News Flash:

Continua eliberarile din inchisoare in Dosarul zaharului

22 Octombrie 2002
1695 Vizualizari | 0 Comentarii
•Judecatorii Tribunalului Iasi au hotarat punerea in libertate a celor trei asociati ai lui Vasile Iftode •Graur, Potanga si Petriu vor fi liberati din puscarie daca magistratii Curtii de Apel vor respinge recursul procurorilor ieseni •Romantov si Stavarache sunt inca tinuti in spatele gratiilor, desi nu prezinta un pericol social
Ieri, dupa o sedinta de aproape o ora si jumatate, judecatorii Tribunalului Iasi au decis punerea in libertate a trei dintre inculpatii din Dosarul zaharului: Ioan Potanga, Cristian Cosmin Graur si Corneliu Petriu. Astfel, pe baza unor acte si probe depuse la dosar, instanta a dispus punerea in libertate a celor trei barbati. Tot ieri, dupa ora 15.00, procurorii ieseni au atacat hotararea judecatorilor cu recurs, inregistrat in regim de urgenta la instanta ierarhic superioara, Curtea de Apel. Prima eliberare in acest dosar s-a produs in dupa-amiaza zilei de 8 octombrie 2002, in momentul in care magistratii de la Curtea de Apel Iasi au admis recursul inaintat de avocatul Elena Domnaru, care il apara pe Eduard Constantin Pavaloaia, fost ofiter de credite la Banc Post Iasi, Agentia din Pacurari. Cu toate ca Parchetul iesean s-a opus acestei masuri, a doua zi Pavaloaia a fost eliberat din Penitenciar, pe motive de sanatate.

Cine ramane inchis

In tot acest timp, judecatorii Tribunalului i-au respins lui Bebe Romantov cererea de revocare a mandatului de arestare inaintata de catre aparatorul Constantin Ioanovici, fara sa aiba vreun motiv plauzibil. Cu toate ca avocatul Ioanovici, de la Baroul din Botosani, a incercat sa aduca argumente in legatura cu nevinovatia clientului sau, instanta a refuzat sa-l elibereze pe Romantov. Patronul Companiei de Turism NET a considerat ca de cand se afla in puscarie, nimeni nu i-a oferit posibilitatea sa vorbeasca. Avocatii sai vor incerca sa faca tot posibilul sa-l elibereze la termenul de recurs, care va avea loc in ziua de joi, 24 octombrie 2002. In Dosarul zaharului sunt judecate 24 de persoane, printre care se numara inalti functionari ai unor banci comerciale iesene si administratori ai unor firme importante. Daca judecatorii de la Curtea de Apel vor respinge recursul procurorilor, Graur, Potanga si Petriu vor iesi din puscarie. In cazul de fata, in spatele gratiilor vor ramane Vasile Iftode, Neculai Paraschiv, Ioan Stavarache si Bebe Romantov, dar cei patru barbati au sanse reale sa fie eliberati la termenul urmator, din data de 11 noiembrie 2002.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1308 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019236 (s)

loading...