News Flash:

Consiliul Judetean garanteaza un imprumut pentru RAJAC

27 Septembrie 2001
929 Vizualizari | 0 Comentarii
•Regia ieseana vrea sa construiasca cu fonduri BERD o statie moderna de epurare a apei •Consiliul Judetean pune la bataie propriul buget

Gabriel Popescu, vicepresedintele Consiliului Judetean, a anuntat ca trei experti din partea BERD au vizitat Iasul pentru a vedea cum merge economia ieseana. Responsabilii europeni au vrut astfel sa controleze daca autoritatile judetene pot sa ramburseze un imprumut substantial oferit de BERD, in cazul in care RAJAC (beneficiarul fondurilor din strainatate) nu va fi in masura sa se achite de sarcinile luate. Printre altele, conducerea Regiei Autonome Judetene Apa-Canal incearca sa construiasca la Iasi una dintre cele mai moderne statii de epurare a apei din Romania. "Noi, cei de la Consiliul Judetean, suntem garantii celor de la RAJAC pentru imprumutul oferit de BERD, in valoare de mai multe zeci de milioane de euro. Expertii BERD au sosit zilele trecute la Iasi pentru a vedea cum decurge activitatea economica. Dupa doua zile, au ajuns la concluzia ca, la Iasi, climatul economic este sanatos si Consiliul Judetean poate garanta pentru RAJAC", a spus Popescu.
Vicepresedintele Consiliului Judetean a explicat ca institutia din conducerea careia face parte pune la bataie propriul buget pentru garantarea imprumutului BERD, astfel incat orice sincopa din partea managerului RAJAC, Gheorghe Nichita, poate conduce la deteriorarea grava a fondurilor de altfel foarte mici aflate la dispozitia judetului.
Managerul Gheorghe Nichita, care s-a intors recent din Italia, impreuna cu presedintele CJ, Lucian Flaiser, unde s-a pus la punct cu retelele de canalizare din peninsula, are insa planuri mari pentru regia pe care o conduce. Poate tocmai de aceea, la ultima sedinta de Consiliu Judetean, Flaiser a cerut avizul plenului pentru a-i invita, la randu-i, pe italieni la Iasi. Sa speram ca ideile pe care RAJAC si CJ vor sa le implementeze in capitala Moldovei vor conduce in timp si la ieftinirea apei reci, nu numai la scumpirea ei. (C.O.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1343 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014750 (s)

loading...