News Flash:

Consiliul Judetean negociaza cu Habitat Proiect SA

22 Februarie 2005
757 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa ce Habitat Proiect SA a fost singura participanta la licitatiile organizate de CJ, detaliile financiare ale contractului vor fi stabilite la masa negocierilor

Consiliul Judetean (CJ) este nevoit sa negocieze cu societatea comerciala Habitat Proiect SA contractul pentru realizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Zonei Metropolitane. Aceasta deoarece firma condusa de Gheorghe Plesu a fost singura care s-a aratat interesata de realizarea unui asemenea proiect. Astfel, Habitat Proiect SA a fost singurul participant al licitatiilor organizate de CJ la un interval de aproximativ doua luni. La data de 15 decembrie a anului trecut, Serviciul specializat din aparatul propriu al administratiei judetene a organizat prima procedura de selectie de oferte in vederea desemnarii firmei ce va executa planul de amenajare a unui teritoriu avand suprafata de circa 72 mii hectare. La acea data, la licitatie s-a inscris doar firma condusa de Plesu. Doua luni mai tarziu, CJ a repetat procedura de selectie, iar caietul de sarcini al licitatiei a fost achizitionat, la pretul de 100 mii lei, de doua firme specializate, printre care si Habitat Proiect SA. Insa, si de aceasta data, a fost vorba de acelasi singur participant. In consecinta, comisia de licitatie, condusa de vicepresedintele Lucian Profir, este nevoita sa se aseze la masa negocierilor cu reprezentantii SC Habitat Proiect SA, pentru stabilirea sumei ce urmeaza sa o achite pentru realizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Zonei Metropolitane. In oferta depusa, Habitat Proiect SA se angajeaza sa realizeze planul in termen de zece luni de la semnarea contractului. Planul de amenajare a Zonei Metropolitane presupune masurarea si identificarea tuturor particularitatilor pe care le are terenul de aproximativ 72 mii hectare. Astfel, Habitat Proiect SA urmeaza sa realizeze un plan urbanistic pentru municipiul Iasi si pentru un numar de 13 comune limitrofe. Odata realizat acest plan, administratia judeteana va identifica fiecare suprafata de teren disponibila si caracteristicile acesteia. Planul va cuprinde date despre accesul la utilitati si despre posibilitatea ridicarii unor obiective in diferite zone aflate in spatiul metropolitan. Un plan de o asemenea anvergura a fost realizat in urma cu circa cinci ani, in anul 2000 plenul CJ aproband Planul de Amenajare a Judetului Iasi. Planul trebuie sa cuprinda un referat de analiza a situatiei existente, disfunctionalitatile si prioritatile din cadrul strategiei de dezvoltare a Zonei Metropolitane, precum si propuneri pentru dezvoltarea infrastructurii de drumuri si utilitati. De asemenea, vor fi stabilite cu precizie zonele propice pentru dezvoltarea obiectivelor economice si specificul acestor obiective.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021342 (s)