Eveniment-Social

Constructie noua in curtea unui mare spital din Iasi. In spate se afla un gigant de fast-food

Publicat: 19 nov. 2018
1

Alesii judetului Iasi se vor reuni in cursul acestei saptamani intr-o sedinta ordinara a institutiei pentu a discuta despre mai multe proiecte de hotarare.

Un astfel de punct pe ordinea de zi este si cel privind incheierea unui parteneriat intre o unitate medicala din Iasi si o fundatie pentru construirea unei locuinte. Este vorba de o fundatie care, recent, a primit de la Guvern statutul de organism de utilitate publica. Este vorba de Fundatia "Ronald McDonald", fundatie care functioneaza sub lantul de fast-food McDonald' s.

Aceasta fundatie va incheia un parteneriat cu Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iasi pentru ridicarea unei locuinte colective, ce va adaposti parintii micutilor internati pe termen lung in unitatea din zona Tatarasi. Proiectul de hotarare va fi discutat de Consiliul Judetean in plenul sedintei ce va avea loc maine, 21 noiembrie.  

"Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii «Sf.Maria» Iasi a incheiat cu Fundatia pentru Copii «Ronald McDonald» un protocol de colaborare, prin care sa asigure programe in domenii precum ingrijirea medicala pentru copii, educatie si arta pentru copii, asistenta acordata copiilor aflati in suferinta, internati in spital si parintilor lor.

Citeste si: OFICIAL! Spitalul Sf. Maria din Iasi va fi MODERNIZAT – VIDEO

In acest sens, Fundatia pentru Copii «Ronald McDonald» are in vedere construirea ( in incinta Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii «Sf.Maria» Iasi) unei Case Ronald McDonald cu scopul de a veni in sprijinul parintilor copiilor internati in cadrul spitalului si care calatoresc de la distante mari. Pentru realizarea acestui proiect, fundatia va suporta toate cheltuielile legate de obtinerea autorizatiei de construire, construirea cladirii si mobilarea acesteia, iar ulterior, asigurarea cheltuielilor de operare.

Contributia Spitalului este punerea la dispozitie a suprafetei de 450 mp din incinta unitatii sanitare", se arata in proiectul de hotarare ce va fi discutat de plenul Consiliului Judetean Iasi.

Dupa ce va primi girul alesilor Iasului, proiectul va putea fi pus in implementare. "Avand in vedere ca terenul este proprietate publica a judetului Iasi, in administrarea unitatii medicale, propunem cedarea dreptului de folosinta gratuita pentru o perioada de 49 ani pentru suprafata de 450 mp, teren situat in Iasi, str. Vasile Lupu, nr. 62, in favoarea Fundatiei pentru Copii «Ronald McDonald», in vederea construirii unei Case «Roland McDonald». Facem precizarea ca aceasta initiativa vine in intampinarea nevoilor noastre de sprijin a parintilor cu posibilitati materiale modeste, care nu-si permit sa achite taxa de insotitor si nici cazarea la o unitate hoteliera", se mai arata in proiectul de hotarare ce va fi discutat de plenul judetului Iasi.





Adauga un comentariu