National

Constanța este o bombă cu ceas. S-a găsit o cantitate dublă de nitrat față de cea din Beirut

Publicat: 13 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Constanța este o bombă cu ceas. S-a găsit o cantitate dublă de nitrat față de cea din Beirut
În depozitele din Portul Constanță există o cantitate dublă de nitrat față de cea care a explodat în Beirut

Constanța este o bombă cu ceas. Potrivit Vamei Române, în Constanța se află o cantitate dublă de nitrat față de cea din Beirut. Mai mult, respectiva substanță are aceeași proveniență precum cea care a explodat în capitala libaneză.

Constanța este o bombă cu ceas

Portul Constanța are în depozitele sale o cantitate dublă de nitrat față de cea din Beirut. Mai mult, acest tip de îngrășământ se află și în porturile de pe Dunăre, dar și în multe ferme. Acest azotatul de amoniu instabil, care a explodat în Beirut, provine din Georgia. O singură fabrică din Georgia produce această substanță, iar România o importă masiv.

În urma studiilor făcute pe acest tip de îngrășământ s-a descoperit că are o concentrație de azot care depășește normele europene. Practic, aceasta îl face de fapt explozibil. Potrivit informațiilor transmise de Vămă, azotatul de amoniu depozitat în Constanța este în cantitate 4.908,82 tone. Pentru întreaga cantitate urmează să se efectueze formalitățile de punere în liberă circulație. Menționăm că în Beirut explozia s-a produs din cauza unei cantități de doar 2.750 de tone.

Această substanță este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor. Acest nitrat a fost descoperit și în depozitul unei companii agricole din Oltenița. Problema o reprezintă faptul că acest îngrășământ din Georgia este neconform. Are o concentrație mai mare decât cea admisă de normele europene de siguranță. Și tocmai această concentrație mai mare de azot îl transformă în explozibil.

Îngrășământul din Georgia este explozibil

Problema este că România importă zeci de mii de tone de nitrat de amoniu din Georgia. Între 1 și 7 august, a fost pusă în liberă circulație cantitatea de 52.301 tone de azotat de amoniu. Iar originea acestuia este tocmai fabrica din Georgia, care produce îngrăsământ periculos.

„Când l-au adus la noi la laborator au găsit că are 34,5% concentrație de azot. Adică punctul cel mai mare de explozie la azotatul de amoniu. Diferența dintre îngrășământ și explozibil e de 1%. Noi producem cu 33,4%. Noi dacă am produce așa ceva ne-ar ridica pe loc licența. E o treaba foarte grava. Atentatele teroriste ne-au obligat să avem anumite standarde pentru azotatul de amoniu. În primul rând, concentrația de azot în azotatul de amoniu nu e permisă mai sus de 33,5%. UE are o toleranță foarte mică la aspectul ăsta.”
Ioan Niculae, patronul Chemgas

Explozie devastatoare în portul din Beirut

În urmă cu mai bine de o săptămână, s-a produs o explozie devastatoare în portul din Beirut. Cauza a fost o cantitate de 2.750 de tone de nitrat care era depozitată fără măsuri de siguranță. Deflagrația a provocat provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză. Astfel, în urma exploziei au murit 157 de persoane, iar 300.000 de cetățeni și-au pierdut locuințele. Totodată, daunele materiale produse au fost estimate la 10-15 miliarde de dolari.

Explozia de la Mihăilești

Și România a trecut printr-o tragedie provocată de azotatul de amoniu. Pe data de 24 mai 2004, la ora 5.50, în comuna Mihăilești (Buzău), a avut loc o explozie devastatoare. Aceasta s-a datorat accidentului unui camion care transporta 20 de tone de azotat de amoniu.

Bilanțul victimelor arată că au fost 18 morți (dintre care șapte pompieri, trei localnici și doi jurnaliști ai postului TV Antena 1) și 13 răniți grav. Un crater cu adâncime de 6,5 metri și un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei. Totodată, bucăți de metal au fost aruncate pe o rază de 200 m afectând acoperișurile mai multor case din zonă.

Astfel, ținând cont de evenimentul din Beirut, putem spune despre Constanța că este o bombă cu ceas. Iar cantitatea imensă care se află aici ar trebui să ne pună pe gânduri.

Adauga un comentariu