Titlurile zilei

Consiliul Local a blocat extinderea Penitenciarului Iași! Scandal uriaș pe proiectul din cea mai vânată zonă a orașului. Primarul Mihai Chirica vrea un parc în locul închisorii

Publicat: 27 nov. 2021
Penitenciarul de Maximă Siguranță din strada Dr. Vicol, municipiul Iași
Consiliul Local nu a aprobat planul urbanistic zonal pentru extinderea penitenciarului din zona cartierului Copou, proiect cerut de Ministerul Justiției

Extinderea Penitenciarului Iași a fost respinsă de Consiliul Local. Primarul Mihai Chirica a cerut însă aprobarea proiectului și demararea unor discuții cu Ministerul Justiției pentru relocarea pușcăriei din Copou în următorii ani! În locul penitenciarului din Copou ar putea apărea un nou parc, conform autorității locale

Scandal uriaș pe proiectul de extindere și modernizare a Penitenciarului de Maximă Siguranță Iași. Ieri, 26.11.2021, aleșii Consiliului Local (CL) Iași s-au certat vreme de câteva zeci de minute pe proiectul Planului Urbanistic Zonal (PUZ) privind modernizarea pușcăriei din Copou. O parte a aleșilor locali au cerut mutarea penitenciarului din zona Copou, proiect care a ajuns să stârnească controverse printre consilieri. Cu toate că Executivul Primăriei a cerut avizarea proiectului pentru a nu risca o procedură de infringement, consilierii locali nu s-au lăsat înduplecați și au continuat să susțină că penitenciarul trebuie relocat. În cele din urmă, proiectul de hotărâre nu a trecut de plenul CL și a fost respins.

Dispute pe extinderea penitenciarului din zona Copou

Primarul Mihai Chirica a precizat că respingerea proiectului PUZ cerut de Penitenciarul Iași poate duce chiar la o penalizare a Ministerului Justiției din partea Comisiei Europene.

„Penitenciarul Iași a fost moștenit de către noi. Este un edificiu care din ce în ce mai vizibil nu își găsește locul în interiorul municipiului, într-o zonă dedicată altor funcțiuni. E o realitate pe care o acceptăm de la refuzul anterior al Consiliului Local. A fost o intrare a instanțelor care au readus pe tapet proiectul. Nu este o dorință a domniilor lor de a-și moderniza clădirile de acolo pentru că și-ar dori o activitate pe termen lung, ci o obligație, pe care România, în contextul european, o are în asigurarea unor condiții mai bune pentru cei de acolo. Nu depășește cu nimic actualul amplasament care este acum acolo. Noi știm că nu e locul lui acolo și presiunea asta va crește foarte mult”, a precizat Mihai Chirica.

Conducerea instituției din zona Copou a demarat în acest an și alte lucrări de investiții pentru modernizarea penitenciarului.

Parc uriaș pe locul unde se află Penitenciarul Iași

În plus, Executivul primăriei a precizat că, în cazul în care Penitenciarul Iași va fi mutat, pe locul acestuia ar urma să apară un parc uriaș.

„Ce este mai rău? Trebuie să alegem între blocarea investiției, ce poate aduce România într-o situație de infringement, sau condiționarea derulării investiției pe un timp, prin care Ministerul Justiției trebuie să se gândească, pe un termen lung, asupra locului unde va putea gestiona un penitenciar în altă zonă. Trebuie să permitem derularea acestei investiții ca, după cinci ani, Ministerul să vină la masa discuțiilor, prin care să ne spună viziunea lor pe termen lung și să susținem proiectul propus. Dacă Ministerul ne va propune asta, ne angajăm să recuperăm valoarea terenului, ca el să devină public. Noi o să susținem financiar relocarea prin răscumpărarea terenului și în Copou va trebui să facem un parc. Nu îl vom lăsa în capcana unei dezvoltări imobiliare”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

CL a respins proiectul de la Penitenciarul Iași

Totuși, Consiliul Local a decis să nu aprobe proiectul de hotărâre. Consilierii USR și PSD s-au arătat cei mai vocali, susținând că nu mai vor ca Penitenciarul Iași să rămână pe actualul amplasament de pe strada Dr. Vicol. Aceștia au votat împotriva PUZ-ului cerut de Ministerul Justiției pentru penitenciarul din Copou. Consilierii PNL și cei ai PMP s-au abținut de la vot. În aceste condiții, proiectul de hotărâre nu a mai fost aprobat. Proiectul de modernizare și extindere a Penitenciarului din Copou prevede refacerea corpului A, clădire intrată în conservare încă de acum 3 ani. Ulterior, în incinta penitenciarului, va fi ridicat un nou corp de clădire, ce poate găzdui și 600 de deținuți. Reprezentanții Penitenciarului din Iași nu au comentat până la închiderea ediției respingerea proiectului PUZ discutat în Consiliul Local.

„Conducerea unității noastre nu-și poate exprima punctul de vedere, întrucât așteptăm înscrisuri oficiale din partea autorităților publice locale competente, respectiv procesul-verbal al ședinței cu motivările emise în cadrul acesteia”, au transmis reprezentanții penitenciarului.




Adauga un comentariu