News Flash:

Consiliul Judetean a castigat procesul cu Fiscul

6 Iunie 2009
969 Vizualizari | 2 Comentarii
Consiliul Judetean a castigat procesul cu Fiscul
• Consiliul Judetean Iasi va recupera aproximativ 8,6 milioane lei de la Directia Generala a Finantelor Publice Judetene Iasi • Banii au fost luati institutiei in contul unei datorii facute de fosta regie judeteana de apa

Consiliul Judetean (CJ) Iasi va recupera aproximativ 8,6 milioane lei de la Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGAPJ) Iasi. Directia a luat din conturile autoritatii judetene banii, pentru a acoperi o datorie a fostei regii de apa de 1,5 milioane lei, contractata in urma cu 12 ani. Constantin Simirad, presedintele institutiei, a aratat ca va face toate demersurile pentru a-si recupera suma. Simirad a mai spus ca nu este normal ca o instanta din Bucuresti sa anuleze decizia uneia din Iasi. "Consiliul Judetean Iasi a castigat procesul la Inalta Curte, pentru recuperarea celor 8,6 milioane lei luati de Directia de Finante. Avem decizia acestui for, care ne-a admis recursul si anuleaza ceea ce a dat Curtea de Apel din Iasi. Noi vom face absolut toate demersurile pentru recuperarea acestor bani, decizia fiind definitiva si irevocabila", a spus Constantin Simirad. Presedinte CJ Iasi a mai sustinut ca desi banii revin in conturile autoritatii judetene, ramane discutabila modalitatea prin care acestia au fost luati. Simirad a acuzat fostele conduceri care s-au perindat la conducerea CJ si care nu au fost in stare sa gestioneze corect datoria. "Este o bucurie foarte mare pentru noi, avand in vedere ca acesti bani au fost smulsi direct din gura lupului. Nu acuz pe nimeni, doar ca a fost o problema prost gestionata de cei care au condus judetul inainte", a adaugat Constantin Simirad. Datoria fostei regii de apa a aparut ca urmare a contractului incheiat intre conducerea regiei si firma Mannesmann, de la care regia a cumparat niste echipamente. Contractul prevedea retehnologizarea Statiei de Epurare a municipiului Iasi cu echipamente in valoare de 24,2 milioane marci germane. Cum CJ Iasi a fost garant, iar regia nu a platit datoria, Finantele au retras din conturile institutiei banii, lucru care a atras nemultumirea sefilor institutiei. Cu toate ca trebuiau achitate doar 1,5 milioane lei, dobanzile au urcat datoria pana la 8,6 milioane lei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Ralf  | #71209
Iar o da in bara profesorul pensionar. El nu da vina pe nimeni pentruca cei care au condus treburile judetului si al regiei au gestionat prost situatia. Vedeti ce inteligenta sclipitoare are omul. Cu o singura vorba loveste in Nichita, Flaiser, Misu Popescu si nu in ultimul rind oamenii lui Nichita care au ramas la conducerea RAJAC. Nu pot sa-mi imaginez cum nimeni de la PSD nu vad jocul mirsav facut de acest individ. Cit priveste faptul ca acest ziar este boicotat nu ma mira, atita vreme cit ori de cite ori cititorii isi spun parerea despre anumite persoane voi stergeti de pe sait aceasta parere. Fiti egali cu toti actorii de pe scena politica
Costel  | #71210
Oare Simirad iusi va cere scuze pentru cele afirmate? Tare ma indoiesc
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1488 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030124 (s)