID-19 trebuie prezentat pentru accesul în cafenele, restaurante, avioane, trenuri, autocare pe distanţe lungi, precum şi pentru persoanele programate la consultaţii în spitale (cu excepţia urgenţelor) şi pentru vizitatorii centrelor de asistenţă.

Consiliul Constituţional a validat utilizarea permisului sanitar, stabilind însă că decizia de solicitare a documentului trebuie luată dacă este justificată de „gravitatea riscurilor de contaminare” şi „doar dacă nu constituie un obstacol pentru accesul la îngrijiri medicale”, potrivit postului BFMTV.

„Prin adoptarea acestor dispoziţii, legislatorul a urmărit obiectivul valorii constituţionale a protejării sănătăţii”, a motivat Consiliul Constituţional.

Izolarea obligatorie, blocată de Consiliul Constituţional

Însă Consiliul Constituţional a exprimat obiecţii privind izolarea obligatorie timp de zece zile a persoanelor bolnave.

„Măsura nu este necesară, nu este adaptată şi nu este proporţionată”, putând fi considerată o măsură privativă de libertate „fără o decizie individuală fondată pe evaluarea unei autorităţi administrative şi judiciare”, a transmis Consiliul Constituţional.

Adauga un comentariu