News Flash:

Consiliul Judetean face ordine in transportul interjudetean

31 Martie 2008
1049 Vizualizari | 0 Comentarii
• Consilierii judeteni vor sa supuna dezbaterii proiectul privind introducerea unor reglementari in transportul interjudetean care vor fi valabile pana in anul 2011

In cadrul sedintei Consiliului Judetean de astazi, pe masa consilierilor se va afla un numar de peste 70 proiecte. Unul dintre cele mai importante proiecte se refera la avertizarea si prevenirea populatiei in cazul in care exista riscul unor inundatii. Consiliul Judetean Iasi se va asocia cu alte consilii judetene din Cluj, Galati, Teleorman si Olt in vederea implementarii acestui nou program. Totodata, consilierii vor supune dezbaterii si un proiect ce vizeaza salubrizarea in judet, proiect ce va fi realizat in colaborare cu Consiliul Judetean Vaslui. Pe de alta parte, cele mai multe hotarari vor fi luate in privinta programului pentru transportul public judetean. In acest sens vor fi introduse niste reglementari ce vor fi valabile pana in anul 2011.

Acestea vor cuprinde aprobarea unui nou regulament privind transportul public judetean de persoane, prin curse regulate, si interjudetean, prin curse speciale. Vor mai fi supuse aprobarii plenului si cateva proiecte privind reabilitarea si modernizarea unor drumuri judetene, printre care se numara reabilitarea drumului judetean DJ 248 dintre localitatile Vanatori- Voinesti, dar si modernizarea drumului DJ 208 Cristesti, prin asfaltarea integrala a acestuia pe portiunea de drum din dreptul localitatii mentionate. In alta ordine de idei, consilierii judeteni vor supune dezbaterii si alte cateva proiecte care vizeaza centrele de asistenta pentru copii si batrani. Printr-o serie de programe europene, sefii Consiliului Judetean vor sa construiasca cateva centre de ingrijire pentru copii si batrani in unele localitati din judet, Pascani, Harlau si chiar in municipiul Iasi. Sefii CJ vor sa aloce fonduri pentru construirea a trei centre aflate pe raza judetului Iasi. Proiectul ar necesita o finantare de aproximativ 550 mii Euro, din care 90 la suta reprezinta contributia Uniunii Europene, ceea ce inseamna aproape cinci sute mii Euro, iar zece la suta, ceea ce inseamna restul de cincizeci mii Euro, reprezinta contributia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi. Proiectul este destinat tinerilor din centrele de plasament care trec de varsta de 18 ani si nu mai beneficiaza, potrivit legii, de sprijin din partea statului. "Judetul Iasi are un numar foarte mare de copii institutionalizati, peste 1.600 copii repartizati in 17 centre de plasament. Astfel, am hotarat infiintarea acestor noi centre pentru acesti tineri", a precizat Sebastian Tataru, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

consiliul judetean dj 248 programe europene
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1351 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021292 (s)