Eveniment-Social

Consiliul Judetean vrea sa scape de Casa Calaului. Va ramane o ruina?

Publicat: 17 mart. 2016
1

@ Autoritatile judetene intentioneaza sa concezioneze monumentul istoric

Sefii judetului vor sa concesioneze unul din cele mai importante monumente istorice din oras. Casa Calaului din Manta Rosie ar putea intra pe mana unei persoane care sa o puna in valoare. Imobilul ajuns intr-un stadiu avansat de degradare de ani de zile. Consiliul Judetean a preluat casa de la societatea Fortus SA, cu intentia de a o reface pe fonduri europene. Numai ca, acum, CJ scoate acest imobil, alaturi de alte cladiri pe care le gestioneaza, la licitatie, in vederea evaluarii acestora pentru o eventuala concesionare ulterioara. Desi imobilul putea fi refacut de ani de zile, a ramas o ruina, pentru ca nu se gasesc fonduri pentru reabilitarea cladirii ridicate acum doua secole. Casa Calaului din Manta Rosie se afla intr-o stare deplorabila, cu toate ca este trecuta pe lista monumentelor istorice de patrimoniu. Casa in care a locuit Gavriil Buzatu, considerat a fi ultimul calau al orasului, s-a aflat in administrarea societatii Fortus SA Iasi. S-a incercat si varianta „de legatura”, respectiv preluarea de catre CJ si depunerea unui proiect european pentru restaurare. In anul 1988 s-a decis trecerea cladirii si a terenului aferent din administrarea Spitalului de Recuperare in cea a Combinatului de Utilaj Greu, actualul Fortus SA, pentru activitati sportive si recreative. CJ urma sa administreze imobilul de 23.862 metri patrati si alte doua constructii in suprafata de 931 metri patrati. „Avand in vedere dificultatile financiare prin care trece aceasta societate, pentru a preintampina o actiune de instrainare a acestui bun, propunem insusirea in domeniul public al judetului Iasi si in administrarea Consiliului Judetean Iasi a imobilului respectiv. Imobilul si terenul au fost revendicate de catre mostenitori si cu toate ca actiunea de restituire in natura sau echivalent banesc a fost respinsa in anul 2006 de comisia de specialitate la nivel de judet, exista riscul ca mostenitorii sa revendice in justitie dreptul de proprietate. Reabilitarea Casei Moruzi dupa planurile initiale este foarte costisitoare, iar amortizarea investitiei nu se poate realiza pe seama actualelor beneficii”, se arata in nota de fundamentare a proiectului.





Adauga un comentariu