News Flash:

Consiliul Judetean imparte astazi 45 de miliarde lei

17 Septembrie 2004
700 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea Consiliului Judetean Iasi a convocat astazi o sedinta extraordinara ce are drept scop rectificarea bugetului judetului. Acest lucru este necesar pentru ca unele comune sa dispuna de fondurile necesare pentru plata salariilor angajatilor din invatamantul preuniversitar si a ajutoarelor sociale. Suma totala de bani care va fi redistribuita se ridica la circa 45 de miliarde lei. La rectificarea bugetului care a avut loc in urma cu aproape doua luni nu au fost alocate sume suplimentare catre bugetele consiliilor locale, singura exceptie fiind bugetul comunei Ipatele. Conducerea CJ a hotarat sa sustina finalizarea Programului SAPARD din comuna Ipatele si a decis alocarea unei sume de un miliard lei pentru o modificare a proiectului tehnic. Un alt punct pe ordinea de zi a sedintei extraordinare de astazi il constituie numirea unui nou membru in Consiliul de Administratie al Regiei Autonome Judetene de Apa si Canal (RAJAC). Din motive de incompatibilitate, Iovu Brezuleanu, vicepresedintele CJ, a demisionat din Consiliul de Administratie al RAJAC si a incercat, in plenul CJ convocat la data de 25 august, sa puna o pila unui coleg de partid. Astfel, Brezuleanu l-a propus pentru functia de membru in Consiliului de Administratie al RAJAC pe colegul de la Partidul Romania Mare, Silviu Laicu. Consilierii alesi de pe listele Partidului Democrat si cele ale Partidului National Liberal au solicitat ca in cadrul sedintei de astazi sa fie prezentata o lista a membrilor consiliilor de administratie ale societatilor comerciale din subordinea administratiei judetene.
Constantin MAZILU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020025 (s)