Eveniment-Social

Continuă proiectele polițiștilor din Iași. Iată unde au ajuns în această săptămână

Publicat: 29 feb. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Continuă proiectele polițiștilor din Iași. Iată unde au ajuns în această săptămână

În cadrul proiectului „Aleg siguranța!” și a activității „Reguli de comportare și securizare a elevilor cu cerințe educative speciale, în școală și în comunitate”, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași au desfășurat o activitate informativă, la Școala Specială „Constantin Păunescu”, din municipiul Iași. În cadrul activității, polițiștii au transmis informații preventive legate de siguranța personală, în familie, la școală sau pe stradă, accentul fiind pus pe cadrul legislativ privind infracțiunile și contravențiile. De asemenea, au fost oferite recomandări utile pentru evitarea unui anturaj nepotrivit, elevii fiind îndrumați să comunice deschis cu părinții și cadrele didactice, atunci când situația o impune. La activitate au participat 61 de elevi și 15 cadre didactice.

Scopul proiectului este informarea elevilor și a cadrelor didactice

În baza programului de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Iași și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași au lansat Proiectul „Aleg siguranța!”, la Colegiul Tehnic „Ion Holban”, din municipiul Iași. Scopul proiectului este informarea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la luarea măsurilor necesare pentru reducerea riscului de victimizare în rândul elevilor. În cadrul activității, polițiștii au transmis informații cu privire la prevenirea victimizării elevilor, prevenirea traficului de persoane și a exploatării prin muncă. La activitate au participat 125 de elevi și 7 cadre didactice.

Adauga un comentariu