News Flash:

Contracte dezavantajoase la Mittal Steel Iasi

11 Decembrie 2005
1287 Vizualizari | 0 Comentarii
•In cursul lunii trecute, SC Mittal Steel SA Iasi a incheiat, in nota deja obisnuita, contracte foarte mici pentru produsele vandute catre partenerii din cadrul grupului Mittal •In schimb, sumele de bani platite de fosta uzina Metalurgica pentru materia prima de la Galati au fost de trei ori mai mari decat produsele vandute partenerilor Banda laminata in valoare de 5,46 milioane Euro a intrat in cursul lunii trecute pe poarta SC Mittal Steel SA Iasi, dinspre combinatul de la Galati. In schimb, produsele finite vandute de fosta SC Tepro SA partenerilor de afaceri din cadrul grupului Mittal au fost de numai 1,74 milioane dolari americani, de trei ori mai putin decat banda cumparata de la SC Mittal Steel SA Galati. In primii doi ani de contract, indienii de la fosta SC Tepro SA au investit doar 68 mii Euro in tehnica de calcul si o statie de sifoane care a costat 1.400 Euro. Prin acest lucru, indienii de la Mittal sfideaza autoritatile prin faptul ca investitiile reale ar fi trebuit sa ajunga la 1,75 milioane dolari americani in primul an de investitii, adica anul 2004. O parte din investitii sunt programate pentru anul 2005, insa pana in acest moment nu a fost pus in functine nici unul dintre echipamentele trecute in planurile de investitii. Cele doua linii de lacuire pe care indienii doresc sa le aduca la Iasi sunt trecute la valoarea de 950 mii Euro, insa acest echipament nu acopera planul de investitii prevazut in contractul cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Mai mult, cele mai multe investitii au fost decalate fara nici o explicatie. O eventuala intarziere de punere in functine a instalatiei de lacuire ar duce investitia in anul 2006, lucru care ar fi echivalentul decalarii unei sume de aproximativ un milion dolari americani pentru anul 2006. Chiar daca reusesc sa termine investitiile pentru anul 2005, indienii de la Mittal raman cu o restanta investitionala de 1,850 milioane Euro, pentru care vor fi nevoiti conform contractului de privatizare sa plateasca o amenda de 10 la suta. Acesti bani nu vor fi platiti statului, ci vor intra tot in buzunarul patronilor de la Mittal. In tot acest timp, in ultimul an de zile, indienii de la Galati au sufocat unitatea ieseana cu materie prima, chiar daca o mare parte din aceasta sta pe stoc, iar produsele finite obtinute sunt vandute in principal partenerilor din cadrul grupului, Jakl Impex SRO si Ispat North America. Gelu JIREGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033432 (s)