News Flash:

Contrabanda de tigari cu calul trimis la pascut peste granita

10 Iulie 2010
1894 Vizualizari | 0 Comentarii
Tigarile de contrabanda sunt transportate pe Tisa cu plute din PET-uri, pe Prut barcile contrabandistilor sunt lasate in deriva pana ajung in Romania, iar in zona montana din Satu-Mare si Maramures calul si caruta sunt la baza traficului, a declarat seful Politiei de Frontiera.

"Toti contrabandistii folosesc telefoane mobile inregistrate in alte tari, astfel ca monitorizarea acestora este imposibila", a declarat chestorul Ioan Buda, care a precizat ca, in momentul de fata, asistam la migrarea contrabandei cu tigari de la frontiera externa a Uniunii Europene catre cea interna, unde, potrivit catalogului UE, controalele asupra marfurilor sunt ridicate.

Inspectoratul General al Politiei de Frontiera a intocmit o harta a rutelor pe care le frecventeaza contrabandistii de tigari, in care, mai nou, apar si aeroporturile. Cat priveste metodele, acestea sunt uneori extrem de simple, dar ingenioase, astfel incat sa fie evitata posibilitatea punerii sub acuzare.

Buda spune ca frontiera cu Ucraina este cea mai agresiva pe acest segment de infractionalitate, urmata de cea cu Republica Moldova. In primele sase luni ale acestui an, aici au fost confiscate 4.181.445 de pachete cu tigari, cu mult mai multe decat tot anul trecut. De altfel, seful Politiei de Frontiera spune ca metodele folosite de contrabandisti pentru transportul tigarilor au fost adaptate, astfel incat evite cu abilitate posibilitatea de a intra sub incidenta unor articole ale Codului Penal romanesc.

"Pe Tisa de exemplu, contrabandistii se folosesc de curentii apei pentru a aduce tigarile in Romania. Malul romanesc al raului este plin de vegetatie, greu de patruns. Cu toate acestea, si-au focut loc sase balastiere, a caror activitate, desi este legala, ridica multe semne de intrebare. Contrabanda se desfasoara simplu. Ucrainienii ambaleaza tigarile cat sa fie ferite de apa si le urca pe niste plute facute din pet-uri, dupa care le lanseaza pe apa", a explicat Ioan Buda.

In regiunea muntoasa din judetele Satu-Mare si Maramures, in special zona localitatilor Halmeu, Tarna Mare si Negresti-Oas, dar si in zonele Valea Viseului si Valea Vaserului, este intalnita o alta metoda, adaptata atat reliefului, cat si impotriva legislatiei.

Contrabandistii ucrainieni sau chiar romani, dar aflati in Ucraina, cumpara cai si carute special construite pentru trafiicul de tigari. Buda spune ca pretul unui astfel de atelaj este foarte mic, in comparatie cu valoarea tigarilor ce se pot transporta cu el. Atelajul este incarcat cu tigari, adus pana la fasia verde dintre Romania si Ucraina, unde o singura lovitura de bici aplicata calului il mana peste granita, in Romania. De aici transportul este preluat.

Au fost si cazuri cand tigarile au fost aduse in Romania de oameni. Seful Politiei de Frontiera a povestit ca a existat un caz in care 120 de persoane au trecut in cinci minute cate 4 baxuri de tigari fiecare. Sapte dintre ei, ucrainieni, au fost retinuti ulterior.

Barci lasate in deriva pe Prut

In Maramures, in Valea Viseului si Valea Vaserului, contrabanda cu tigari este mai simpla. Baxurile pot fi aruncate pur si simplu peste frontiera si ajung in Romania ajutate de diferenta de inaltime. Seful Politiei de Frontiera a subliniat ca zona este foarte greu de monitorizat, dat fiind relieful muntos.

Incepand din zona judetului Botosani, la frontiera cu Republica Moldova, si pana in judetul Galati, metoda se schimba, dar este asemanatoare cu cea intalnita pe Tisa. Contrabandistii moldoveni cumpara barci din lemn si le lasa in deriva pe Prut, unde, fie sunt intampinate in apa de barci romanesti, fie sunt asteptate la mal. Si aici, cand apa este scazuta, tigarile pot fi trecute pe jos de contrabandisti, insa in ultima vreme nu mai risca nimeni. Este mult mai usor sa le puna in barci.

La frontiera cu Serbia si Muntenegru, respectiv judetele Caras-Severin si Mehedinti, contrabanda este diminuata, anul acesta fiind confiscate 377.261 pachete de tigari, insa Ioan Buda spune ca masurile dispuse in celelalte zone pentru combaterea acestui fenomen ar putea impinge rutele contrabandistilor pana aici, la fel cum s-a intamplat si cu frontiera interna a Uniunii Europene.

Localitatile Naidas si Stamora Moravita reprezinta cele mai "fierbinti" puncte din zona, pentru ca localnicii risca zi de zi si aduc in tara cate unul-doua cartuse de tigari netimbrate, desi cunosc legea care le interzice sa aduca mai mult de doua pachete pe zi. Pe aici sunt aduse doar tigari de calitate medie sau superioara.

La frontiera interna a UE, in special la granita cu Ungaria, au inceput sa apara cazurile in care atat cetateni romani, cat si ungari aduc 10-20 de cartuse de tigari in Romania. Contrabandistii duc mai intai tigarile in Ungaria si apoi le aduc in Romania profitand de legislatia europeana unde sunt controalele asupra cetatenilor Uniunii sunt eliminate.

Tigari transportate in trenuri incarcate cu lemne si carbuni

Chestorul Buda spune ca trenurile cu marfa sunt preferate de contrabandisti, pentru ca "este greu sa cauti tigari intr-un tren incarcat cu carbuni sau lemne".

"Avem informatii ca se produc tigari la scara industriala in mai multe fabrici aflate in Transnistria, Serbia si Polonia si am transmis aceste date autoritatilor din respectivele state. Daca ele se confirma, contrabanda ar putea scadea, chiar si in Romania, pentru ca multe dintre aceste tigari ajung si in Ungaria", a subliniat chestorul Buda.

O noua metoda si-a facut loc pe piata neagra a tigarilor, dar nu prejudiciaza statul roman, ci pe cele din vestul Europei. Romanii cumpara legal tigari, in cantitati destul de insemnate, si le transporta cu avionul. "La aeroport se prezinta 10-12 persoane, fac controlul bagajelor in care se gasesc pana la 50 de cartuse de tigari - pe care le declara ca fiind pentru consum propriu - si dupa ce gentile le sunt bagate la cala, doar unul sau doi mai onoreaza biletul. Cei care onoreaza biletul, ridica la destinatie bagajele tuturor", a spus Buda. Cele mai multe dintre tigari ajung in Mare Britanie si Franta, tari in care pretul tigarilor este triplu fata de cel din tara noastra.

Cele mai traficate marci de tigari in Romania, in primele sase luni ale anului, au fost L&M, Plugarul, Doina, Jin Ling, Ronson, Marble, Monte Carlo, Marlboro. In ceea ce priveste platile pentru marfa de contrabanda, traficantii au intelegeri pe care le respecta disciplinat.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1291 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019168 (s)

loading...